Astfel, înainte de a vă aşeza pe iarbă, va trebui să consultaţi planurile afişate în punctele de informare de la intrările în parcuri sau grădini. Dacă acestea nu există, vă puteţi ghida după indicatoarele plasate pe spaţiile verzi.
Hoţii de flori, taxaţi cu 1.500 de lei
Potrivit lui Oprescu, libertatea câştigată de bucureşteni va fi „compensată” de amenzi pe măsură (de până la 30 de ori mai mari) pentru cei care rup florile, strică aranjamentele, distrug băncile şi leagănele sau escaladează statuile. Pe toţi aceştia, ieşirea în parc i-ar putea costa nu doar 100 de lei cum se întâmpla până acum, ci chiar 1.500 de lei.
Nici cei care intră cu maşinile sau motocicletele în parcuri nu vor fi iertaţi, ci vor fi nevoiţi să scoată din buzunar până la 3.000 de lei. De „pedepse” nu scapă nici bucureştenii care vor prepara mititei la iarbă verde.
„Taxele” pentru astfel de obiceiuri de weekend vor fi cuprinse între 350 şi 500 de lei. Noua hotărâre aduce modificări şi la capitolul plantării de arbori: „cine scoate un copac, trebuie să planteze în schimb cinci”, după cum a anunţat primarul general.
Sorin Oprescu a ţinut să dea asigurări că o să dispară şi toate construcţiile ilegale, chiar dacă unii „forţează nota şi sfidează autorităţile.”
"Era prea mică amenda pentru cei care rupeau florile şi distrugeau mobilierul din parcuri, şi am mărit-o de aproape 30 de ori, ca să simtă."
- Sorin Oprescu primarul general al Capitalei







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum