„Cel mai indicat ar fi Toja sau Tă nase, ca să-i încurajeze mai mult. Petre Marin ce să facă? Să zică «Hai, veniţi aici în apărare, să ne apărăm!». Trebuie un mijlocaş, care să le zică: «Hai, cu toţii în atac, să spulberăm duşmanul!»”, a elucubrat ieri Gigi, de la poarta palatului său.
Fostul oier a uitat că ultimii trei căpitani ai Stelei - Rădoi, Goian şi Ghionea - au fost jucători eminamente defensivi şi că nu postul contează, ci influenţa şi statutul pe care îl are în grup purtătorul banderolei. Gigi l-a trecut pe lista neagră pe fundaşul de 37 de ani. „Doar Petre Marin poate mai comentează, dar nici el n-o va mai face mult timp. În vară o să plece, pentru că i se termină contractul. Cum comentează, cum îl trimit la echipa a doua!”, a ameninţat Gigi.
Despre Juan Carlos Toja şi Cristian Tănase se poate spune orice, cu excepţia faptului că sunt „modele” de urmat pentru coechipieri. Cei doi s-au remarcat mai mult prin ieşirile nocturne decât prin realizările fotbalistice. Columbianul Juan Carlos Toja ar putea deveni primul stranier care va purta banderola de căpitan al „roş-albaştrilor”.
Sud-americanul are două mari dezavantaje pentru a îndeplini acest rol: are o imagine de playboy frivol şi nici nu poate comunica bine, deoarece încă se chinuieşte să înveţe limba română.
„Am semnat cu Timişoara”
Gigi Becali a vorbit ieri şi despre iminentul transfer al lui Dayro Moreno. „Eu îl las să plece, dar vreau şi banii. Am semnat deja contractul cu Timişoara. Mai trebuie să-l convingă Marian Iancu, fiindcă jucătorul nu e sclav pe plantaţie. Eu cred că o să-l convingă, pentru că Iancu mi-a spus că o să-i dea 180.000-200.000 de euro salariu. Dacă ai 60.000, cât are el acum la Steaua, nu e normal să te duci unde iei mai mulţi bani?”, a spus Becali.
„Nu ştiu ce transferuri se vor face, dar vor veni doi-trei fundaşi. Ciprioţii de la AEL Limassol vor scădea ei preţul pe Ouon”, a completat patronul stelist. Aflat într-un impas financiar evident, Gigi n-a cumpărat niciun jucător. Fostul oier „a cheltuit” însă din gură mai multe milioane imaginare. Braşovenii Sburlea, Rui Duarte şi Ezequias au fost ofertaţi cu câte 500.000 de euro de „bucată”.
Gigi s-a arătat dispus să dea 1,5 milioane de euro şi pentru Dacian Varga. Alţi trei campioni de la Urziceni - Bilaşco, Frunză şi Onofraş - au fost cotaţi la aceeaşi sumă. Pentru clujeanul Yssouf Kone ar fi investit un milion de euro. Gigi i-ar mai fi vrut şi pe fraţii Karamian (de la FC Timişoara), dar şi pe Pârvulescu (Gaz Metan Mediaş). Nici măcar jucătorii de câteva sute de mii de euro, precum Iovov (Levski Sofia) sau Ouon (AEL Limassol), n-au putut fi achiziţionaţi.
Becali intenţionează să „conserve” muzeul
Gigi Becali mai are „bani” doar pentru oferte televizate. În realitate, el vrea economie din orice. După ce a ordonat „măcelărirea” proiectului Aca demiei şi reducerea cu jumătate a personalului angajat la club, Gigi a mai născocit una: vrea să „conserve” muzeul, pentru a scăpa de cei câţiva an gajaţi de acolo.
„Nu e adevărat. La -15 grade Celsius nu se mai înghesuie nimeni, dar muzeul produce. Investiţia nu s-a amortizat, dar nu se închide. O să-l promovăm prin agenţiile de turism, să devină un obiectiv al Bucureştiului”, susţine Bobby Durbac, directorul de marketing din Ghencea.
27 de stranieri
au jucat la Steaua, dar nici unul n-a purtat banderola








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum