În căutarea Iaşiului pierdut

Autor: Maria Craus

PATRIMONIU. Autorităţile locale din Iaşi vor să restaureze clădirile de pe strada Cuza Vodă, dar proiectul trebuie să înfrângă refuzul proprietarilor de a da imobilele în comodat primăriei pe timpul lucrărilor.

Primăria Iaşi a pus la punct un proiect, prin care intenţionează să atragă fonduri europene nerambursabile în valoare de 20 de milioane de euro, de „regenerare urbană a străzii Cuza Vodă”, una dintre cele mai vechi străzi din oraş.

Scopul proiectului este acela de a reface farmecul de odinioară al străzii, prin consolidarea şi renovarea imobilelor istorice şi prin curăţarea şi reabilitarea curţilor interioare. În primă fază, proiectul vizează porţiunea dintre blocul „Gioconda” şi Filarmonica Moldova.


Sondaj printre locatari

Pentru a obţine finanţare europeană prin Axa I a Programului Operaţional Regional, toate clădirile incluse în program trebuie să fie în proprietatea primăriei.

„Există două soluţii: ori locatarii ne vând locuinţele, ori le dau în comodat şi acceptă să fie relocaţi pe parcursul realizării lucrărilor din proiect”, spune Cosmin Coman, şeful Direcţiei de Programe şi Servicii pentru Comunitate, din cadrul Primăriei Iaşi.

Drept urmare, autorităţile locale au făcut un sondaj, pe baza unor chestionare, în rândul oamenilor care locuiesc pe Strada Cuza Vodă. Rezultatele însă nu sunt deloc încurajatoare.

„Trebuie să facem ceva cu zona asta, să sufere o transformare pentru că aşa nu se mai poate. Astfel, am dorit să aflăm numărul exact al imobilelor, al locatarilor şi situaţia acestora. Vom face o centralizare a răspunsurilor, iar la final se va decide în consiliul local dacă continuăm sau nu proiectul. Strada Cuza Vodă e poate zona cea mai complicată din oraş, la parterul caselor sunt spaţii comerciale, iar la etaj - locuinţe. În plus, sunt multe clădiri monumente istorice, mai spune Cosmin Coman.
 
„Primăria vrea să facă o a doua naţionalizare”

Cei mai deschişi faţă de proiectul municipalităţii au fost proprietarii spaţiilor comerciale. Ei îşi fac socoteala că, după reabilitarea zonei, valoarea spaţiilor pe care le deţin va creşte considerabil, fie că le vor vinde, fie că le vor închiria. În schimb, chiriaşii imobilelor deţinute de Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public Privat (DAPP) Iaşi s-au făcut foc şi pară când au auzit de propunerea primăriei.
 
„Clădirile arată aşa din cauză că proprietarul de drept nu a investit vreun leu în ele de ani mulţi. În calitate de chiriaşi, noi nu avem voie să intervenim în vreun fel pentru consolidarea clădirii. De ce nu vrea primăria să vândă aceste imobile către chiriaşi cu obligaţia ca ei să refacă structura şi faţada?”, se întreabă Alina M.

Şi mai înverşunaţi sunt foştii chiriaşi, care au reuşit, după mult timp,şi multă bătaie de cap, să devină proprietari. „Ce vrea să facă primăria e o a doua naţionalizare. Vor să ia cu bani europeni clădiri din centrul oraşului, să-şi împartă totul între ei. Locuiesc aici de 41 de ani, am stat mult în chirie, apoi am vândut tot ce aveam ca să cumpăr locuinţa. Clădirile astea nu sunt bune, sunt pline de igrasie şi infiltraţii de apă, canalizarea e toată putredă, ţevile roase de rugină. Sunt constructor de profesie, te costă mult mai mult să renovezi o casă veche. Iar la astea chiar nu mai ai ce le face”, spune proprietarul unei locuinţe din Pasajul Cuza Vodă, nr.1.

„Principala problemă, atitudinea proprietarilor”


În replică, arhitecţii susţin că în zonă se impun lucrări de reabilitare, dar că ele nu pot fi realizate decât cu o finanţare consistentă.

„Principala problemă de pe strada Cuza Vodă o reprezintă casele particulare, atitudinea proprietarilor. Dacă nu se va putea realiza proiectul de regenerare urbană, se poate face doar o cosmetizare a faţadelor. Această cosmetizare ar trebui însă să fie prevăzută în bugetul de investiţii al Primăriei Iaşi”, este de părere Tudor Vericeanu, arhitectul-şef al Primăriei Iaşi.

HAOS URBANISTIC. Faţadele nu respectă nicio regulă

Foto: Maria Craus



ISTORIE

De la „Uliţa Goia” la Strada Cuza Vodă


  • Strada Cuza Vodă, cu o lungime totală de aproximativ 750 de metri, este una din cele mai populare artere din Iaşi, cu peste 30 de clădiri, hoteluri, farmacii, ziduri şi turnuleţe aflate pe lista monumentelor istorice. De aceea, tramvaiele circulă în prezent cu viteză redusă, pentru a nu deteriora şi mai mult imobilele vechi.

  • Printre clădirile cu valoare istorică şi arhitecturală se numără Palatul Braunstein (sfârşitul sec. XIX), Palatul Neuschotz, azi Restaurant „Select” (începutul sec. XX), Hotel Continental (începutul sec. XX), Casa Balş-Sturdza (1835–1850), Casa Alecu Balş (1815), Farmacia „Ghiţun” (prima jumătate a sec. XX) şi Filarmonica Moldova (sec. XIX). Pe vremuri, strada Cuza Vodă se numea “uliţa Golia”, întrucât la capătul ei se află Mănăstirea Golia (sec. XVI–XVIII).

După tipicul vremii, în toate încăperile de la parterul caselor de pe stradă funcţionau prăvălii, aşa-zisele “dughene” de unde ieşenii se aprovizionau, iar încăperile de la etaj erau locuite. Vadul bun şi această particularitate a clădirilor a făcut ca zona să capete reputaţia de centru comercial.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele