IRAN: Ambiţiile nucleare, lăsate în seama unui moderat

Autor: Dan Stancu

Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahma dinejad, a anunţat ieri numirea lui Ali Akbar Salehi în fruntea Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA).

Fost ambasador al Iranului la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), acesta îl înlocuieşte pe Gholamreza Aghazadeh, care şi-a dat demisia joi, după 12 ani petrecuţi la conducerea OIEA.

Studii în Statele Unite

 Salehi a studiat fizica nucleară la Institutul de Tehnologie din Massachusetts şi, potrivit France Presse, este apreciat de Occident pentru poziţiile sale moderate. Noul director al OIEA a parafat în decembrie 2003, în numele Iranului, un acord prin care regimul de la Teheran accepta intensificarea controalelor asupra activităţilor sale nucleare. Guvernul de atunci a aprobat aplicarea protocolului adiţional al Tratatului de Neproliferare, permiţând astfel efectuarea de inspecţii-surpriză la instalaţiile nucleare. În februarie 2006 însă, preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a decis ca protocolul adiţional să nu mai fie aplicat.


„Numirea lui Salehi este un semnal pozitiv pentru Occident”, a declarat un analist citat de Reuters sub protecţia anonimatului.

Rafsanjani atacă puterea

 Autorităţile au pierdut încrederea po porului după alegerile prezidenţiale, a declarat ieri, la Teheran, fostul preşedinte Akbar Hashemi Rafsanjani. La finalul marii rugăciuni săptămânale oficiate de acesta, mii de simpatizanţi ai liderului opoziţiei, Mir Hossein Moussavi, au protestat în capitala Iranului, poliţia intervenind în forţă şi arestându- i pe câţiva dintre ei.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele