Vorbim despre „Cupola“ în termeni de televiziune - azi vă prezentăm un „best of“ al sezonului întâi, ca preambul al următorului calup de episoade - fiindcă aÅŸa a ÅŸi fost construit: ca un serial. Există un scenariu. Mai mult, amplasamentele alese, din Peru până în Rusia ÅŸi din România până în Israel, seamănă izbitor cu cele din serialele de sâmbătă seara. Iar desfăşurarea acÅ£iunii îl Å£ine pe cititorul avizat cu sufletul la gură, fie că vizează contrabanda cu arme sau traficul de influenţă.
FireÅŸte, avem ÅŸi lipsuri, dacă e să ne comparăm cu un serial TV. Ne lipsesc cu desăvârÅŸire personajele pozitive - acei James Bond care să rezolve, cu inteligenÅ£a, forÅ£a, masculinitatea ÅŸi sângele rece caracteristice orice situaÅ£ie. În plus, spionii pe care-i pomenim nu sunt nici simpatici, nici antipatici. Am rezistat ispitei de a da un ÅŸtaif comercial demersului, aÅŸa că n-avem nici personaje feminine misterioase, lăsând poveÅŸtile publicate fără niciun strop de senzualitate. E drept, când vine vorba despre afaceri cu statul ÅŸi despre foÅŸti agenÅ£i ai serviciilor secrete care se ocupă acum de „consulting“, ajungând în vizorul contraspionajului militar de la BucureÅŸti, nu prea e loc de romantism.
De fapt, „Cupola“ nu e un serial cu ÅŸi despre spionaj, ci despre corupÅ£ie. AÅŸa cum observă Mihai Munteanu, un ziarist de investigaÅ£ii pentru care filajul ÅŸi offshore-ul nu mai prezintă niciun fel de secrete, spionajul e singura meserie coruptă prin definiÅ£ie. Intră în fiÅŸa postului de spion să apelezi la aproape orice fel de mijloace pentru a obÅ£ine informaÅ£ii. Să ÅŸantajezi, să intimidezi, să insinuezi, să suni unde trebuie ÅŸi să foloseÅŸti tonul adecvat pentru a obÅ£ine o jumătate de informaÅ£ie, a cărei valoare nu depinde de fluctuaÅ£ia cursului valutar, ci e mult mai importantă.
Cum corupÅ£ia nu intră niciodată în vacanţă, nici „Cupola“ noastră nu ia vreo pauză decât pe hârtie. Fără să ne socotim depozitarii adevărului unic ÅŸi fără să dăm verdicte substituindu-ne forurilor competente, vom continua să ne documentăm cinstit, pentru a servi, de la toamnă, noi porÅ£ii de informaÅ£ii relevante pe care publicul trebuie să le afle.
Retrospectiva CUPOLA: sezonul I s-a încheiat
Luni, 28 Iulie 2008. 0 vizualizări, 3 comentarii, 0 voturi
HORIA GHIBUŢIU: Vacanţa „Cupolei“
De fapt, «Cupola» nu e un serial cu şi despre spionaj, ci despre corupţie. Intră în fişa postului de spion să apelezi la aproape orice fel de mijloace pentru a obţine informaţii.
„Evenimentul zilei“ încheie astăzi primul sezon al serialului „Cupola“, debutul părÅ£ii a doua a suitei de dezvăluiri fiind programat în paginile ziarului nostru pe 15 septembrie. SelecÅ£ia pe care v-o prezentăm în acest număr nu are doar menirea de a grupa cea mai închegată serie de investigaÅ£ii privind serviciile secrete făcută anul acesta în presa autohtonă. E ÅŸi un prilej de a-i face pe cititorii consecvenÅ£i ai proiectului demarat astă- primăvară să înÅ£eleagă mai bine relaÅ£iile dintre personajele care apar în serial. La fel de captivante, vă asigurăm, sunt ÅŸi poveÅŸtile din spatele „Cupolei“, o incursiune în culisele documentării urmând să-ÅŸi facă ÅŸi ea loc la finele sezonului următor.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum