Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, vrea să-și listeze pe bursă afacerea cu vinuri

Investitorul este un \"animal foarte sperios\", iar pentru a-i câştiga încrederea trebuie făcute eforturi mari, a declarat, astăzi guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, la o conferință pe teme economice.

"Maniera în care, doar în câţiva ani, s-a ieşit din recesiune şi s-a mers pe creştere economică a fost pe nesimţite. Această legare a maionezei se face prin perseverenţă. Investitorul este un animal foarte sperios. A-i câştiga încrederea e o treabă foarte grea, pe care nu o poate face numai un Guvern sau un ministru", a afirmat Isărescu.

În opinia sa, Bursa poate atrage investitorii străini și poate deveni un partener pentru finanţare "Voi scoate şi eu vinăria mea la bursă, pentru a-mi găsi un parterener de finanţare", a spus șeful BNR. Acesta deține o afacere cu vinuri, pe care le produce pe podgoriile Drăgășaniului și le comercializează sub brandul "Casa Isărescu".


Înclinația noastră spre Apocalipsă ne distruge

Oficialul BNR a precizat, totodată, că înclinaţia spre scenarii apocaliptice nu va face altceva decât să distrugă idei, iar dezbaterea publică din România trebuie ajutată de analişti decenţi şi echilibraţi.

"Echilibrul, încrederea unui investitor, este foarte importantă. Înclinaţia noastră spre Apocalipsă nu face decât să ne distrugă. Dezbaterea publică din România ar fi mult ajutată dacă analişti de talia lui Lucian Anghel, dar şi a altora de foarte bună calitate, ar imprima o direcţie decentă şi echilibrată despre economia românească", a spus guvernatorul BNR.

Taguri:isarescu, mugur isarescu, BNR, investitori, investitori straini, bursa, Apocalipsa

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele