HERTA MÜLLER: De ce nu se poate purta în România o discuţie civilizată

Să lămurim această chestiune: propoziÅ£iile incriminate în cazul lui Horia Roman Patapievici nu sunt decât expresia trăirii artistice, ele funcÅ£ionează în baza unor libertăţi stilistice specifice literaturii oricărei ţări din lume, atât timp cât literatura respectivă se dezvoltă în libertate ÅŸi nu este supusă unor rigori extraliterare, impuse de factorul politic, cum face orice dictatură. Astfel, exagerarea literară este apanajul oricărei culturi, ea nefiind străină nici celei româneÅŸti: prin Caragiale, Cioran sau Pintilie am putut „vedea enorm ÅŸi simÅ£i
monstruos”. Dar ce să mai vorbim despre limbajul cotidian al oamenilor simpli din România – pe care l-am experimentat ÅŸi eu ani la rând, cât am lucrat în fabrică –, un limbaj atât de împănat de înjurături groase, frazeologisme toxice sau bancuri fără perdea!

În ce mod sunt legate citatele din textele lui Patapievici cu „Academia de vară“ de la ICR Berlin? Evident, în niciun mod. În furia de a ataca ICR-ul, nici nu se mai pomeneÅŸte despre cei doi turnători. Prins de febra instrumentalizării politice a acestui caz, ziarul Ziua pare că a „uitat” adevărata problemă: promovarea pe bani publici a doi foÅŸti informatori ai Securităţii. Desigur, ar fi ÅŸi greu, dacă nu chiar imposibil să vorbim despre moralitate cu poetul de curte al lui CeauÅŸescu, actualul preÅŸedinte al Comisiei de Cultură a Senatului, Adrian Păunescu. Dacă invitarea celor doi turnători la Berlin a fost, pentru mine, scandaloasă, atunci ceea ce se întâmplă acum – anume faptul că poetul de curte al dictatorului este chemat să delibereze despre moralitate în cultura română – este o monstruozitate.

Pentru mine, Păunescu este chintesenÅ£a falimentului moral, personificarea prostituÅ£iei culturale în dictatură. Pentru persoane ca el, singura atitudine corectă de după căderea comunismului ar fi fost să tacă cincizeci de ani. E greu să găseÅŸti, printre artiÅŸti, pe cineva la fel de vinovat ca Păunescu pentru dezastrul moral al ceauÅŸismului.

AÅŸa încât, mă văd obligată să fac niÅŸte precizări: prin protestul meu, nu am contestat ICR-ul ca instituÅ£ie, nici performanÅ£ele pe ansamblu ale preÅŸedintelui ICR. Nici n-o voi face vreodată. Am avut doar o obiecÅ£ie legată strict de „Academia de vară” de la Berlin. Dacă protestul meu este instrumentalizat de Păunescu ÅŸi alÅ£ii de seama lui, atunci mesajul meu a fost deturnat. Să-l pui pe actualul preÅŸedinte al Comisiei de Cultură a Senatului s-o facă pe cenzorul cultural al ICR, ÅŸtiind prea bine care a fost rolul său în timpul dictaturii, este ca ÅŸi cum ai pune un piroman notoriu ÅŸef la Pompieri. Nu am cuvinte pentru a descrie enormitatea acestei situaÅ£ii în care se complace Senatul României.

Poate doar atât: refuz să-mi fie instrumentalizată, în orice fel, critica mea – pe care o menÅ£in – la adresa „Academiei de vară” organizată de ICR Berlin; refuz în mod hotărât răstălmăcirea protestului meu prin oameni precum Păunescu sau prin campania împotriva ICR dusă de ziarul Ziua.

Citiţi şi: Atac naţionalist la ICR