Hoţii de cărămizi demolează Hârşova

Autor: Simona Diaconu

Mai multe clădiri din Hârşova au fost devalizate de hoţii care fură cărămizi pentru a le vinde. Câştigul e mic: patru cărămizi se vând cu un leu, însă pot ajunge să coste chiar şi viaţa unui om.

Un tânăr de 31 de ani s-a dus, împreună cu alţi trei prieteni, la furat de cărămizi, într-o casă veche şi abandonată din Hârşova. Casa, fost restaurant şi magazin alimentar înainte de 1989, a fost retrocedată în 2003. Proprietarii i-au vândut-o doi ani mai târziu unei bucureştence, care dorea să facă afaceri în Hârşova, însă a lăsat casa să se degradeze.


Autorităţile au somat-o să dărâme imobilul aflat într-o stare avansată de degradare şi i-au dat amenzi de 30.000 de lei, pentru nerespectarea legii. În zadar, însă.

“Ca să nu plătească autorizaţia de demolare, le-a dat voie unor romi să fure cărămizi”, spune primarul din Hârşova, Tudor, Nădrag.

Pentru proiectul de demolare şi autorizaţia eliberată de primărie, bucureşteanca ar fi trebuit să plătească vreo 5.000 de lei, la care s-ar fi adăugat încă vreo 20.000 de lei, cât ar fi costat demolarea efectivă.

De la pereţi, la bolta pivniţei


Pentru că deja luaseră cărămizile din pereţii de susţinere, hoţii au început să scoată şi cărămizile care susţineau bolţile din pivniţe. Una dintre bolţi s-a surpat peste unul dintre tinerii care au mers la furat de cărămizi joi după amiază, acoperindu-l până la brâu. Însă bărbatul nu s-a lăsat şi a continuat să scoată cărămizi, când un mal de pământ l-a acoperit. Pompierii s-au chinuit vreo cinci ore să îl scoată dintre dărâmături. Unul dintre salvatori a fost prins de un nou val de pământ care s-a surpat. Cu greu, colegii săi l-au scos şi l-au dus la spital.

Tânărul nu a fost la fel de noros şi şi-a pierdut viaţa pentru câteva cărămizi. Victima, de etnie romă, avea 31 de ani şi nu era angajat nicăieri.

Trăiesc din furturi

Prietenii lui spun că merg la furat de cărămizi pentru că nu au din ce trăi. Pe patru cărămizi vândute, câştigă un leu. Gura târgului vorbeşte însă şi despre faptul că tânărul care ţi-a pierdut viaţa era un împătimit al jocului de barbut.

În Hârşova, furtul de cărămizi este o activitate zilnică pentru mulţi dintre locuitori. Primarul Tudor Nădrag spune că fabrica de pâine, abandonată şi aceasta de proprietari, a fost devalizată de hoţi. Nici fostul centru de colectare al pielilor de animale nu a scăpat. Proprietarii unei mori închise îşi păzesc cu grijă imobilul, pentru a fi siguri că hoţii nu se întorc.

“Sub pretextul că sunt săraci, prăduiesc şi vând cărămizi la preţuri de nimic”, spune primarul, care admite că şi atorităţile poartă o parte din responsabilitatea celor întâmplate. Însă, nici legea nu le permite foarte multe. Ca să împrejmuiască imobilul în care şi-a găsit sfârşitul tânărul de 31 de ani, oamenii primăriei ar trebui să intre “abuziv”, după cum spune primarul, pe o proprietate privată.

Până atunci, poliţiştilor nu le rămâne decât să fugărească hoţii, iar părinţilor să spere că niciunul dintre copiii lor nu va considera că o casă aproape demolată e un excelent loc de joacă.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele