Vocile împrumutate
„Doamna Ioana” se numeşte, de fapt, Mihaela Popa, iar „domnul Marcel” - Kovacs Hunor, şi niciunul dintre ei nu mai locuieşte în România.
Mihaela Popa (29 de ani) s-a stabilit la Boston, SUA, unde lucrează la gigantul Yahoo!, iar Kovacs Hunor (32 de ani) locuieşte la Budapesta, în Ungaria, şi lucrează pentru Geomant, o companie ce se ocupă, în principal, cu amenajarea şi funcţionalizarea de call-centeruri.
S-au cunoscut la Budapesta
Mihaela şi Hunor s-au întâlnit în Budapesta, unde au înregistrat vocile pentru softul i.Go, la solicitarea unui prieten de-al lui Hunor.
„Înregistrarea a fost făcută în Budapesta, prin 2005. Un prieten de-al meu din Cluj, Simon Andras, de la Suncart, m-a rugat să-i găsesc un domn şi o doamnă care să înregistreze vocile pentru noul soft de GPS. Am tot întrebat şi am găsit-o pe Mihaela, pe atunci fiind şi ea aici, în Budapesta. Mai greu a fost cu vocea masculină. Am tot căutat şi până la urmă am înregistrat eu. Răsplata noastră a fost una mai mult simbolică. Am făcut-o ca să ajut un prieten şi pentru că era o experienţă inedită”, zice „Marcel”.
„Toţi prietenii mă tachinează”
Hunor adaugă că înregistrarea în sine a durat o oră şi jumătate şi, probabil, ar fi durat mai puţin dacă el nu ar fi avut dificultăţi cu pronunţia corectă a anumitor silabe ori litere.
„Norocul meu e că m-a ajutat Mihaela, care vorbeşte excepţional româna şi engleza şi care avea deja ceva experienţă în domeniu. Totuşi, n-am reuşit nicicum să pronunţ corect litera «o», iar din cauza cuvântului «întoarceţi», toţi prietenii mă tachinează. Dar nu mă deranjează, chiar mă amuză”, adaugă bărbatul.
Kovacs Hunor spune că frazele de pe înregistrări au variaţiuni de intonaţie uneori nefireşti din cauză că „bucăţi” din înregistrare au fost „tăiate” pentru a putea fi apoi lăsate la dispoziţia softului să le alăture. „Am avut vreo patru pagini de citit, am făcut- o cât se poate de corect, în mare măsură şi mulţumită Mihaelei, şi cam asta a fost”, adaugă Kovacs.
„Domnul Marcel” povesteşte amuzat cum se ceartă singur, în maşină, atunci când indicaţiile GPS-ului lasă de dorit.
„Când vreau să ajung la o destinaţie detaliată, folosesc un GPS cu hartă i.GO şi-l setez cu vocea mea. Mi se mai întâmplă uneori să-mi fac mie reproşuri, uitând că, de fapt, din GPS vocea mea e cea care se aude. În Viena, de exemplu, tot timpul am probleme. Asta este. Se schimbă mai tot timpul câte un sens unic, mai apare câte un giratoriu. E bine însă. Când se supără câte un prieten, mă contactează să-mi spună ce-a păţit. Mă bucur însă că aşa mai ţinem şi noi legătura”, conchide Kovacs Hunor.
Greu de recunoscut
În schimb, Mihaela Popa nu foloseşte softul la care a contribuit, fiindcă i se întâmplă să ajungă destul de rar în Europa şi în România.
„După ce am făcut înregistrările, am rugat câţiva colegi de serviciu din Budapesta să asculte vocea «Ioana» în timp ce vorbeau cu mine. Niciunul nu şi-a dat seama că e vocea mea şi aproape niciunul nu m-a crezut când i-am spus. Mai nou, mi-au spus nişte prieteni «Eşti vedetă în România, ca Ioana». Am auzit de la ei că am trimis pe cineva pe un drum forestier în Franţa, iar acea persoană n-a fost prea bucuroasă. Sunt şi eu curioasă să aflu ce cred şoferii despre «doam na Ioana». Înjurăturile nu mă deranjează, pentru că înţeleg fru strarea pe care o simţi când vocea din dispozitiv nu îţi spune ce ai nevoie”, povesteşte „Ioana”.
Mihaela Popa adaugă că s-a oferit să înregistreze vocea din GPS pentru că avea deja experienţă în domeniu, mai ales că în anii 2002 şi 2003 a înregistrat manuale universitare şi alte materiale pentru studenţi cu handicap, la Universitatea din Limerick (Irlanda), unde a studiat o perioadă.
ISTORIC
Ajutor de la un prieten
- Softurile i.GO vândute în România au fost realizate de firma ungară Nav&Go, în colaborare cu Suncart Cluj–Napoca. Firma clujeană a livrat hărţile pentru România şi a ajutat producătorul să găsească vocile pentru soft.
„Era prin 2005 când a trebuit să găsesc repede pe cineva care vorbeşte bine şi româneşte, şi ungureşte. În plus, acea persoană trebuia să aibă şi o voce plăcută. Primul la care m-am gândit a fost Hunor. Suntem prieteni şi am fost colegi în facultate, la Cluj. El era deja în Budapesta, l-am rugat să meargă la Nav&Go, iar mai departe lucrurile au mers bine”, povesteşte Simon Andras, administratorul Suncart. Simon mai spune se întâlneşte destul de des cu Hunor, care şi-a făcut şi abonament la meciurile CFR Cluj.
„DOMNUL MARCEL”
Carieră într-o companie din Budapesta
- Kovacs Hunor are 32 de ani şi s-a născut la Cluj-Napoca.
- În 2001, imediat ce a terminat Facultatea de Matematică şi Informatică de la Universitatea „Babeş–Bolyai”, a plecat în Ungaria, considerând că are perspective mai bune de a-şi contrui o carieră.
- S-a angajat ca inginer IT într-o companie care produce şi întreţine call-centeruri. Timp de cinci ani, a lucrat la mai multe proiecte pentru clienţi din toată lumea.
- Apoi a devenit consultant, iar acum conduce Departamentul de service al companiei respective.
- În plus, urmează un masterat de afaceri la Universitatea Central Europeană din Budapesta.
- Vine în România o dată la câteva luni, mai ales în oraşul natal, Cluj–Napoca.
„DOAMNA IOANA”
Account manager la Yahoo!
- Mihaela Popa s-a născut la Braşov, în 1981, iar în 2000 a plecat să studieze în străinătate.
- Între 2000 şi 2004 a învăţat la Universitatea Americană din Bulgaria, în paralel urmând şi cursuri la Universitatea din Limerick, Irlanda (2002), şi la European College of Liberal Arts din Berlin, Germania (2002-2003).
- În 2005, a absolvit un master în Relaţii Internaţionale la Universitatea Central Europeană din Budapesta, Ungaria, după care s-a angajat ca scri itor tehnic pentru o companie de voice-over IP.
- În 2006 s-a mutat, pe acelaşi post, la o companie ce a fost cumpărată de Yahoo! în 2008. În prezent, Mihaela lucrează ca trainer şi account manager la filiala Yahoo! din Boston.



Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum