Joe Biden laudă "soldaţii războinici" ai României

Autor: Roxana Preda

Vicepreşedintele american Joe Biden a declarat astăzi, la Palatul Cotroceni, că actuala campanie electorală din România îi aminteşte de alegerile americane de anul trecut şi le-a urat succes tuturor candidaţilor. SUA sunt mândre să acţioneze în Afganistan alături de "soldaţii războinici" ai României, a declarat el.

Primul oficial al administraţiei Obama care vizitează Bucureştiul a avut un mesaj extrem de pozitiv la adresa României. El a amintit de cooperarea dintre România şi SUA în Irak şi a spus că preşedintele Barack Obama este extrem de mulţumit de prezenţa armatei române în Afganistan.

"Trebuie să vă spun cât suntem de mulţumiţi, atât eu, cât şi preşedintele Obama pentru prezenţa dumneavoastră  în Afganistan. Soldaţii voştri sunt războinici. Vă spun cu toată sinceritatea: trupele noastre sunt mândre să servească alături de militarii români pentru că sunteţi foarte bine pregătiţi şi ar trebui să fiţi mândri de acest lucru", a declarat Joe Biden.


El a insistat asupra prestaţiei "excelente" a celor 1.100 de soldaţi români din Afgansitan, prilej pentru Traian Băsescu să precizeze că armata română este singura care are în subordine militari americani, ceea ce arată cât de mult s-au dezvoltat relaţiile bilaterale.

Vicepreşedintele american a spus că Traian Băsescu i-a dat asigurări că, oricine va câştiga alegerile prezidenţiale, România va continua parteneriatul strategic cu SUA. "Mi-aţi spus că, indiferent cine va câştiga alegerile, parteneriatul strategic cu SUA va continua. Aceasta înseamnă un parteneriat adevărat. Vă doresc dumneavoastră şi tuturor celor care s-au înscris în cursă succes", a mai declarat oficialul american. El a felicitat România pentru paşii făcuţi în ceea ce priveşte nivelul de democraţie.

Joe Biden s-a declarat bucuros să fie în România, "una dintre cele mai frumoase ţări" din Europa.

Emisarul administraţiei Obama a apreciat faptul că România susţine noul proiect american al scutului antirachetă, Bucureştiul înţelegând că acesta este mult mai bun şi corespunde intereselor de securitate.

Casa Albă susţine şi stabilizarea economică a Republicii Moldova în perspectiva integrării acestui stat în NATO, precum şi proiectul Nabucco.

Băsescu: "Nimic nu s-a schimbat în relaţia cu SUA"

Preşedintele Traian Băsescu i-a mulţumit oficialului pentru vizită şi a trecut în revistă subiectele abordate, precizând că apelul său, în cadrul discuţiilor bilaterale, a fost de sprijin politic şi economic pentru noul guvern instalat la Chişinău.

"Relaţiile româno-americane se consolidează şi, în momentul de faţă, din punctul nostru de vedere, nimic nu s-a schimbat în relaţia cu SUA", a comentat şeful statului. El a adăugat că, în cadrul discuţiilor cu Biden, s-a pus problema că "securitatea pe teritoriul NATO este indivizibilă, însă pacea şi securitatea costă". Băsescu a mai declarat că s-a discutat despre necesitatea unor relaţii pragmatice cu Rusia şi Turcia.

Biden s-a întâlnit şi cu premierul în exerciţiu Emil Boc. De asemenea, în cursul după-amiezii, vicepreşedintele american a discutat şi cu preşedintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană şi preşedintele PNL Crin Antonescu, acesta dorind a fi, cel mai probabil, un semnal că administraţia SUA nu are preferinţe în competiţia electorală de la Bucureşti şi vrea să se asigure că scrutinul din noiembrie nu va schimba cu nimic parteneriatul strategic dintre cele două state.

Biden: Nici voi nu veţi reuşi fără ajutorul nostru

Joe Biden a vizitat astăzi şi Biblioteca Universitară, ocazie cu care şi-a arătat admiraţia faţă de "curajul şi hotărârea" românilor care au luptat acum 20 de ani să învingă un sistem, făcând astfel "să răsară democraţia". "În cariera mea de senator, mi-am adus copiii, adolescenţi, în Europa, ca să vadă de ce sunt capabili oamenii. I-am dus la zidul Berlinului, la punctul de trecere Charlie, ca să-şi aducă aminte că libertatea pe care o avem nu e un drept din naştere", a povestit Biden, adăugând că nepoata sa, Finnegan James Biden, care îl însoţeşte, a vizitat muzeele din România pentru a înţelege istoria acestei regiuni şi a acestui continent.

Biden a precizat în timpul vizitei sale la Biblioteca Universitară că mesajul SUA este unul de unitate. "SUA şi Europa, o Europă unită, vor lupta cu toate aceste provocări împreună. Nu mai este loc de vorbe. Nimic nu mai împiedică acest adevăr: SUA rămân în alianţă cu Europa. Nu putem învinge fără voi. Cred că nici voi nu veţi reuşi fără ajutorul nostru", a afirmat vicepreşedintele american, care a adăugat că SUA şi ţările europene sunt partenere în economia globală. Biden a subliniat în timpul discursului său de astăzi şi că "scutul antirachetă nu are nimic în comun cu Rusia". (Marinela Raţă)

Când vieţile militarilor români “fac” cât prezenţa în NATO

Până în acest moment, în Afganistan au murit 13 soldaţi români. Bilanţul e tragic şi aniversează anul acesta şase ani. Primii militari ucişi în Afganistan au fost Iosif Silviu Fogoraşi şi Mihail Anton Samoilă. Ambii împuşcaţi în aceeaşi misiune, ambii decoraţi post-mortem şi înaintaţi în grad. Au urmat, după acel macabru 11 noiembrie 2003, ani întregi care şi-au cerut tributul. Cu fiecare moarte venită pe fluxul agenţiilor de ştiri, revenea o întrebare: de ce suntem acolo?

Răspunsul a venit devreme, în martie 2004, odată cu primirea României în cadrul NATO. Teoria e cunoscută: dacă n-am fi trimis trupe în teatrele de război de pe glob, sprijinind aliatul american, n-am fi fost acceptaţi în organizaţia transatlantică. A fost şi continuă să fie un certificat de bonitate. Un sacrificiu invizibil pe care forţele armate române îl fac pentru un scop dincolo de limitele percepţiei comune: securitatea internaţională. Şi încă ceva: angajamentul luat în faţa aliaţilor nu e subiect de indignări şi mofturi. (Vlad Stoicescu)

Mai mult, citiţi în "Mirajul Afganistan, între onoare şi moarte"


Joe Biden versus Radu Mazăre

După ce, la mijlocul lui iulie 2009, a defilat marţial în cadrul unei prezentări de modă, îmbrăcat în uniformă nazistă, primarul Constanţei Radu Mazăre a încercat să se justifice în cadrul emisiunii “Evenimentele zilei” de pe B1 TV, oferind o serie de declaraţii năucitoare. Departe de a regreta postura de “admirator al organizării riguroase” a Wehrmacht-ului, Radu Mazăre şi-a motivat alegerea astfel: “Orice armată din lume omoară oameni. Militarii români ucid în Afganistan”.

Demonstraţia de ignoranţă a edilului constănţean s-a produs în momentul în care Mazăre a fost pus faţă în faţă cu o întrebare simplă: “Cunoaşteţi faptul că armata nazistă a ucis civili?”. Răspunsul? Demn de orice manual al absurdului: “Orice armată din lume omoară oameni. Nu mai departe de zilele noastre, militarii români ucid în Afganistan”. Era pentru prima oară când un oficial al statului român echivala acţiunile prezente ale militarilor români cu cele trecute ale armatei naziste. Practic, pentru prima dată, forţele armate române erau acuzate de genocid. (Vlad Stoicescu)

Mai mult, citiţi în Radu Mazăre: “Militarii români ucid civili în Afganistan”


Citiţi şi:

Biden e în România

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele