JAF la Arhiepiscopia Romano Catolică din New York. Autoarea e o femeie de 67 de ani

Autor: Luciana Pop

O femeie în vârstă de 67 de ani, angajată a Arhiepiscopiei Romano Catolice din New York, a fost acuzată că a furat din această instituție religioasă suma de un milion de dolari, au anunțat oficiali din cadrul Bisericii.

Arhiepiscopia din New York susține că, în 2003, când a angajat-o pe Anita Collins, nu a știut că femeia avea cazier. Abia acum s-a aflat că ea reușise printr-o schemă asemănătoare să sustragă bani din fondul de educație al școlilor catolice, relatează ”Huffington Post”.

Furtul a fost comis de această angajată care a utilizat o tehnică subtilă de fraudă pentru a manipula sistemul de plăţi din conturile biroului de finanţe al Departamentului de Educaţie al instituţiei, a precizat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, Joseph Zwilling.

În 2010, într-un articol al ziarului Bisericii Catolice, Collins fusese lăudată pentru munca de voluntariat pe care a făcut-o la Catedrala St. Patrick.

Conform presei americane, Collins ar fi cheltuit o parte din bani pe obiecte de mobilier de la magazinul Bloomingdales (18.000 de dolari), 23.000 de dolari i-a dat pe haine, iar alți 20.000 pe alte cadouri.

Taguri:jaf, New York, bani, Arhiepiscopie

Spune-ţi părerea!

  • mezinu USA
    31 ianuarie, 20:56. mezinu USA

    1 MILION DE DOLARI A FURAT DE LA POPI... PAI ASTIA AU SUTE de milioane DE LA PROSTI ,NICI NU SE CUNOASTE
    cand hotz pe hotz s-a furat si dracu s-a mirat

  • Balauru
    31 ianuarie, 20:43. Balauru

    Afurat de la popi merita un premiu de excelenta!!!!!!

  • M.v.R.
    31 ianuarie, 14:10. M.v.R.

    \"...suma de un milion de dolari [...] ar fi cheltuit o parte din bani pe obiecte de mobilier 18.000 de dolari, 23.000 de dolari i-a dat pe haine, iar alți 20.000 pe alte cadouri.\"

    Total 61000...
    Unde-i restul ?

    • MvR IDIOTULE
      31 ianuarie, 20:34. MvR IDIOTULE

      €sti chiar asa de curios ? n-ai alta treaba , ba nebunule ?

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele