Încă cinci cazuri de îmbolnăvire cu West Nile

TRANSMITERE. Păsările sunt considerate principalul rezervor al virusului West Nile, pe care îl transmit ţânţarilor. Riscul de transmitere e ridicat atât în mediul urban (densitate mare a populaţiei), cât şi în cel rural (biodiversitate sporită).

Peste 4,1% dintre bucureşteni au imunitate pe viaţă la infecţia cu West Nile după epidemia din 1996, potrivit unor studii realizate de specialiştii români şi de cei de la CDC Atlanta.

INCUBAŢIE. Majoritatea infecţiilor sunt asimptomatice (nu au semne). Cele mai multe cazuri sunt uşoare, au o perioadă de incubaţie de 3-14 zile şi durează 3-6 zile.

MANIFESTĂRI. Simptomele sunt asemănătoare răcelilor comune: febră, durere de cap şi dureri musculare, cărora li se pot adăuga stări generale de epuizare, anorexie, greaţă şi vărsături. Rar pot apărea iritaţii pe gât, trunchi, picioare.

COMPLICAŢII. În timp ce cazurile uşoare se pot rezolva de la sine, cele severe pot degenera în encefalite, meningite sau meningo-encefalite şi sunt caracterizate de febră mare, durere de cap, inflexibilitate a gâtului, ameţeală, frisoane, epuizare musculară, paralizie şi chiar comă.

RISCURI DUPĂ VÂRSTĂ. Persoanele de peste 50 de ani au un risc crescut de a dezvolta boli neurologice severe, în timp ce gravidele sau femeile care alăptează nu prezintă riscuri sporite de infecţie.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Diagnosticul de siguranţă se pune prin extragerea de lichid cefalorahidian (5 ml) printr-o puncţie lombară. Nu există un tratament specific pentru infecţia cu West Nile şi doar în cazurile severe e nevoie de spitalizare. (Cristina Lica)