Doi părinţi români: "Italia ne-a salvat copilul!"

De la constipaţie, la tumoră

Drama familiei Fulga a început în februarie 2009, când fetiţa cea mică, Alexandra, pe atunci în vârstă de doi ani, a ajuns la Urgenţe.

"Alexandra devenise galbenă la faţă şi începuse să tuşească alarmant. Credeam că poate de la o bucăţică de ciocolată reacţionează aşa. Am fost cu ea la Urgenţe şi acolo, după o examinare superficială, mi s-a spus că situaţia nu e gravă, că totul e în regulă. Copilul a fost examinat şi de un alt medic, chirurg, şi mi s-a spus că ar fi constipată. După alte analize, mi-au spus că are apendicită şi că trebuie operată. Chiar în ziua operaţiei, după ce copilul a fost anesteziat, medicii au renuţat motivând că la o mai atentă examinare, nu ar fi vorba despre apendicită. După examenul la ecograf mi-au spus că boala este de la ficat, că există o tumoare rară, un hepatoblastom, un cancer al ficatului care apare la copii cu vârstă mai mică de trei ani. M-au trimis să fac analize la Iaşi, dar că după părerea lor era prea târziu. Îi mai dăduseră Alexandrei puţine săptămâni de viaţă".

Angela Fulga nu s-a împăcat cu acest diagnostic sumbru şi a început să se intereseze cu privire la modalităţile de a duce copilul la o clinică în străinătate. A dat sute de telefoane, a vorbit cu nenumărate persoane şi în final a aflat că poate beneficia de o asigurare de sănătate care îi permite să ducă copilul în străinătate, fără a plăti tratamentul şi intervenţiile.

"Am aflat de asigurarea de sănătate E112, care îmi permitea să duc în anumite condiţii fetiţa în străinătate. Trebuia să obţin semnăturile de la trei institute sanitare, de la medici şi, nu în ultimul rând, să trec în timp record peste birocraţia din România. Cu sau fără şpagă, amici, cunoştinţe etc. Am reuşit să obţin asigurarea, să-mi cumpăr bilete de avion şi, cel mai important, să fiu programată cu Alexandra la o clinică pentru copii din Torino, la Regina Margherita".

"România-Italia, de la Infern la Paradis"

Diferenţele dintre sistemul sanitar italian şi cel românesc au uimit-o pe mama Alexandrei. A fost o trecere ca din "Infern în Paradis". "Din momentul în care m-am urcat în avion, parcă totul s-a schimbat. Personalul de bord se interesa mereu de starea fetiţei şi era foarte atent cu noi. La coborâre am fost aşteptaţi cu o ambulanţă care ne-a dus direct la spitalul Regina Margherita. Acolo, o întreagă echipă de medici s-a pus în slujba noastră. Am fost trataţi cum nu se poate  mai bine. Pot afirma, cu mâna pe inimă, că am trecut din Infern în Paradis. Nu mă aşteptam să fie o diferenţă atât de mare".

După internare au urmat luni de tratament, de chimioterapie, de internări. Alexandra a fost urmărită mereu de către echipe de medici şi în final a avut norocul unui donator, fiind posibil transplantul de ficat.

"După multe analize şi tratamente mi s-a spus că există şansa şi posibilitatea ca fetiţei să i facă un transplant, fie prelevându-se o bucată de ficat de la mine, fie să i se găsească un donator. Într-o zi am fost anunţată că donatorul există şi că trebuie să vin urgent pentru transplant. Vă reamintesc că totul a fost gratuit, totul a fost făcut cu profesionalism şi, foarte important, comportamentul personalului, mulţi medici şi asistente, a fost ireproşabil. Operaţia a reuşit, a durat de la ora 18 până a doua zi la 5 dimineaţa. Medicul anestezist a stat lângă fetiţa mea până seara, fără să închidă un ochi şi a fost schimbat de către un alt medic, unul dintre chirurgii care au participat la operaţie. Au avut o grijă atât de mare pentru noi că nu-mi venea să cred. Nu vă mai spun că după operaţie, dacă dădeam telefon şi la 2 dimineaţa, medicii veneau acasă să observe starea copilului. Acum, muţumesc lui Dumnezeu, copilul se simte bine şi analizele au ieşit foarte bune", îşi aminteşte Angela clipele prin care a trecut cu Alexandra şi diferenţa dintre cele două sisteme de sănătate care au făcut diferenţa între viaţă şi moarte pentru fetiţa ei.

Un apel la sprijin

Situaţia Alexandrei e foarte bună şi se pare că nu mai sunt probleme de sănătate. Situaţia familiei Fulga este însă dificilă.

"A trebuit să vindem apartamentul şi tot ce aveam la Bacău pentru a putea să ne întreţinem aici, la Torino. Ne-au ajutat enorm de mult rudele, dar fiecare are greutăţi şi probleme. Am primit de la o asociaţie un apartament mic în chirie, unde locuiesc împreună cu soţul şi cei trei copii ai noştri. Fata cea mare, Alina, are 18 ani şi trebuie să termine liceul aici. Are însă probleme mari cu integrarea, cu limba şi cu adaptarea la cerinţele şcolii italiene. Băiatul, Ionuţ, are 15 ani şi se află cam în aceeaşi situaţie. Eu sunt convinsă că vor trece şi ei peste aceste probleme. Cele mai mari probleme pe care le întâmpinăm sunt însă legate de casă, rezidenţă şi loc de muncă. Acasă nu ne putem întoarce pentru că situaţia Alexandrei trebuie monitorizată permanent. Am ales împreună cu familia să ne stabilim la Torino. Dar casa e foarte mică, o cameră şi o bucătărie, iar banii sunt aproape terminaţi. Nu vrem să cerem nimănui bani, ci am dori mult să găsim de lucru, eu şi soţul. Ne-am rezolva în baza unui contract de muncă şi rezidenţa aici. E greu fără să ai un loc de muncă. Suntem dispuşi să muncim oriunde. Eu am lucrat ca patiser, cofetar şi am experienţa destulă şi în restaurant, iar soţul meu a lucrat ani buni în alimentaţie publică şi de ceva timp în construcţii. Am fi recunoscători dacă cineva ne-ar putea ajuta. Nu cerem milă, ci doar un loc de muncă onorabil. Ar fi o şansă dată copiilor noştri", mai spune Angela, aflată în căutarea unui sprijin din partea comunităţii de români din Italia.

Andi Rădiu
Gazeta Românească