Grevă în administraţia publică

În toată ţara, peste 50.000 de angajaţi din primării, consilii judeţene şi alte instituţii publice au fost, astăzi, în grevă de avertisment timp de două ore. Nici la Primăria Capitalei nu s-a lucrat între orele 8.30 şi 10.00.

Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), revendicările formulate de sindicalişti sunt păstrarea locurilor de muncă şi a veniturilor salariale din luna decembrie 2009. Sindicaliştii cer, de asemenea, păstrarea locurilor de muncă şi respectarea dreptului autorităţilor locale de a stabili propriul necesar de personal în funcţie de angajamentele electorale asumate.


Potrivit conducerii FNSA, dacă reprezentanţii Guvernului nu organizează, în regim de urgenţă, negocieri şi dezbateri în vederea găsirii de soluţii pentru a nu afecta locurile de muncă şi veniturile salariale pe anul 2010, începând din 12 februarie va fi grevă generală în administraţie.

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, nu a comentat acţiunea protestatarilor, subliniind numai că Guvernul nu are în acest an posibilitatea de a majora salariile.

"Pentru cei care protestează pentru şomajul tehnic, le spun că vineri vom rezolva această problemă . Pentru cei care vor măriri de salariu, spun că nu avem posibilitatea. Nu avem posibilitatea să mărim salariile", a spus Vlădescu, solicitat, marţi, de jurnalişti să comenteze greva funcţionarilor publici", a afirmat Vlădescu, citat de Mediafax.


În şedinţa de vineri a Executivului se va discuta prelungirea şomajului tehnic pentru 2010.

Două ore de grevă în Bucureşti

În aceste condiţii, jumătate dintre angajaţii Primăriei Capitalei au fost  în grevă de avertisment, în această dimineaţă, timp de două ore, iar mai multe direcţii din sectoarele bucureştene nu au lucrat cu publicul între 8.30 şi 10.30. Liderul sindical din Primăria Capitalei, Dumitru Gherdan, a declarat, că salariul mediu brut al angajaţilor din instituţie este puţin peste 1.000 de lei, veniturile fiind reduse cu peste 40% în urma tăierii mai multor drepturi.

"Nu este normal ca angajaţii care au doctorate şi mastere şi reprezintă Primăria Capitalei în instanţă să primească salarii sub 1.000 de lei", a susţinut liderul sindical. Pe de altă parte, Gherdan a spus că se prevăd şi reduceri de personal, deoarece angajatorul nu are posibilitatea de a acorda bani în plus salariaţilor. Potrivit liderului sindical, un angajat care deţine o funcţie maximă şi are vechime maximă nu primeşte un salariu brut mai mare de 1.700 de lei.

Teama pentru locul de muncă

Mulţi salariaţi nu au semnat pentru declanşarea grevei de avertisment de teamă să nu-şi piardă locul de muncă, a precizat Gherdan. Preşedintele executiv al FNSA, Romel Neagu, a declarat, citat de Mediafax, că 44.000 de membri din totalul de 50.000 au semnat că sunt de acord cu declanşarea protestelor în administraţie.

Romel Neagu a spus că, în aceste condiţii, sindicaliştii afiliaţi la FNSA vor declanşa greva de avertisment, astăzi, de la 8.30 la 10.30, iar din 9 februarie vor picheta ministerele Muncii şi al Internelor, urmând ca de pe 12 februarie vor intra în grevă generală pe termen nelimitat, dacă nu vor ajunge la un acord cu autorităţile.

FNSA reprezintă funcţionarii publici din primăriile mari din ţară, consilii judeţene sau locale, din instituţiile subordonate acestora.

La FNSA sunt afiliaţi salariaţi din Primăria Capitalei, din primăriile de sector din Bucureşti, din primăriile şi consiliile judeţene din Cluj, Constanţa, Iaşi, Timişoara, Braşov, Târgu Mureş, Baia Mare, Piteşti, Sibiu, Oradea, Arad, Piatra Neamţ, Botoşani, Bacău, Tulcea, Deva şi din alte peste 200 de localităţi, municipii, oraşe sau comune.

Ştire publicată la ora 08.00 şi actualizată la ora 13.35.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele