Iulia, fetiţa cu dalmaţieni

„Cuminte sunt uneori, mai ales când se face noapte şi trebuie să culc pisica mea”, spune, strengăreşte, fetiţa. Pisica este, de fapt, mâna lui mami, pe care o alintă, o pupă şi îi cântă sau îi vorbeşte ca unui pisoi adevărat. „Haide culcă acum, că e noapte, iar tu eşti mai mic şi tlebuie să dormi”. Apoi pune pernele peste mâna lui mami şi se cuibăreşte deasupra lor.

„Vreau să mă fac Soare”

În ceea ce priveşte viitorul ei, Iulia are o părere bine definită. „Vreau să mă fac Soare când o să fiu mare ca să nu mai fie întuneric şi eu să nu mai dorm niciodată. Dar mai bine nu mă fac nimic pentru că eu sunt deja ceva, Lulia”, spune sigură pe ea micuţa.

Animale ei preferate sunt câinii şi de aceea umblă deghizată în dalmaţian, cu zgardă albastră, ca Perdita din filmul „101 Dalmaţieni”. Prietena ei cea mai bună este Bella, căţelul pechinez al unei vecine de bloc. Şi pentru că îi este aşa o bună prietenă, dimineaţa, la prima oră, când nu o vede nimeni, Iulia o bagă pe Bella în frigider ca „să îşi aleagă ce mâncare pofteşte”.

„Am dat apă la şoricei”

Micuţa de 3 ani este un copil cu multă personalitate, căruia atunci când îi intră ceva în cap, nimeni şi nimic nu o poate îndupleca. „Nu vreau să merg la grădiniţă pentru că nu sunt scaune mici pe care să stea şi mami să se joace cu jucărele”, spune Iulia.

A învăţat că, dacă plânge, cei mari sar să o liniştesacă şi să alunge „păsărele” care o tulbură. „Au venit păsărele mici, mici, prin spatele capului meu şi nu am putut să le uşui şi d-aia am dat apă la şoricei”, povesteşte Iulia după fiecare criză de plâns.

„Moş Crăciun e un bătrânel cam surd”

Despre Moş Crăciun, Iulia spune că este un bătrânel care seamănă cu o statuie pentru că stă în brad fără să se mişte. „Moşu’ a venit, l-am văzut eu în parc, stă cocoţat în brad lângă porumbei. I-am spus să-mi aducă Oata olafului (roata olarului - n.r.), pe Fifi care face baloane şi acuarele ca să pictez florile din casă, să le fac mai vesele. Dar nu a vrut să vorbească cu mine. L-am strigat tare, tare de tot, dar nu m-a auzit, cred că e un bătrânel cam surd”, spune, cu tristeţe, fetiţa.

Iulia însă nu-şi pierde speranţa şi îl aşteaptă pe Moş la ea acasă, cu gogoşi de plastilină şi un ceai fierbinte. „Poezie îi spun când mă fac mare, că acum nu am timp că trebuie să mă uit în sacul lui”, spune cu seriozitate micuţa Iulia. Oricum, i-a scris deja o scrisoare pe calculator.