Istoria uită lecţia adevărului despre revoluţie | VIDEO

Despre ei după 20 de ani

„Dar de ce-au murit? Puteau să nu moară? Ce putem face pentru a depăşi acele evenimente? Putem să aflăm sau nu adevărul? Putem să mergem mai departe? Ce s-a întâmplat? Cine a tras? A tras securitatea lui Ceauşescu? ” sunt doar câteva dintre întrebările lansate de Matei. Apoi discuţia începe să curgă.

„Ei totdeauna vor să ştie cine-a tras în noi după 22. Vor revanşe”, explică profesoara lor de istorie Daniela Anghelescu, de la Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale”. „Nu, noi vrem să ne construim viitorul pe bazele adevărului”, dau imediat replica elevii. „Ei am murit pentru noi sau au crezut că trebuie să moară pentru noi. La 20 de ani de la revoluţie nu ştim niciun om care a tras. Chiar aşa greu e?”, se întreabă tinerii. Şi tot ei găsesc repede un răspuns: „Vinovaţii sunt protejaţi de o fostă nomenclatură”.

„Istoria nu trebuie să fie o minciună! Fără o istorie adevărată nu ne putem cunoaşte trecutul. Nu putem şti cine suntem şi cine vom fi. Vrem să ştim adevărul”, insistă Matei.

„Eu cred că acele evenimente trebuie amintite pentru a nu se repeta istoria. Cred că unii ştiu ce s-a întâmplat atunci”, spune Ioan.

Chiar dacă admit că au citit despre comunism şi n-am trăit atunci, elevii sunt şi mai siguri pe ei când vorbesc despre democraţia câştigată în urmă cu 20 de ani. „Democraţia există, dar nu suntem o democraţie matură. Suntem ca un copil care a început să descopere adevărurile vieţii, dar nu şi le-a însuşit”, spune Matei. Ce democraţie făcută de foşti comunişti?, întreabă suspicios George. „Nu poţi să schimbi lucrurile forţat. Schimbarea trebuie să vină de la sine”, precizează Flaviu.

Ce-a fost, ce este şi ce va urma

La două decenii de la evenimentele din 89, unii tineri sunt mai optimişti şi privesc cu speranţă la o democraţie solidă. „Când generaţia veche va considera că trebuie să se retragă atunci vom veni noi. Când Ioane?, se aude o voce ironică din sala de clasă, care spulberă într-o clipă parcă orice speranţă. „Am scăpat de comunism, dar n-am scăpat de comunişti”, conchide Anca.

Elevii nu s-au rezumat doar la vorbe. Au vrut şi cifre. Aşa că au aplicat un chestionar intitulat „Memorie şi Uitare”. Au răspuns la întrebări despre revoluţia din 89 elevi din  patru clase de a IX-a, patru clase de a X-a, tot atâtea de- a XI-a, şi încă patru clase de a XII-a care frecventează cursurile Colegiului Naţional “Ion Luca Caragiale”.

“Am vrut să vedem ce ştim, ce nu ştim, ce-a rămas în mintea celor mai mari. Cum am fi reacţionat noi acum 20 de ani”, rezumă demersul cercetării în doar câteva vorbe Roxana.

Au aflat că elevii sunt destul de informaţi despre evenimentele de acum 20 de ani. 76 la sută dintre ei vor să ştie ce s-a întâmplat atunci, iar sursa principala de informare este familia. E o sursă sigură, dacă ne gândim că 60 la sută dintre rudele elevilor au luat parte la revoluţie,  majoritatea fie ca manifestanţi, fie ca simpli trecători. Şi uite aşa se ajunge la un procent de 91 la sută ce reprezintă parinţii elevilor care le-au vorbit despre comunism. Ei constituie şi cea mai importanta sursa de informare pentru elevi.

Schimbarea regimului politic, în viziunea adolescenţilor de la Caragiale, s-ar fi putut produce doar prin intervenţia statelor străine sau tot prin violenţă. 73 la sută cred asta, şi doar 27 de procente dintre elevi consideră că tratativele politice ar fi putut constitui o soluţie viabilă.

„Ce poate să ne spună o învăţătoare despre evenimentele din 89. Că poporul s-a revoltat împotriva comunismului şi-a câştigat. Un text clasic.”

Faţă-n faţă cu elevii, revoluţia se vede altfel decât în programa şcolară. Părerea tinerilor despre o oră de istorie se rezumă la fraza „Noi vrem să ştim adevărul”.

