Importurile închid fabricile de biodiesel

Fostul arbitru a investit alte 20 de milioane de euro în fabrica de uleiuri vegetale. Circa 80% din producţia celor două unităţi de procesare a fost exportată. Cât despre preţuri, producătorul se fereşte să dea cifre, nu de alta, dar nu vrea să influenţeze piaţa.

Capacitate mare, producţie zero

Spre deosebire de Adrian Porumboiu, micii producători nu îşi permit să stea cu marfa în stoc. Potrivit reprezentanţilor Auto Elite din Baia Mare, firmă autorizată ca antrepozit fiscal, fabrica de biodiesel este în proces de conservare.

Nici administratorul V&G Oil din Vrancea nu o duce mai bine. Vasile Pamfil spune cu amărăciune că producţia de biodiesel nu este rentabilă. Fabrica are o capacitate de producţie zilnică de 10 tone. Anul trecut producţia obţinută a fost de zero litri. Investiţia realizată acum trei ani pentru construcţia fabricii s-a ridicat la jumătate de milion de euro, bani luaţi de la bancă. Acum unitatea este închisă.

Iulian Zamfir este un alt producător care a sperat că va avea succes cu fabrica lui de biodiesel. Încă de la început a avut probleme, pentru că nici autorităţile nu ştiau exact ce acte îi trebuie pentru autorizarea punctului de lucru. În plus, a dat mult mai mulţi bani pe autorizaţii decât pe instalaţia de producere a combustibilului, care a costat 40.000 de lei. Numai pentru a ridica autorizaţia de mediu a scos din buzunar 5.000 de lei.

Mai mult decât atât, guvernul precedent a pus acciză pe biodiesel. De la 1 ianuarie 2009, producătorii nu mai sunt obligaţi să plătească accize.

Materia primă, de trei ori mai scumpă

Producţia de rapiţă de anul acesta a fost foarte slabă, potrivit lui Adraian Porumboiu. Dacă în 2008 producţia medie la hectar a fost de 2.800-3.000 de kg la hectar, anul acesta s-a plasat la aproximativ 1.600 de kg/ha.

Vasile Pamfil spune că preţul minim la care poate vinde un litru de biodiesel este de 7 lei. La un curs mediu de 4,2 lei/euro, tona de biodiesel costă peste 1.600 de euro. În condiţiile în care marfa importată costă cam 650 de euro, nu e de mirare că biodiselul românesc se adună în stocuri.

“Noi nu putem oferi asemenea preţuri. Practic, eu produc sămânţa pe care o folosesc pentru înfiinţarea culturilor de rapiţă. Recolta o vând către procesatori. Cumpăr uleiul brut de presă pentru producţia de biodiesel la un preţ de cel puţin 4 lei fără TVA, adică la un preţ mult mai mare decât cel la care le vând rapiţa”, povesteşte Vasile Pamfil.

“Preţul la material primă s-a triplat din cauza secetei. Înainte de 2007, un litru de ulei brut costa cam 1,4 lei. După secetă s-a scumpit. Seceta a trecut, preţul a rămas la acelaşi nivel”, spune Iulian Zamfir.

Biodiesel din ulei reciclat

Pentru a compensa scumpirea materiei prime, producătorii folosesc ulei uzat, de multe ori colectat de la restaurante. Acesta are impurităţi, astfel că şi cheltuielile de producţie cresc. Totodată, randamentul biodiselului obţinut astfel este mult mai redus decât al celui produs din ulei brut.

Chiar dacă reuşesc să găsească resurse pentru a produce biodiselul, nu prea se găsesc muşterii pentru marfă.

“Singura şansă este să vindem către CET-uri, dar preţul plătit de ei este mult mai mic, sau către rafinării. Dar micii producători nu au acces la rafinării. Renunţarea la acciză ne-a dat o gură de aer, dar marea problemă rămâne preţul materiei prime”, conchide Iulian Zamfir.

Pentru a pune pe roate fabricile de biodiesel, producătorii s-au împrumutat de la bănci. Ratele la credite le plătesc din banii câştigaţi din alte activităţi. Dacă ar trebui să trăiască doar din agricultură, s-ar lăsa păgubaşi de aşa afacere. Aşa că, una după alta, fabricile intră în conservare.

Băncile nici nu îi mai iau în seamă pe producători atunci când cer un credit, pentru că afacerea lor nu este viabilă. Nici statul nu îi sprijină suficient, comparativ cu ce fac alte guverne europene, se plâng agricultorii.

Potrivit datelor furnizate de Direcţia Generală Politici Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii, în anul 2008,  suprafaţa cultivată cu plante destinate exclusiv producerii de bicombustibili a fost  de 151.440 hectare, ceea ce înseamnă circa 1,6% din suprafaţa arabilă a ţării. Din totalul suprafeţei cultivată cu plante destinate producerii de biocarburanţi, floarea soarelui a reprezentat 23,9%, porumbul 10,8%, rapiţa 62% şi soia 3,3%.

Potenţial

Până la sfârşitul anul viitor, biocombustibilii, adică biodieselul şi bioetanolul, trebuie să reprezinte 5,75% din consumul de carburanţi pentru transporturi, adică aproximativ 330 mii tone biocombustibili. Directorul general al Direcţiei Generale Politici Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii, Daniel Botănoiu, spune că România are potenţial pentru a atinge această ţintă. Astfel, suprafeţele ce pot fi cultivate cu plante oleaginoase într-un an agricol, respectându-se bunele condiţii agricole şi de mediu, pot fi de circa 1,6 milioane de hectare, ceea ce  reprezintă cam 16,5% din suprafaţa arabilă a ţării, potrivit oficialului MADRP.

În anul 2007 s-au produs circa 36 mii tone de biodiesel şi s-au importat circa 20 mii tone. Anul trecut, ţara noastră a înregistrat o producţie de 65 de tone de biodisel, potrivit Eurostat.Capacitatea de producţie la nivel naţional s-a triplat anul trecut, de la 111 tone în 2007 la 307 tone.

La nivelul UE, producţia de biodiesel a crescut în 2008 cu 35,7%, la 7.755 tone, de la 5.713 tone în 2007, în timp ce capacitatea totală de producţie a celor 27 de state membre a crescut cu 30,6%, la 20.909 tone, de la 16.000 tone în anul anterior.

Cei mai mari producători de biodiesel din UE sunt Germania, cu o producţie de 2.819 tone în 2008, şi Franţa, care a produs 1.815 tone de biodiesel anul trecut.