„Eu, Viktor Ianukovici, ales preşedinte al Ucrainei prin voinţa poporului, depun un jurământ de fidelitate faţă de Ucraina”, a declarat el, având mana dreaptă pusă pe Constituţie şi pe una dintre cele mai vechi ediţii ucrainiene ale Bibliei, care datează din secolul al XVI-lea.
Timoşenko: Ianukovici „nu este preşedintele nostru”
Contracandidatul său, Iulia Timoşenko, spune că Ianukovici a câştigat prin fraudă şi refuză să îi recunoscă victoria. Ianukovici „nu este preşedintele nostru”, a spus ea într-o emisiune televizată.
Atât ea, cât şi preşedintele în funcţie Victor Iuşcenko au declarat că nu vor participa la ceremonie.
Obeservatorii internaţionali au declarat că alegerile au fost corecte. Ianukovici a obţinut 48,95% dintre sufragii în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale de pe 7 februarie, iar Iulia Timoşenko 45,47%, potrivit rezultatelor anunţate de Comisia Electorală.
Băsescu, prezent la învestirea lui Ianukovici
Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat la ceremonia de la Kiev, alături de alţi aproape 100 de delegaţi străini din Uniunea Europeană, Comunistatea Statelor Independente (CSI), G20, dar şi din rândul celor mai importanţi parteneri comerciali ai Ucrainei.
La eveniment au mai participat şefii de stat din Bulgaria, Turcia, Ungaria, Lituania, Polonia şi Letonia. Din partea Uniunii Europeane a venit Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă, baroana Catherine Ashton, iar Statele Unite au trimis o delegaţie condusă de generalul James Jones, consilier al preşedintelui Barack Obama pentru probleme de Securitate Naţională.








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum