Potrivit agenţiei Reuters, numele tinerei este Darline şi a fost găsită sub resturile clădirii Colegiului Saint Gerard, unde abia începuse anul şcolar.
Haitienii din vecinătatea acestei instituţii căutau obiecte care puteau fi refolosite în resturile cartierului Carrefour-Feuilles, din centrul oraşului, când au auzit o voce dintre dărâmături şi au chemat echipele de salvare în ajutor.
Prinsă în toaleta colegiului
Darline a fost tansportată la spital, acoperită cu o pătură specială, izolatoare, şi i s-a administrat oxigen. Şeful echipei de salvare care a scos-o pe Darline de sub rămăşiţele colegiului St. Gerard a explicat că tânăra nu a avut forţa decât să spună "mulţumesc", deoarece era foarte slăbită.
Potrivit declaraţiilor salvatorilor săi, Darline a rămas blocată în toaleta colegiului, unde a avut acces la apă în toate cele 15 zile care au trecut de la cutremurul ce a pus la pământ majoritatea clădirilor din Port-au-Prince.
170.000 de morţi
Ieri, soldaţii americani au scos de sub dărâmături un haitian în vârstă de 31 de ani, care stătuse îngropat sub dărâmături circa 12 zile. Şi supravieţuitorul descoperit ieri avusese acces la apă şi avea osul femur fracturat.
În cursul zilei de ieri, preşedintele haitian Rene Preval a anunţat amânarea alegerilor parlamentare care urmau să fie organizate pe 28 februarie. Şeful statului caraibian a dat publicităţii o estimare a numărului de victime ale catastrofei. La 15 zile după cutremur, au fost descoperite cadavrele a 170.000 de persoane, iar lucrătorii care se ocupă de recuperarea resturilor clădirilor prăbuşite au esstimat că numărul total va ajunge la 200.000 de victime.
Citiţi şi:
Haiti: Scos viu din ruine la 2 săptămâni de la cutremur








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum