HOROSCOP URANIA, săptămâna 8 – 14 ianuarie 2012

Ce vă aduc astrele în săptămâna care urmează

Berbec

Pentru cei care s-au născut în semnul zodiacal al Berbecului săptămâna viitoare s-ar putea să fie mai confortabilă, mai calmă ori mai banală. Pe de o parte, Mercur, care va intra în Capricorn, le va aduce discuţii cu miez, cu temei, cu argumente cu privire la statutul lor public, social, cu privire la carieră sau cu privire la o postură publică pe care trebuie să o dezvolte, pe care trebuie să o îmbunătăţească sau pe care trebuie să o schimbe. Şi Soarele, şi Mercur şi Pluton vorbesc despre schimbări care nu întotdeauna sunt pe voia nativului.

Nu se ajunge până la constrângere sau la situaţii umilitoare, dar, în subsidiar, ceva îi va nemulţumi. De aceea trebuie să îşi facă foarte bine un plan şi un calcul personal cu ceea ce câştigă şi pierd, care este avantajul şi dezavantajul în fiecare mişcare pe care vor fi obligaţi să o facă.

În acest joc de pierdere şi câştig sau de protecţie şi vulnerabilizare în care se pot lansa, uneori, fără voia lor, împinşi de la spate, de situaţie, de conjunctură sau de un grup de oameni, este bine să ţină cont şi de elementul bani. Până la un punct afirmaţia ar fi de ordinul maximei banalităţi, ca şi cum „ei, nativi, nu ne-ar duce gândul la asta”.

S-ar putea ca uneori, furaţi de glorie sau furaţi de frumuseţea denumirii unei funcţii, unii să uite şi de bani. Nu întotdeauna funcţia aduce bani sau, cel puţin, nu în aceste momente ori nu în acest context astral. Vă atrag atenţia că relaţia între Soare şi Marte, adică între Casa muncii şi statutul public, este armonioasă, chiar foarte armonioasă, şi pe 12 sau 13 ianuarie, ori în preajma acestor zile, sau la limită, cu o marjă de toleranţă mai mare întreaga săptămână, se pot pune premizele unor discuţii, unor reaşezări de statut socio-profesional. Dacă este să-i nemulţumească ceva, va fi, cum spuneam, partea banilor.

Sau, poate că, pentru moment, nu-i nemulţumeşte, dar încetul cu încetul vor constata că o mişcare pe care au făcut-o, o schimbare de serviciu, de statut sau chiar de orientare profesională să le aducă fie glorie, fie mulţumire, fie satisfacţie, fie mai mult timp liber, dar să le aducă ceva mai puţini bani. În toată această dinamică este bine să ţină cont de elementele importante şi profund subiective.

Nu este vorba de a cultiva un egoism monstruos, ci de a cultiva un subiectivism necesar în acest moment. Psihicul lor se relaxează şi au parte de calm, de îmblânzire, nu mai sunt atât de iritaţi, nu mai sunt atât de furioşi, de supăraţi, mânia, care i-a caracterizat nu o dată în 2011 sau spre sfârşitul anului, începe să devină din ce în ce mai atenuată până la a dispărea complet. Unii dintre aceşti nativi, care au de felul lor insomnii, pot să doarmă liniştiţi. Poate că au şi motive.

Au veşti bune, o serie de lucruri se rezolvă discret, cineva lucrează pentru ei şi le aranjează, mai bine zis trage sforile în avantajul lor. Situaţia este pentru această săptămână şi întrucâtva pentru următoarele zile, de după 14 ianuarie. Nu reprezintă însă un tablou de lungă durată. Bucuraţivă de acest respiro. Luaţi aminte, în mod special, la după-amiaza zilei de 12 şi întreaga zi de 13 ianuarie, care poate să vă ridice probleme de sănătate, mai ales digestive sau, la limită, poate să vă pună discrete probleme de sănătate care să vă îndrume fie spre medic, fie spre nişte analize.

Momentul dificil al săptămânii îl reprezintă Luna plină, cu Lună în Rac în domiciliu, o Lună foarte puternică, o Lună plină care nu are niciodată peste an impactul celei care se produce acum, cel puţin pentru nativii din ssemnul Racului, al Capricornului, evident, iar pentru cei din Berbec, prin rezonanţă, are vocaţia, are puterea unui impuls existenţial real.

S-ar putea ca această zi de 9 ianuarie să fie pentru unii dintre ei aducătoare de veşti, de situaţii speciale, de gânduri şi proiecte, în care să intre nu doar propria lor persoană şi preocupările ori idealurile sau mizele băneşti şi profesionale, ci şi casa, familia sau asociaţii. Acest moment de Lună plină, cu Soare în Casa înălţării în rang şi a demnităţii şi cu Luna în Rac apropiată de tot ceea ce înseamnă noţiune de familie, în chiar Casa familiei, reprezintă pentru Berbeci un moment de răscruce. Dar, aşa cum spuneam, această răscruce nu este resimţită ca o dramă sau ca o zguduire personală, ci este resimţită ca o dinamică, mai bine zis, a astrelor, care reaşează şi redistribuie eforturile şi polii de interes.

În tot acest context o serie de nativi din semnul Berbecului se pot simţi bine, pentru că au senzaţia că nu mai sunt împinşi în mod gratuit în prim-planul vieţii publice sau că nu mai sunt ei mielul dus la tăiere, ci au senzaţia că trăiesc din plin, intens, uneori poate clocotitor şi obositor, dar pentru ei şi numai pentru ei.

Luna plină din ziua de 9 ianuarie le va accentua Berbecilor sentimentul de datorie faţă de familie, sentimentul de vinovăţie că au neglijat familia în anul trecut sau, în general, în ultimii ani. Apoi va accentua un set întreg de datorii faţă de societate sau faţă de grupul din care face parte, pe care trebuie să-l servească. Sensul vieţii este, totuşi, în Casa a IX-a a acestor grupuri care reprezintă pentru el un factor de progres, reprezintă o stimulare şi reprezintă o coeziune pe care Berbecul trebuie să o menţină pentru a nu se însingura sau pentru a nu rămâne singur pe baricade. Deşi aspectul poate să fie considerat de unii complicat şi tensionat, eu văd foarte multe relaţii astrale bune care îi dau un fel de linişte interioară, o ordine şi o ordonare a factorilor principali de viaţă, a criteriilor şi a priorităţilor.

Este ca şi cum şi-ar face ordine în sertar sau în dulapul în care există cele mai importante valori. Conştientizarea celor două segmente în care el trebuie să se integreze, familia şi societatea, reprezintă mai mult un factor psihologic decât unul social pe care îl va trece, îl va trăi, îl va conştientiza, îl va dezvolta şi îl va încheia în vară nativul din Berbec.

Recomandă articolul

Taguri:horoscop, urania

Spune-ţi părerea!

  • Galina
    14 ianuarie, 13:14. Galina

    Va urmaresc din 2003 saptamana de saptamana,imi place foarte mult ceea ce faceti,cum vorbiti,ce vorbiti.Va felicit!La multi ani!

  • adochitei rodica
    8 ianuarie, 19:38. adochitei rodica

    va rog vreau sa mi citesc horoscopu pe 2012 scris de URANIA original unde il pot gasi pe sait am vazut cai fals

  • vio
    8 ianuarie, 13:08. vio

    wow,cat adevar pt rac. Felicitari, va pricepeti!

  • ZORAN
    8 ianuarie, 10:38. ZORAN

    cred că o să urmărescă tot ce stea pentru varsator,dar tot de una 80% a fost adevărat,un Salut din Ranovac sat Romănesc din sudu DuneriiLa multi Ani,şi gănduri bune-Doamne Ajută

  • eu
    8 ianuarie, 10:32. eu

    in sfirsit am citit ceva de bine si despre berbeci.

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele