Iliescu, Păunescu şi Vadim îşi păstrează pensiile speciale

Autor: Romulus Georgescu

Senatorii şi deputaţii, actuali sau foşti, vor beneficia, în continuare, de pensii speciale.

Comisia pentru statut a respins un proiect de lege prin care se propunea eliminarea acestor privilegii. La ora actuală, de pensii speciale beneficiază 571 de foşti parlamentari, printre care Ion Iliescu, Mona Muscă, Rodica Stănoiu, Adrian Păunescu sau Corneliu Vadim Tudor.

Proiectul de lege de eliminare a pensiilor a fost votat doar de PDL, în timp ce PSD şi UDMR au votat împotrivă, iar reprezentanţii PNL nu au participat. Parlamentarii care au votat împotrivă pretind că ar fi dispuşi să renunţe la pensiile speciale în anumite condiţii. Astfel, vicepreşedintele Comisiei de statut Eugen Nicolicea (PSD) a explicat că ar fi de acord cu eliminarea pensiilor speciale, dacă parlamentarii ar primi sporuri de vechime sau alte sporuri. În plus, el susţine că reglementarea nu era necesară pentru că guvernul va veni oricum cu un proiect privind pensiile. Colegul său de partid Florin Iordache a rafinat explicaţiile. “Cei de la PDL au venit cu o îmbârligătură, în timp ce noi vrem să renunţăm la pensii, dar să eliminăm şi pensile magistraţilor şi ale celorlalte categorii care au pensii special”, afirmă Florin Iordache.


Lista lungă a beneficiarilor

Parlamentarii au votat în 2006 o lege prin care şi-au stabilit propriile pensii. Aceasta stabileşte cuatumul pensiei la nivelul de 80% din indemnizaţie, în cazul celor care au deţinut cel puţin trei mandate. În situaţia în care aleşii au obţinut doar două mandate au 60%, iar pentru unul singur - 40%.

Lista persoanelor care au solicitat adeverinţa pentru pensionarea în baza legii conţine 571 de nume - 388 de foşti deputaţi şi 183 foşti senatori. Printre foştii parlamentari care au cerut pensii se numără fostul şef al statului Ion Iliescu. Lista este completată de fostul deputat PNL Mona Muscă, fostul ministru al justiţiei Rodica Stănoiu, fostul senator Adrian Păunescu (PSD). Cei mai mulţi dintre pensionarii parlamentari provin din PRM, care nu a mai atins pragul de 5%. Este vorba despre liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, despre fratele său, Marcu Tudor, sau despre fostul deputat Lucian Bolcaş. Pe listă se află cântăreţele de muzică populară Irina Loghin şi Angela Buciu. Alte nume sunt Triţă Făniţă, Nicolae Mischie, Corneliu Ciontu, Ion Solcanu, Gelu Voican Voiculescu, Titu Gheorghiof, Victor Babiuc sau Mitzura Arghezi.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele