GHEORGHE CHIPER: "Un sport frumos, care stă să moară"

La televizor, printre ruşi, canadieni, americani şi francezi abonaţi la medalii, un băiat român cu ţinută de lord patina în costume colorate, pe ritmuri marocane, ţigăneşti sau de tango. Şi publicul se ridica de pe scaune şi bătea ritmat din palme, atras de exotismul spectacolului.

"În carieră, am avut tot ce mi-am dorit"

Dar puţini dintre spectatori ştiau că acolo jos, printre florile aruncate generos la finalul programului, era un ciucan care se bătuse cu soarta pentru a ajunge atât de departe în carieră. Nu a urcat niciodată pe podiumul olimpic sau mondial, dar ani la rând a fost în top 20, suficient pentru ca acum să tragă linie şi să spună că a avut tot ce şi-a dorit de la carieră.

Cât s-a antrenat la Miercurea Ciuc, a plătit mult pentru visul său pe patine. "Mă trezeam la 6, ca să pot face antrenament până la 7:30, când venea echipa de hochei şi nu mai puteam patina", îşi aminteşte, într-un interviu acordat evz.ro, Gheorghe Chiper. Din păcate, patinajul artistic în România a rămas un sport semi-abandonat, iar numai cei care luptă cu soarta ajung să alunece pe aceeaşi gheaţă cu Pluşenko, Joubert sau Lambiel.

La patru ani după ce Chiper lăsa ghetele de concurs pentru a-i ajuta pe micuţii elveţieni să se înalţe în aer, un alt român cu mult curaj, Zoltan Kelemen, reprezintă România la Jocurile Olimpice de Iarnă.

Evz.ro a vorbit cu Gheorghe Chiper despre frumuseţea acestui sport, despre ce ne lipseşte şi spiritul olimpic.

INTERVIU

evz.ro: Într-un moment al carierei, ai ales să pleci în Elveţia, unde ai rămas până astăzi. De ce ai făcut această alegere?
Gheorghe Chiper: Întâi am plecat în Olanda, în 1999. Mi-am continuat studiile şi, cel mai important, cariera de patinator. Acasă, la Miercurea Ciuc, mă antrenam de la 6 la 7:30 dimineaţa, ca să nu mai zic de alte obstacole. Mi-am zis "dacă vreau să avansez, trebuie să plec", deoarece condiţiile din străinătate erau mult mai bune decât cele din ţară. În 2000, am ajuns în Elveţia, mi-am găsit o antrenoare (n.r. Sandra Schar, care avea să îi fie soţie), iar un an mai târziu - un post de antrenor.

Ai participat la Jocurile Olimpice de Iarnă de două ori. Se spune că, pentru un sportiv, este o experienţă de neuitat. Spune-ne cum a fost pentru tine.
Participarea la JO este punctul maxim pe care îl poţi atinge în carieră, de aceea şi emoţiile sunt pe măsură. Am trăit un nivel al emoţiilor de nedescris, dar după concursul de la Salt Lake (n.r. localitate din Statele Unite care a găzduit Jocurile Olimpice de Iarnă, ediţia 2002) m-am simţit cu adevărat împlinit.

Avem un singur reprezentant al patinajului românesc la Vancouver 2010. Care este relaţia ta cu Zoltan Kelemen şi ce părere ai despre cariera lui?
Suntem amândoi din Miercurea Ciuc, bineînţeles că ne cunoaştem. Când mă antrenam acasă, el era un băiat mic, dar foarte talentat. După cum probabil ştiţi, el a avut o situaţie foarte dificilă: şi-a pierdut un ochi la vârsta de şase ani, dar a vrut atât de tare să patineze, încât a trecut peste această problemă. Ţin minte că semnau părinţii pentru el, înainte de concursuri. Faptul că a ajuns să reprezinte România la Jocurile Olimpice este ceva extraordinar. Merită toate felicitările pentru această performanţă!

La Soci 2014, ca antrenor

Acum eşti antrenor în Elveţia. Când o să avem un elev de la şcoala ta la Jocurile Olimpice?
Greu de spus. Eu sper că în 2014, la JO de la Soci. În prezent, sunt mulţumit că sunt un antrenor independent, nu depind de un club. Am doar o înţelegere cu clubul, pentru a folosi patinoarul. Eu, soţia mea şi ceilalţi antrenori antrenăm la toate nivelurile: avem tineri între şapte şi 22 de ani. În prezent, antrenez o fată care este rezervă pentru Campionatul Mondial, iar la "naţionalele" elveţiene avem mai mulţi sportivi medaliaţi. Revenind la întrebarea cu Jocurile, pot spune că totul începe cu un vis. Motivaţia mea bate spre Soci.

Cum au grijă elveţienii de patinatorii lor?
În fiecare localitate, pe timpul iernii, este cel puţin un patinoar. Dar, în oraşele medii şi mari, găsim patinoare care funcţionează permanent. Patinajul nu este un sport ieftin, dar cei care vor să facă performanţă au parte de posibilităţi foarte bune în Elveţia. În primul rând este infrastructura, iar apoi sunt antrenorii de nivel bun care lucrează aici.

"Când sari triple, nu e uşor să te antrenezi cu copii pe patinoar"

Ai patinat în ţară şi te-ai pregătit mult timp aici. Sunt sigur că eşti la curent şi cu situaţia actuală a centrelor de pregătire la patinaj artistic. Care crezi că sunt principalele noastre probleme?
Păi prima este problema de infrastructură. Avem 4-5 patinoare şi credeţi-mă că nu este un număr deloc rău. Numai că patinatorii nu prea beneficiază de ele, prioritate au hocheiştii. Iar atunci când ai patinoarul la dispoziţie, trebuie să antrenezi cu copii de 7-8 ani prin preajmă. La început nu e problemă, dar când începi să sari duble şi triple e chiar greu. Eu am păţit aşa, întrebaţi-l pe Zoli şi cred că va spune că aşa e şi acum. Avem nevoie de un suflu nou, de un proiect.

Ce fel de proiect?
Patinajul este un sport frumos, pe care mulţi copii ar fi mai mult decât atraşi să îl practice, dar nu are parte de sprijin, ba chiar stă să moară la noi. Prezenţa patinajului artistic în media este mult prea scăzută. În aceste condiţii, avem o problemă în plus: avem un număr redus de sportivi şi nici pe aceia nu îi sprijinim. Pot să spun că acum suntem departe de minimul necesar pentru a fi competitivi. La bază, e o decizie de finanţe, dacă statul, prin ministerul sportului, îşi permite să ajute acest sport frumos. Şi ajutat înseamnă o schimbare drastică: un proiect, un concept sănătos. Înseamnă să ne ţinem antrenorii în ţară, să atragem tineri spre patinaj artistic, să organizăm cantonamente la noi, nu să ne ducem noi în Elveţia sau America pentru aceste cantonamente.

Singurul elev român: fiica Flora

Ai români care vin să se pregătească în Elveţia?
Personal, eu antrenez un singur român, pe fiica mea Flora (râde). Sunt doi patinatori din Braşov, Vlad şi Anca Ionescu, care vin aici să se antreneze. De ce fac asta? E simplu. Aici pot patina şi 4-5 ore într-o zi, în timp ce în ţară erau săptămâni în care abia prindeau o oră şi jumătate de antrenament. Se pare însă că au avut noroc: în decembrie, s-a deschis un patinoar în oraşul lor.

Ai participat la cursurile unuia dintre cei mai mari antrenori ai lumii, Alexei Mişin. Ce lucruri importante ai învăţat de la el?
Venea în Olanda şi, prin 1996, am fost şi eu la cantonamentele de vară pe care le coordona. Apoi, ne-am întâlnit zece ani la rând. Pentru mine, era o investiţie dublă, ca patinator şi antrenor. Am avut bucuria să-mi vorbească deschis. Mi-a rămas în minte, în primul rând, că ne spunea că suntem prea atenţi la detalii, gândim prea complicat. Şi, astfel, pierdem ideea programului, deoarece simplitatea este baza.

Asiaticii, progres vizibil

Cum vezi patinajul la nivel mondial. Pierde Rusia teren?
Din Rusia şi fostele state sovietice au plecat mulţi antrenori în ultimii 20 de ani şi acum se vede concurenţa statelor în care aceştia au pregătit patinatori. Dar sunt sigur că Soci 2014 va fi momentul în care ruşii vor redeveni ce au fost. Au generaţii extraordinare de juniori şi cadeţi, aşa că se vede un viitor fericit pentru ei.

Câştigă Pluşenko la Vancouver?
Va fi un concurs care va face cu siguranţă istorie. Este o luptă extrordinară între Pluşenko, Joubert, Chan, Lambiel (n.r. ultimul este elveţian).

Ce state au făcut mari progrese în ultimii ani?
Statele asiatice cunosc mari realizări în patinaj. Dacă, în urmă cu 15 ani, Japonia era la coada clasamentelor mondiale, acum apare printre cei mai buni. Rusia are o pereche în care patinatoarea este niponă. China este deja în topuri, iar sud-coreeni sunt din ce în ce mai buni.

Despre Gheorghe Chiper

Născut la: 8 aprilie 1978, Miercurea Ciuc

A început patinajul la 5 ani

Are în palmares opt titluri naţionale consecutive (1999-2006)

A participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice (2002, Salt Lake; 2006, Torino). În SUA a fost al 23-lea, la italieni - al 14-lea.

Cea mai bună clasare la CM: locul 16 (sezonul 2005-2006)

Cea mai bună clasare la CE: locul 8 (sezonul 2004-2005)

Cea mai bună performanţă din carieră: medalie de bronz la Trofeul Eric Bompard, Paris 2005. Atunci, argintul era cucerit de Brian Joubert, care se bate la aur la Vancouver

Anul retragerii din activitate: 2006

Familie: căsătorit cu fosta sa coregrafă, elveţianca Sanda Schär. Împreună, au doi copii, Flora (10 ani) şi Aurel (2 ani)

CITIŢI ŞI:

Istoricul probei de patinaj artistic

"Dacă intru în finală, sunt mare"