După 89, lecţiile despre Mişcarea muncitorească şi Partidul Comunist nu s-au mai parcurs, fireşte. Iar până să apară în cărţi prăbuşirea comunismului în România, profesorii au discutat liber despre cum ne-am câştigat democraţia. Apoi au apărut manualele alternative, în 1999, când istoria se parcurgea cronologic, iar ora despre revoluţia de acum 20 de ani se învăţa în clasa a XII-a.

Acum, prima lecţie despre evenimentele din ‘89 se parcurge la istorie, într-a IV-a. Mai afli ceva la sfârşitul şcolii generale din manualul de clasa a VIII-a. Ca apoi, la liceu să te întâlneşti mai des cu momentul prăbuşirii regimului comunist în România. Dar nu există o lecţie specială şi nici nu putem să facem o numărătoare de câte ori vorbim despre revoluţie în anii de liceu, spune profesoara Daniela Anghelescu. Programa tratează teme de sinteză şi nu abordează istoria strict cronologic. Anul trecut a apărut şi un manual despre comunism pentru cei care vor să urmeze un curs opţional.

Autorul de manual ştie ce-şi doresc elevii

Acum că ştim ce vor elevii, ce urmăresc profesorii, am întrebat un autor de manual ca să vedem cum stau lucrurile în toate taberele. Profesor doctor la Facultatea de Istorie a Univerităţii Bucureşti, Zoe Petre este şi coordonator al manualului de istorie de clasa a XII-a de la Corint. „Programa analitică care stă la baza acestui manual nu conţine o lecţie anume consacrată Revoluţiei, ci elemente referitoare la regimul comunist, prăbuşirea lui şi la construcţia democratică de după 1989. În aceste condiţii, manualul nu avea cum să fie depăşit sau contrazis de cunoştinţele prealabile ale elevilor, ci doar să fie susţinut de memoria lor, atâta cât se poate aştepta de tineri de 17-18 ani”, spune Zoe Petre.

Aşadar manualul este un instrument, lucru confirmat şi de profesori şi face apel la detaliile cunoscute deja de elevi. Iar informaţiile vin din multe părţi şi mai ales din familie.

„Sursa orală este privită de elevi ca o sursă solidă, rezonabilă, şi este determinată de gradul de încredere pe care îl au faţă de cel care le furnizeză aceste informaţii. Unii dintre părinţii lor au fost implicaţi direct în evenimentele din 1989. Chiar am elevi care pot să povestească cu mândrie, mama şi tata au ajuns la Jilava şi au stat acolo închişi o zi şi o noapte”, mai precizează Daniela Anghelescu.

Trăim, învăţăm, ne amintim

O  parte dintre răspunsurile la întrebările legate de  revoluţie sunt acum cunoscute. „Sunt procesele penale judecate şi încheiate prin sentinţe definitive au identificat cele câteva sute de responsabili ai celor 162 de oameni ucişi şi 1107 răniţi dintre 16 şi 21/22 decembrie, de la Timişoara, Sibiu, Cluj; rechizitoriul Parchetului pentru Bucureşti era gata cînd dosarul a fost reluat de parchetul civil. Rămîn de finalizat marea majoritate a cazurilor din a doua etapă, cea a revoluţiei “în direct”, din 22 – 25 decembrie, cînd au murit 924 de persoane şi au fost rănite 2245. Cu excepţia lotului “Otopeni”, responsabilii pentru această etapă nu au fost aduşi încâ în justiţie”, suţine Zoe Petre.

Cât despre adevărul revoluţiei invocat de elevi... „E o legendă aceea că nu ştim nimic despre adevărul istoric al revoluţiei, se ştiu multe acum, s-au şi condamnat multe persoane – activişti PCR, miliţieni, securişti, militari. Dar faptul că responsabilitatea politică a fost rezervată exclusiv lui Ceauşescu şi acoliţilor lui, că echipa care s-a instalat la putere în după amiaza zilei de 22 decembrie nu a fost (încă) trasă la răspundere instituţional, şi nici politic – în frunte cu Ion Iliescu, ei se fălesc încă public şi culeg voturi numeroase pentru rolul pe care l-au jucat atunci – este un motiv de disatisfacţie pentru mulţi dintre noi”, spune Zoe Petre.

Vom ajunge oară să ne detaşăm, să vorbim despre evenimentele din 1989 fără atâta emoţie, aşa cum am văzut că o fac azi elevii, şi fără să aşteptăm revanşe? Cât timp va mai trece? Zoe Petre e de părere că „Revoluţia este privită şi azi de parcă ar fi cu puţin mai aproape în timp decât revoluţia de la ’48, iar alţii se emoţionează. Probabil că de o indiferenţă completă va avea parte cam peste un saeculum în sensul în care foloseau românii acest termen: atunci când nicio persoană în viaţă nu se va fi fost născută în timpul revoluţiei”.