Încă 50.000 de tichete pentru programul Rabla

Autor: Antoaneta Etves

Premierul Emil Boc a anunţat aseară că a discutat cu ministrul Mediului, Laszlo Borbely, şi că numărul de vouchere pentru Programul "Rabla" va fi suplimentat săptămâna viitoare cu 40.000-50.000.

Boc a atras atenţia asupra pericolului falsificării voucherelor şi a amintit că acestea trebuie însoţite de certificatul de înmatriculare al maşinii în copie legalizată şi de certificatul de casare a maşinii.

Administraţia Fondului de Mediu (AFM) a distribuit ultimele tichete valorice din Programul Rabla reprezentanţilor REMAT din toată ţara în cursul zilei de ieri. Potrivit autorităţilor, mai sunt disponibile aproximativ 24.000 de tichete, din totalul de 50.000 alocate pentru persoanele fizice. 


“În întreaga ţară sunt circa 240 de unităţi REMAT, toate participante în program. Conform regulilor, fiecare primeşte de la noi maximum o sută de vouchere, număr ce poate fi suplimentat doar după epuizarea a 80 dintre cele alocate anterior. În aceste condiţii, fiecare unitate încă mai are câte o sută de astfel de bonuri şi încă mai poate casa maşini timp de câteva zile. După aceea vom aştepta decizia Cabinetului pentru a vedea ce se mai întâmplă cu acest program în 2010", a declarat purtătorul de cuvânt al AFM, Adriana Stroe.

 

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele