După ce Ziua Zero, debutul ediţiei 2009, a adunat, joi, aproape 10.000 de peninsulari, veniţi să lenevească la soare şi să asculte trupe precum Tabassco sau Luna Amară, petrecerile programate pentru cea de-a doua zi îi aveau ca invitaţi pe băieţii de la Vama, plus headlinerul Tiesto.
Astăzi, de la ora 19.30, pe scena Coca- Cola vor urca membrii trupei Iris. „Showul Iris de la CokeLive Peninsula este, s-ar putea spune, o adevărată relansare pentru trupă, o revenire pe scenă. Trupa este aşteptată cu nerăbdare, am primit mesaje pe forumuri de la fani care spuneau că vor veni să-şi vadă idolii”, au spus organizatorii. Mai bine de o oră, membrii Iris vor cânta „cele mai frumoase şi mai emoţionante melodii, atât piese mai vechi, cât şi de pe albumul «Cei ce vor fi», lansat în urmă cu doi ani”, după cum declara, ieri, Nelu Dumitrescu, liderul trupei.
„Cristi se simte bine, se bucură că poate urca din nou pe scenă. Vom avea în cadrul acestui concert un moment special ce cuprinde cinci minute «instrumentale », mai exact o demonstraţie de chitară şi instrumente Iris”, a adăugat el.
Sfârşit de săptămână cu Nine Inch Nails şi Prodigy
Începând cu ora 23.00, la festival este aşteptată trupa Nine Inch Nails, deşi cu ceva vreme în urmă, liderul formaţiei, Trent Reznor, anunţa că vrea să suspende, pe o perioadă nedeterminată, proiectul.
Mâine, ultima zi de festival, va aduce pe scenele CokeLive trupe precum Viţa de Vie, Şuie Paparude şi The Prodigy. „Ne place foarte mult publicul din România. În plus, ne plac Munţii Carpaţi. Călătoriile cu maşina pe acolo sunt intense, frumoase”, spunea, într-un interviu acordat CokeLive Peninsula, unul dintre membrii trupei.
Sâmbătă, 25 Iulie 2009. 0 vizualizări, 5 comentarii, 0 voturi
Iris „se relanseză” la CokeLive
CONCERT. Membrii trupei promit un show de mai bine de o oră, cu „cele mai frumoase şi mai emoţionante melodii”.
Iris va susţine, diseară, un concert la festivalul Peninsula de la Târgu- Mureş, cel de-al doilea show al trupei după perioada de şase luni în care boala l-a ţinut pe solistul Cristi Minculescu departe de scenă.
Cu un buget de 1,2 milioane de euro, peste 60 de artişti invitaţi, peste 50.000 de peninsulari aşteptaţi, 96 de ore de muzică şi peste 100 de activităţi distractive pregătite, ce includ artă, teatru, cinema, sport sau dans, cea de-a şaptea ediţie e Festivalului CokeLive Peninsula va transforma, pentru patru zile, oraşul Târgu-Mureş în capitala petrecerilor.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum