Autorul textului continuă şi propune Guvernului Boc şi soluţii: "Vă punem la dispoziţie, prin poştă, fiecare în parte, copii ale contractelor pe baza cărora sîntem plătiţi. Veţi primi din partea noastră aceste plicuri, ca semn al bunei noastre credinţe. Ne exprimăm disponibilitatea, ca nişte contribuabili oneşti ce sîntem, să plătim taxele legale, după ce ne veţi comunica sumele aferente", se specifică în textul petiţiei.
"Domnule prim-ministru, ne declarăm incapabili să ne ridicăm la nivelul guvernului pe care îl conduceţi. Cum nu putem schimba poporul, ar fi mai uşor să schimbăm guvernul. Sau guvernul să încerce să coboare la nivelul nostru", se mai arată în petiţie.
Semnatarii petiţiei ameninţă cu greva fiscală şi spun că se vor supune legii după ce guvernul le va pune la dispoziţie o declaraţie cadru simplă, completabilă anual, inclusiv în regim online. "Am aştepta şi scuze din partea unui guvern responsabil. Pînă atunci, noi subsemnaţii, ne declarăm cetăţeni în grevă fiscală", se arată în petiţia semnată deja de 400 de contribuabili.
Printre aceştia se numără Dragoş Bucurenci, Luiza Vasiliu, Vlad Mixich şi Simona Tache.








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum