Ioan Holender: „Voi fi consilier la Metropolitan Opera din New York”

La apropierea finalului de mandat, mulţi se întreabă ce va face Holender, de 19 ani director al Operei din Viena. Din 10 august, la viitorul „copilului său de suflet” se vor gândi succesorii săi, francezul Dominique Meyer şi compozitorul austriac Franz Welser-Moest. Este un capăt pe care şi l-a dorit, spune Holender, sugerând alte drumuri care pornesc din această răscruce.

În urmă cu ceva vreme, Holender spunea că are trei propuneri, dar dezvăluise doar două dintre acestea, lăsând să se înţeleagă că, oricât de onorantă ar fi cea de-a treia, nu va mai fi vorba despre „o funcţie operativă”. Cursa de primă linie are responsabilităţi pe care nu mai doreşte să şi le asume, aşa că vorbeşte mai mult de roluri de „sfetnic”, care să-i permită, la 75 de ani, un binemeritat timp de relaxare.

Şi timpul necesar pentru a-şi mai scrie o dată memoriile, adaugând cei şapte ani trecuţi de la prima încercare şi repovestind, de data aceasta fără inhibiţii, intrigile pe care le-a tratat prea vag şi cu prea multă delicateţe în primul volum. Se ştia că Holender va fi „sfetnicul” Operei de la Tokio şi, de asemenea, că va fi consilier al Operei din Budapesta - „unde nivelul este mult peste Bucureşti, se joacă în fiecare seară şi se cântă Wagner”.

Abia acum, după ce toate contractele au fost semnate, poate dezvălui cea de-a treia şi, probabil, cea mai importantă dintre misiunile care-l vor ţine ocupat din toamnă încolo: Metropolitan Opera din New York.

EVZ: Ultimele şase luni…
Ioan Holender: În aceste ultime luni mai am multe de făcut, în primul rând avem două premiere, foarte importante, deşi n-au o însemnătate specială, pentru că nu e vorba despre o stagiune de adio. Avem o nouă lucrare „Medeea”, de Aribert Reimann, comandată de noi, o premieră mondială, în 28 februarie. Apoi „Tannhäuser”, de Wagner, în iunie, iar pe 26 iulie avem seara de adio... va fi o seară de adio pentru mine, în care vor cânta, fără onorariu, toate celebrităţile din lume.

De la Domingo la Anna Netrebko, la Muti, Pappano sau Ozawa, sunt cu toţi invitaţii mei. Vor veni toţi cei care, în aceşti 19 ani, au fost artiştii de bază ai direcţiei mele. Desigur, cei care mai cântă. Între timp mai am concursul Domingo, de la Milano, din juriul căruia fac parte, pregătesc Festivalul Enescu pentru 2010. Voi anunţa, ceva mai târziu, despre obligaţiile mele din toamnă începând…

Sunt lucruri pe care sigur le puteţi dezvălui încă de pe acum…
Fireşte că ştiu ce urmează să fac, ar fi îngrijorător dacă nu aş şti. Având în vedere că toate contractele au fost deja semnate, cred că pot spune că voi fi consilier la Metropolitan Opera din New York. Nu este o funcţie operativă, dar dacă aş fi vrut să mai fiu directorul unei instituţii, aş fi continuat aici. Nu mai vreau. Operativ, în prima linie, nu mai vreau.

Vreau să fiu mai mult liber, să fac mai mult din ceea ce vreau eu şi mai puţin din ceea ce trebuie să fac. Am ajuns la o vârstă la care îmi pot permite. Nu vreau să fiu responsabil zi de zi pentru un spectacol, este o presiune enormă, de care, la 75 de ani, cred că pot să mă lipsesc. Am declarat în urmă cu trei ani că nu vreau să-mi prelungesc contractul. Oricum, îmi rămân multe de făcut. Fac Tokio, festivalul din primăvară, voi avea colaborarea la Metropolitan…

„Opera nu poate fi conservată”

V-aţi gândit vreodată să vă mutaţi în America?
Nu, niciodată.

În America aveţi un văr, regizorul Robert Dornhelm. În 2008 aţi făcut un film împreună, „Boema”. Cronicile nu au fost bune...
Robert este vărul meu primar, într-adevăr. Am avut şi eu un rol în filmul lui, „Boema”. Apărusem şi înainte în filme, dar n-am râvnit niciodată la o carieră de actor de film. Deşi, hai să vedem. El caută şi acum finanţatori, dar eu nu am alt proiect cu el. „Boema” a fost… aşa cum este foarte greu să faci din scenariul unei cărţi un succes de teatru, e greu să faci dintr-un succes de operă unul de film. Opera nu se face în film.

Opera trebuie făcută în sală, pentru spectator opera se naşte în momentul în care este cântată şi nu poate fi conservată. Nici în discuri, cu atât mai puţin în filme şi în ultimul rând în televiziune. Avem nevoie de televiziune ca un organ de transmisie a ceea ce se întâmplă aici, dar cu siguranţă că nu este mediul just pentru a tălmăci ceea ce se joacă la teatru şi la operă.

Locurile tradiţionale ale operei se schimbă la rândul lor?
Sunt lucruri care se mai schimbă. Artiştii de operă de primă categorie au mult mai multe opţiuni decât în trecut. Caruso a cântat doar de trei ori la Viena şi probabil niciodată la Stockholm, Oslo sau Valencia. La Abu Dhabi se plătesc onorarii de 10 ori mai mari decât la Viena. În Dubai, într-o sală de hotel de 800 de locuri, doar pe jumătate plină, Thielemann sau Mehta dirijează pe nişte onorarii pe care noi nu putem şi nici nu vrem să le plătim.

ÎN ROMÂNIA

„Un trecut dispărut”

V-aţi gândit vreodată să vă mutaţi la Timişoara?
La Timişoara am o locuinţă şi merg des şi cu mare placere. Dar, cu siguranţă, şi aş vrea să o spuneţi, nu vreau să creadă nimeni în România că mi-aş dori un post acolo... Merg cu bucurie acolo.

La Bucureşti încerc să continui Festivalul Enescu. Am discutat cu ministrul culturii, Kelemen Hunor, şi despre situaţia dezastruoasă a Filarmonicii Enescu, am primit promisiuni. Dar eu, Holender, nu doresc să devin nimic în România. Eu ajut, dacă sunt întrebat - răspund, dar un post în România n-am râvnit nici până acum şi nici de acum încolo. Sunt sigur că nici nu aş reuşi.

Aţi putea fi nostalgic. Spuneaţi că aţi părăsit România plângând…
Acum plâng când mă întorc... România are farmecul ei, caut un trecut dispărut şi o copilărie plecată. Ca toţi cei care se întorc… Am consideraţie pentru oamenii de cultură, pentru inteligenţa de acolo şi-mi pare rău că situaţia politică... Dar, hai să credem că e spre bine…