"Nu aveau nevoie de mine în 2005, puteau să spună. Se vorbeşte de reforma partidului. Asta a fost ideea de atunci: să se debaraseze de Iliescu. asta era reforma partidului", a acuzat Iliescu actuala conducere a PSD că a încercat să-l elimine acum cinci ani.
"Foarte nociv este spiritul clientelar pe care îl cultivă mulţi", a afirmat Iliescu, subliniind că în partid s-a promovat în funcţiile de conducere ale partidului pe criterii clientelare, apartenenţă la diferite grupuri şi chiar de avere.
"Obsesia unora de parvenire cu orice chip, pe orice căi, îşi pune amprenta asupra comportamentului în partid. Au intrat în partid tot felul de arivişti, atraşi în partid nu de crezul lor social-democrat, ci pentru a beneficia de avantajul de a fi membri de partid, ei fiind primii care au dezertat şi vor dezerta atunci când carnetul de membru nu le mai aduce niciun avantaj".
"Nu am nevoie de o situaţie specială şi un statut distinct în partid. Eu sunt un brand" - Ion Iliescu
Ion Iliescu, care anunţa în urmă cu câteva zile că se va retrage din toate funcţiile partidului, a atras atenţia că PSD s-a îndepărtat de la valorile social-democrate şi a făcut un apel ca partidul să îi reprezinte pe cei mulţi.
"Să ne amintim ce scor a obţinut în 2004 Alianţa DA. PDL şi PNL aveau împreună cât avea PSD. Care mai este situaţia acum?", a spus Iliescu. El a criticat obsesia actualilor lideri pentru obţinerea unor funcţii, fapt care exprimă "obsesia pentru parvenire".
"În ciuda faptului că arăt bine, cum spun unii, nu-mi pot permite să mai mă ambalez în funcţii executive. Decizia mea rămâne neschimbată, ceea ce nu înseamnă că părăsesc partidul".
"Există pericolul să nu mai avem femei", a atras atenţia Iliescu, moment în care în sală sala a început să râdă. Iliescu a corectat: "Să nu le avem reprezentate".
"Pregătirea Congresului a fost superficială. A fost afectat de graba cu care a fost convocat, timpul scurt la îndemână, fiind perturbat de climatul tensionat alimentat artificial de ideea alegerilor pe echipe".









Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum