Aşa şi cu filmuleţul respectiv. Hai să presupunem că Tom i-a dat o scatoalcă dojenitoare lui Jerry. Cum s-ar putea de monstra autenticitatea secvenţei în care dosul de labă al lui Tom prinde brusc viteza lui Jackie Chan? Să îi chemăm pe Ion Crăciunescu şi Ovidiu Ioaniţoaia, la Recursul Desenelor Animate, pentru a judeca dacă există sau nu contact, dacă lăbuţa lui Tom era într-o poziţie nefirească şi în ce măsură fanta de lumină influenţează modul în care trebuie interpretată faza?! Să scormonim în tomberonul OTV, unde a eşuat, târziu în noapte, filmuleţul cu pricina?
Pentru că şi adevărul gol-goluţ, indiferent care ar fi el, va fi contestat la nesfârşit într-o campanie în care albul e negru şi negrul e alb, poate că nici nu are rost să-l căutăm. Am putea băga capul în nisip, precum Pro TV-ul (lăsăm adevăraţilor analişti media plăcerea de a interpreta substratul atitudinii liderului de audienţă), şi să ne uităm liniştiţi la reluarea unor emisiuni de divertisment care se întâmplă să mai bată şi în reluare audienţa dezbaterilor politice.
Până la urmă, de ce ar fi mai plauzibilă ipoteza că Tom nu l-a lovit pe Jerry decât imaginile pe care ni le prezintă mogulul Patriciu la televiziunea mogulului Vîntu? Doar am văzut de atâta ori că Tom e impulsiv, pare credibil să-i ardă una obrăznicăturii de şoarece!
Dar în seara în care Patriciu a mutat DVD-urile cu desene animate de la chioşcurile de ziare în cutia magică a lui Vîntu s-a mai putut vedea ceva. Proprietarul ziarului care se laudă că s-a distanţat de zona politică e de fapt extrem de implicat în acest domeniu, câtă vreme a negociat guvernarea cu proprietarul televiziunii care a difuzat incidentul cu motanul şi şoarecele. Dinu Patriciu se bate cu pumnul în piept că nu face politică în ziarul său, lăsându-i pe reporterii speciali Michelangelo şi Rafael sau pe jurnaliştii de investigaţie Frank Herbert şi William Shakespeare să desăvârşească diversiunea.
Alte secvenţe de colecţie de joi seara: executarea în direct a unui candidat de către un moderator şi, respectiv, hăituirea pe scări, în drum spre ieşire, de către un reporter ad-hoc, fără proces, ca în decembrie 1989, la Târgovişte. În aceste condiţii, înainte de a ne întreba dacă a fost sau n-a fost, ar fi interesant de aflat dacă Dumitrescu, Prelipceanu şi cei cărora le fac jocurile mai vor respect. Că mie mi s-a cam luat.
CITIŢI ŞI:
19 secunde. Filmul care a împărţit România în două
Drama lui Bogdan: "Vreau ca povestea aceasta să înceteze!"
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum