Ba mai mult, filmuleţul în care ar apărea comisarul Halaicu lovind cu sălbăticie un suspect, filmuleţ care a fost obiectul unui dosar penal în care ofiţerul a fost găsit nevinovat, a fost difuzat de nenumătate ori pe parcursul mai multor emisiuni, imaginea şefului judiciariştilor suceveni fiind terfelită.
Dan Diaconescu şi OTV au fost daţi în judecată şi de Adrian Thiel (fost Adrian Şerşeniuc), un interlop sucevean, care a fost inclus pe lista suspecţilor criminalilor Dianei Maloş, listă realizată în cadrul emisiunilor „Dan Diaconescu în direct” care dezbăteau pe toate părţile subiectul morţii Diana Maloş.
„Telenovela” Diana Maloş sau sinuciderea cu rating
Dosarul morţii suspecte al Dianei Maloş, tânăra în vârstă de 18 ani, găsită spânzurată, pe 11 decembrie 2008, într-un paltin din spatele mănăstirii „Sf. Ioan”, la circa şapte metri distanţă de pământ, a fost închis de procurorii criminalişti, după luni întregi de anchetă, verdictul fiind acela că fosta Miss Vacanţa 2008 s-a sinucis.
Anchetatorii au stabilit că nu există nici cel mai mic indiciu care să încline spre varianta unui act criminal, având adunat la dosar un arsenal întreg de argumente care demonstrează clar sinuciderea. „Telenovela” crimei Miss Vacanţa 2008, în ciuda probelor evidente care atestau sinuciderea, a fost susţinută atât de mama Dianei, Adina Paicu, precum şi de o serie de invitaţi pe care Dan Diaconescu i-a avut în studio.
Procurorii: Filmul bătăii din sediul poliţiei nu e autentic
Dosarul în care comisarul Ioan Halaicu, era cercetat fiind acuzat că ar fi bătut un suspect, în sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, a fost închis de procurori, şeful Biroului de Investigaţii Criminale fiind scos de sub urmărire penală.
Filmuleţul în care Halaicu apare lovind cu bastonul un suspect, un bărbat din Hunedoara, care a fost adus la poliţie, după ce-a făcut scandal într-un bar, nu este autentic, au stabilit experţii Institutului de Criminalistică. Un alt argument care a stat la baza acestei decizii este acela că presupusa victimă nu l-a recunoscut pe Halaicu din planşele fotografice cu poliţişti care i-au fost prezentate.
Filmuleţul bătăii din sediul poliţiei a fost adus conducerii IPJ Suceava în luna septembrie a anului trecut de către unul dintre poliţişti, care susţine că a găsit CD-ul cu imaginile video compromiţătoare în cutia poştală a apartamentului în care locuieşte.
Această variantă, însă, nu este una foarte credibilă, fiind vehiculată mai mult cea a răzbunării unuia dintre subordonaţii lui Halaicu împotriva acestuia.








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum