Iliescu: Ce e aia grevă parlamentară? Nu se părăseşte câmpul de luptă în acest fel

Activitatea în Parlament este un instrument al luptei politice, \"nu se părăseşte câmpul de luptă în acest fel\", a declarat preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu într-un interviu acordat cotidianului Ring.

Pentru Iliescu, noţiunea de grevă parlamentară este discutabilă. "Este în discuţie noţiunea asta de grevă parlamentară. Ce e aia grevă parlamentară? Cred că lupta parlamentară este un instrument al luptei politice şi nu se părăseşte câmpul de luptă în acest fel. Altfel trebuie gândite lucrurile", a declarat seniorul social-democrat pentru Ring.

Ion Iliescu a explicat că de fapt opoziţia a optat pentru o limitare a prezenţei în viaţa parlamentară "pe acele proceduri care să ducă la soluţia firească: demiterea guvernului".

"De fapt, acestea se şi profilează, nu greva propriu-zis, nu părăsirea parlamentului, ci o limitare a prezenţei în viaţa parlamentară numai pe acele proceduri care să ducă la soluţia firească: demiterea guvernului", a menţionat Iliescu.

Grupurile parlamentare reunite ale PSD şi PNL au aprobat, miercuri, cu majoritate de voturi, înregistrându-se doar două abţineri, propunerea lui Victor Ponta ca opoziţia să intre în "protest parlamentar pe perioadă nedeterminată".

Totodată, parlamentarii USL au votat propunerea lui Ponta, ca drepturile băneşti rezultate în perioada protestului parlamentar să nu fie folosiţi în interes personal, ci direcţionaţi către o direcţie "văduvită" de Guvern.

Taguri:ion iliescu, greva parlamentara, USL, victor ponta, camp de lupta

Spune-ţi părerea!

  • Ionut
    5 februarie, 10:03. Ionut

    Tataie, ai dreptate, trimite-i la munca, nu la intins mana! Ne fura banii stand la televiziuni in loc sa mearga in parlament si sa discute problemele, cu puterea. Sa aiba un dialog. De 4 ani saboteaza actuala putere sub obladuirea cucuvelei kakebiste, iar acum ne fura si noua banii. \"Greva\" lor este furt din buzunarele noastre, sa se ia masuri drastice impotriva lor.

  • Florin M
    2 februarie, 17:16. Florin M

    Iliescu recunoaste, implicit, LASITATEA discipulilor lui ! Aici are dreptate. Ce s-ar intampla daca, de-acum incolo, opozitia ar face mereu greva, de ciuda ca nu e ea la putere ?! Curat \"democratic\", coane Voicurulescule, ca doar mata' esti mentorul din umbra !!

  • GREVISTU' PROLETAR
    2 februarie, 16:34. GREVISTU' PROLETAR

    Apropo de parasit-cind te duci si tu,criminal bolsevic,la loc cu verdeata,parasindu-ne odata,cu picioarele-nainte sau a facut greva si Satan,de aia nu te ia?

  • Red Wall
    2 februarie, 14:39. Red Wall

    Alo, alooo, tovarasu' Iliescu! Ati fost cumva anesteziat total la \"Elias\" sau in coma indusa inainte de operatie si abia acum v-ati trezit, vorbind? Ca altcumva, parca, faceti parte din conducerea PSD, unde trebuia sa va sustineti punctul de vedere. Nu acum, dupa ce boacana a fost facuta si cand evidentierea ei inseamna atestarea lipsei de unitate in randul partidului si al USL. Sau nu v-a picat bine la ficat Uniunea asta, ca pot ajunge si alti pe functia pe care ati ocupat-o? Asa se mai discuta, ca unul dintre cei mai aprigi \"sabotorii\" lui Nastase si Geoana, cand au candidat pentru presedintie, tocmai dv. ati fost, dintr-o de nestavilita invidie.

  • Bolshevicul
    2 februarie, 14:35. Bolshevicul

    ei,acu sa va vad.
    iar l-am activat pe tovarasu nostru de nadejde.

    • MENSEVICU'
      2 februarie, 16:41. MENSEVICU'

      Bune sint bateriile Duracell-tiganu'bubos e dovada(vie,dar aproape mort),ca inca mai misca-pune-l repede in geam,la sediu pisdeului,pina nu mor bateriile(si el cu ele-da Doamne!)!

  • sf
    2 februarie, 14:24. sf

    De obicei sunt impotriva acestui criminal-kgb-ist , dar de data asta are dreptate. Cum adica faci greva parlamentara cand tu esti trimis de cetateni sa lupti ptr idealurile lor , chiar daca nu sunt de acord cu ceilalti . E ca la razboi , face una din armate greva ca nu sunt ei pe terenul pe care l-au dorit ei si sunt in inferioritate .

  • ram
    2 februarie, 14:23. ram

    ESTE NOUA INVENTIE A PUTUROSILOR...

  • Aron Deleanu
    2 februarie, 13:56. Aron Deleanu

    Corect tov.Iliescu.Asa ar trebui sa faca toti uslasii sa se lupte(cu fetele lu'Negoita),sa-i ciuruiasca,sa se bata, sa traga la masea,sa traga la soamn,sa traga din toate pozitiile la ...chiulit.

    • romanu v
      2 februarie, 14:47. romanu v

      corect si adevarat.

    • Citeste Silviu
      2 februarie, 16:25. Citeste Silviu

      Iar daca obosesc cu ,,intariri\" vine Mazare cu ,,centura\" Constantei.

  • tania
    2 februarie, 13:19. tania

    mosulica, ai cam gresit cand l-ai pus pe functie pe Ponta. asta nu e capabil de nimic. fuge de munca, nu are proiecte, se plange tot timpul, isi bate joc de tara asta. fa cumva sa il schimbi de acolo ca e o rusine pentru tara.

    • Misto
      2 februarie, 14:06. Misto

      Taci, mai, ca Ponta este baiatul de mingi la PSD.
      Cand va fi sa fie, baiatul asta, care numai tine locul la ala de va veni, se va da la parte si va veni cine trebuie. S-ar parea ca Nastase o sa zica \"pas\", de si el se vedea deja bine instalat pe lista de prioritari.
      Sunt curios cine o sa fie ala de la PSD. Ca Ponta este numai marioneta!
      Dar la un viitor PM, Iliescu nu i-ar zice asa: \"Baaaaa, asta ce este greva? Prostilor!\"

      O sa mai auzim noi.

  • SULA IN COASTA
    2 februarie, 13:10. SULA IN COASTA

    Averea-acordeon a lui Voiculescu: 50.000 € profit pe zi, în mandatul lui Şereş
    Grivco SA a obţinut profituri de zeci de milioane de euro din afacerile cu energie, cât timp ministru al Economiei a fost omul de casă al lui FeliSursa: AGERPRES
    Perioada în care afacerile grupului lui Dan Voiculescu au prosperat fără seamăn coincide cu cea în care Codruţ Şereş a fost ministru al Economiei.
    \"Evenimentul zilei\" a semnalat, în articolele anterioare, că SC \"Grupul Industrial Voiculescu şi Compania\" (Grivco) a fost unul dintre \"băieţii deştepţi din energie\".
    Prezentăm astăzi cifrele care arată că firma lui Voiculescu a obţinut, în 2006, cât era Şereş ministru, profituri nete de 50.000 de euro pe zi.
    Plecarea lui Şereş, în decembrie 2006, nu s-a simţit imediat. Abia din 2009, după ce afacerea cu energie a Grivco a început să se contracte serios, Dan Voiculescu a dat frâu liber ocărilor asupra statului-tâlhar care l-a îmbogăţit.
    \"Bişniţă\" cu energie, de-a doua zi după alegeri
    În 2003, cifra de afaceri a Grivco a fost de 56,77 milioane de lei, iar profitul net puţin peste 4,34 milioane de lei.
    În 2005, imediat după alegerile din 2004 şi numirea lui Codruţ Şereş ca ministru al Economiei, grupul Grivco s-a reprofilat pe comerţul cu energie electrică şi a crescut apoi ca voinicul din poveste.
    Grupul Voiculescu a hotărât să se ocupe de comerţul cu energie a doua zi după alegerile parlamentare, din 2004, 29 noiembrie: \"Se completează obiectul de activitate al societăţii cu: Distribuţia şi comercializarea energiei electrice\".
    O lună mai târziu, Codruţ Şereş, ales senator pe listele partidului lui Voiculescu, a fost numit ministrul Economiei în guvernul Tăriceanu.
    După acel moment, averea grupului Voiculescu a crescut foarte mult, iar senatorul a intrat în grupul celor numiţi de presă \"băieţii deştepţi ai energiei\".
    Firma sa a avut parte de o serie de contracte avantajoase încheiate cu unităţi subordonate ministerului Economiei, condus de Şereş.
    Contracte preferenţiale Compania condusă de Voiculescu a făcut bani frumoşi din intermedierea curentului electric între producătorii de energie (proprietatea statului, aflaţi sub autoritatea lui Şereş) şi consumatorii de energie, unităţi tot de stat. \"Grivco avea contract de furnizare de energie electrică la metrou, pe care o lua de la Hidroelectrica, de parcă metroul nu putea să îşi ia singur de la Electrica, de la Hidroelectrica, de la Termoelectrica. Grivco făcea pe intermediarul\", declarat, într-o emisiune televizată, Radu Berceanu, fost ministru al Transporturilor, dar şi al Economiei.
    Grupul Industrial Voiculescu

  • Doina
    2 februarie, 13:05. Doina

    Aveti dreptate, d-le Iliescu. Asa este. Dar trebuie sa-l lamuriti pe Victor Ponta mai intai. Daca nu vrea, trebuie batut la fund cu cureaua, ca-i inca copil. Dar din ala obraznic. In ce-l priveste pe Crin Antonescu, acesta nu poate face mai mult si trebuie iertat. Eventual trimis la arhive, acolo unde e locul. sa povesteasca la infinit, sa arunce vorbe in ocean.

    • doru
      2 februarie, 13:27. doru

      Tot respectul si acordul fata de parerea ta Doina,in Ardeal sunt numiti simplu, ciocoflenderi.

  • Moromete
    2 februarie, 12:58. Moromete

    Rog Guvernul si Presedintele sa nu-i plateasca pe grevisti parlamentari si nici hotelurile ca asa mai economisim bani la buget. sa se dea o lege ca cei care au 5 absente nemotivate intro luna sa li se anuleze mandatele.

  • zap
    2 februarie, 12:52. zap

    Tataie, mai bine iti schimbai plosca decat sa incepi sa debitezi din nou prosti. Mosule, te-ai uzat cam mult, ca albinele inainte sa moara, mai ai vreo 2 iesiri d-astea si-ti iau flacaii astia tineri presedentia de oroare a partidului. Trei nenorociti mi-au marcat viata cu nebuniile lor: ceausescu,iliescu si basescu, maine-poimaine scapam si de basescu numai de tine nu, esti ca raia, nenorocitule!

  • Citeste Silviu
    2 februarie, 12:30. Citeste Silviu

    Ce misto ar fi daca am putea privatiza parlamentul ... Sa vada si ei cum e sa muncesti la patron....Antonescu ar fi primul concediat la ce numar de absente are...Sa li se puna o norma de legi facute si aprobate intr-o anumita perioada de timp iar daca depasesc timpul; jap juma` de salar. Dar asta e doar un vis... probabil idiot, probabil nu....

  • robita
    2 februarie, 12:18. robita

    hai le greva ca e mai bine insa din pacate daca spun asta sefului meu ma concediaza dar pe astia cine are curaj sa ii traga de urechi ca au toate tembelizunile aliate

  • #SCUFITA ROSIE#
    2 februarie, 12:17. #SCUFITA ROSIE#

    Stie KIRPA-KAGHEBISTA ce vorbeste...
    Prin foc prin spangi prin mii de baionete...
    Ca ostasu' sovietic...24 de ore pe sub apa cu tigara-prinsa...
    .........LUPTA de clasa...Muusca-l de c@r...
    ..............Ardel pe taran.....
    NU VA MAI RABDA PAMINTU'....

  • Citeste Silviu
    2 februarie, 11:59. Citeste Silviu

    Corect Ne`a Nelu. Campul de lupta se raraseste cu ajutorul ,,Plantatorilor de panselute\".

  • nik
    2 februarie, 11:57. nik

    pana acum erau criticati ca chiulesc din parlament si isi iau leafa si ca sa ne inchida gura acum fac greva si ca sa vedem cat de milostivi sant ei cu noi vor dona lefurile.dar legea spune clar ca in timpul grevei nu sant platiti si legea aceasta au votato si ei atunci cum vor dona lefurile incalcand legea.usl a ajuns sa fie condus de niste mascarici care se contrazic de la o zi la alta .la ei alfabetul incepe si se termina cu motiune demisie jos basescu jos boc .usl=PCR.

  • Baloo
    2 februarie, 11:55. Baloo

    Domnule iliescu,poate pentru tine, \"campul de lupta\" trebuie sa fie plin de victime,asa cum ai \"luptat' tu la \"revolutie\" cu \"teroristii\" .Daca vrei sange,mergi la un centru de transfuzii.La varsta dumneata,cea a senectutii,ar trebui sa fii mai ponderat si mai intelept in a da \"sfaturi\" dupa toate nenorocirile pe care le ai pe suflet si constiinta.Poate ca si tie,ar trebui sa ti se raspunda la fel cum i-ai spus tu unui cetatean care nu era de acord cu tine:MAI ANIMALULE!

  • sorin
    2 februarie, 11:54. sorin

    probabil usl-ul si-a dat seama de penibilul situatiei si l-a rugat pe tatuc sa iasa cu manie proletara , sa zica ceva ca sa poata ei sa dreaga busuiocul . in graba lui de a ajunge la ciolan , usl-ul face greseala dupa greseala , isi da cu stangul in dreptul . a pierdut presedentia senatului , au confiscat protestele din piata universitatii , au facut mitinguri de doi lei , au anuntat ca demisioneaza din parlament , acum fac un fel de greva-protest ,nici ei nu mai stiu cum sa-l defineasca , dar , de retinut, ,\" renumeratia, coane fanica \" , sa fie intacta . se vede ca sunt debusolati si vor pierde alegerile pe mana lor .

  • unu
    2 februarie, 11:53. unu

    Ma jigodii ce sunteti.... Afara va ingroapa zapada si voi nu stiti altceva decat demiterea guvernului si jos Basescu!! Aveti bunul simt si mergeti in colegiu unde ati fost ales sa vedeti daca au nevoie de ajutor...

  • mangalia
    2 februarie, 11:52. mangalia

    Nea' Nelu ai grija ca ti-o pune de debarcare din partid, marele Titulescu in mizerie, daca te mai infoi asa la el ... ca baietasul asta nu stie multe , una-doua se da in stamba de inteligent ce este .

  • Lotzi
    2 februarie, 11:50. Lotzi

    Ehe...Nea Nelu ! Nu mai e bre politicienii de altadata .....Lolek si Bolek.....Bleah !

  • trandafir
    2 februarie, 11:38. trandafir

    bre mata dece nu-ti vezi de prostata matale

  • Moromete
    2 februarie, 11:27. Moromete

    Cum de mai are tupeu Ilici Ilievici sa mai deschida pliscul. Eu l-as pune pe lista celor mai cautati dicatori pt genocid. ar trebui judecat pt toate crimele din 89 incoace.

  • Goie-Diaspora
    2 februarie, 11:24. Goie-Diaspora

    La varsta lui, Ilici are voie sa bata campii, dar in cazul de fata a grait adanc: parlamentarii rusinii sa se duca la Parlament si sa-si exercite functiile pt care au fost votati, sa arate ca merita sa fie acolo si sa-i reprezinte pe cei care i-au votat in primul rand si apoi sa arate respectul cuvenit cetatenilor umiliti ai acestei tari.

  • FAN BASESCU BOC
    2 februarie, 11:12. FAN BASESCU BOC

    AFARAAAAA ! DEFINITIV....CU GREVISTII ,CU MINCIUNA ,MANIPULAREA, TOTI TREBUIE PUSI PE ''LISTA NEAGRA'' SA NU MAI FIE VOTATI IN PARLAMENTUL ROMANIEI NEM, DE NEAMUL LOR Asa sa ne ajute Dumnezeu sa scapam de urangutani ...PAREREA MEA .

  • leone13
    2 februarie, 11:11. leone13

    USL-ul nu mai are la dispozitie minieri asa ca recurg la fuga prin greva parlamentara crezand ca prin acest fel de sabotaj national vor putea reduce si mai mult economiile romanilor.

    Vin alegerile in curand si fiecare roaman care voteaza astfel de elemente trebuie sa se simta la fel ca ei.

  • cir
    2 februarie, 11:02. cir

    Cand ai pus minerii pe noi, nu erai la fel de autist, tovarase Iliescu ? Ar trebui sa spui \"merci\" ca inca esti in libertate. Tot nu ne lasi in pace ? Tot vrei sa ne conduci pe drumul socialismului cu fata umana, asa de frumos esuat de dl Gorbaciov ?

  • ssc
    2 februarie, 11:02. ssc

    la basescu te refereai nu? da ...ai dreptate

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele