IULIAN COMĂNESCU: Din gura politicienilor

 
Politicienii noştri se repetă cumva şi atunci când emit idei noi, paradoxal, din cauza semi-abstracţiunilor care le populează sintaxa şi se combină în aceleaşi construcţii de frază amorfe, gen „imaginea României în lume“, „planuri de viitor“, „lucru în echipă“ sau „eu nu vă mint“. Asta pentru că politicienii trăiesc în lumea comiţiilor, comitetelor, primăriilor, prefecturilor, ministerelor, colectivelor, actelor normative. Şi nu fac decât să-şi povestească rudimentar existenţa „instituţională“, neglijând faptul că unei vieţi îi mai trebuie ceva ca să fie cu adevărat o poveste.

Această existenţă de hârtie, tuş şi paragrafe de lege predispune la o altă pasiune a politicienilor români: discursul „pe puncte“. Politicianul român are o idee, cum că ar fi bine să spună ceva despre şcoala pe care a renovat-o din banii primăriei sau ai prefecturii (fiindcă nu chiar toţi fură chiar tot în ţara asta), şcoală la care învaţă copiii alegătorilor. În loc să le vorbească acestora despre bănci noi, calculatoare, glastre cu flori, are imediat imaginea mentală a unui buget şi spune o cifră, urmată de cuvântul „milioane“.
 
„Investiţie“, „buget“, „lucrări“, „antrepriză“ vin imediat la rând, în cadenţă de mitralieră. Varianta senatorială sau ministerială a politicianului a făcut acest traseu mental de zeci de ori, astfel încât senatorul sau ministrul va prezenta o listă interminabilă, naţională, de şcoli, spitale, drumuri, poduri, fântâni, cabluri şi altele, mai adesea la timpul viitor decât la trecut. Lista carenţelor de discurs ar putea continua, dar riscăm o asemănare îngrijorătoare cu însăşi materia verbală a politicienilor autohtoni. De aceea vom încheia chiar cu viitorul. Fiindcă el, viitorul, a fost la rândul lui retrogradat în discursurile politice la un fel de prezent perpetuu.
 
E foarte normal ca politicienii să spună şi ce au de gând să facă. Însă istoria care se repetă la noi (şi nu numai din patru-n patru ani, ci şi zi de zi) e lista de promisiuni, care culminează - în discurs, şi nu în realitate - cu un soi de vis de aur indistinct. Cum trecem de la vorbă la faptă şi de la faptă la viitorul de aur e ceva ce vom afla, bineînţeles, cândva. În viitor.