Înscrierile la pregătitoare, la final
Până la încheierea acestui semestru, se va finaliza și înscrierea elevilor în clasa I și în cea pregătitoare. Astfel, etapa a treia de înscriere începe mâine, iar cea de-a patra- în data de 2 mai. În 23-25 aprilie vor fi înscriși copiii ai căror părinți au solicitat, în etapa a doua, înscrierea la altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar care nu au fost admiși și solicită înscrierea la această școală.
În cea de-a patra etapă, 2-9 mai, vor fi înscriși, pe locurile disponibilie, la școlile alese, copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la altă școală decât cea de circumscripție, dar au fost respinși inițial, din lipsă de locuri. Ulterior, în 11-18 mai, vor fi înmatriculați micuții care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ până la data respectivă.









Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum