Actualizat

Jojo şi Ionuţ Tănase au câştigat finala \"Dansez pentru tine\"

Autor: Anca Simionescu, Alexandra Postelnicu

Echipa câştigătoare a celui de-al doisprezecelea sezon al emisiunii \"Dansez pentru tine\" este formată din Jojo şi Ionuţ Tănase, cu un procent de 59,93% din voturile publicului. Locul doi este ocupat de Catrinel Sandu şi Ionuţ Ionescu, cu 21,63% dintre voturi. Premiul trei a fost câştigat de Pepe şi Andreea, cu un procent de 18,44% din voturile publicului. Premiul Juriului, în valoare de 3.000 de euro, a fost obţinut de Andreea Toma, partenera lui Pepe.

Jojo: "Vă mulţumim. Pentru toată susţinerea voastră veţi fi răsplătiţi înzecit de sărbători. Bogdan Boantă eşti un Rege. Vreau să mulţumesc unui om care aseară a fost premiat, care a creat cele mai bune emisiuni din televiziune, aplauze pentru Mona Segal."

Ionuţ Tănase: "Nu pot să îmi exprim în cuvinte ceea ce simt acum. Nu este vorba despre bani, este vorba că nu mai vreau să fiu mereu ultimul, să fiu lăsat în urmă. Înseamnă mult sufleteşte, pentru că am vrut să fac totul pe munca mea."  

Bogdan Boantă: "Le mulţumesc tuturor celor de acasă. Vreau să îi spun lui Ionuţ: "Bravo, Ionuţ Tănase!", pentru că el nu a avut parte de aşa ceva."

Catrinel Sandu: "Am avut foarte multe lucruri de învăţat. Am simţit lucruri pe care am crezut că le-am simţit deja până la 35 de ani, dar nu este aşa. Voi îndepliniţi vise şi aduceţi zâmbete pe feţele oamenilor care chiar au nevoie."

Pepe: "Mulţumesc celor care ne-au votat şi membrilor juriului că ne-au dus până în finală. M-am descoperit pe mine ca dansator, dar Doina Botiş este cea care m-a convins că pot dansa."

Premii de peste 160.000 de euro la ultima ediţie a celui de-al 12-lea sezon “Dansez pentru tine”. Premiul 1 de 60.000 de euro, premiul 2 de 20.000 de euro şi premiul 3 de 15.000 de euro, iar pe lângă primele trei clasate au mai fost oferite şi alte cadouri.

Spectacol demn de finală la competiţa visurilor. Pornind de la egalitate de puncte şi şanse, Pepe & Andreea Toma, Jojo & Ionuţ Tănase şi Catrinel Sandu & Ionuţ Ionescu au trebuit să convingă publicul în paşi de musical, hip-hop şi flamenco să-i voteze. La test au fost supuşi şi cei de acasă care au trebuit să facă o medie între actul artistic şi gravitatea cazului pentru a hotărî încotro se îndreaptă voturile sale.

Poveşti

Jojo şi Ionuţ Tănase sunt antrenaţi de Bogdan Boanţă. Ionuţ a fugit împreună cu fraţii lui de acasă când el avea doar 5 ani din cauza mamei bolnave de schizofrenie şi a foamei şi de atunci au muncit din greu şi au trăit pe străzi. De la o vârstă fragedă au început să se întreţină din dans.

Catrinel Sandu şi Ionuţ Ionescu sunt antrenaţi de Lilian Cărăuş. Ionuţ a trăit de la 8 ani pe străzi până când o întâmplare fericită l-a adus la căminul de copii “Steaua Speranţei” din Alba-Iulia. Participă la "Dansez pentru tine" pentru a-I ajuta pe copiii din acest camin. Pentru a îndeplini visul partenerului său, Catrinel a dansat cu o problemă gravă la gleznă, iar pe 12 decembrie e programată la operaţie de ligamente.

Pepe şi Andreea Toma, coregraf Doina Botiş Andreea face dans sportiv de mică şi a făcut parte în sezonul al cincilea al emisiunii din minibaletul “Dansez pentru tine”. Lipsurile materiale o împiedică să participle la competiţii.

Mihai Petre la judecata publicului

Cum arată o coregrafie excelentă a demonstrat-o temutul jurat Mihai Petre, alături de soţia sa Elwira Duda printr-o rumbă plină de pasiune. Laura Cosoi şi Bogdan Boanţă au revenit în ring cu un dans special, plin de erotism. Andreea Bălan şi Petrişor Ruge au făcut acrobaţii în platou pe hit-ul “Lasă-ma papa la mare!”. Câştigătorii sezonului al unsprezecelea, Corina Bud şi Edi Vasile, au evoluat pe ultima piesa semnată Corina Bud, Monkey Funky. Nu au lipsit nici ocupanţii locului al patrulea, Aylin si Ovidiu, care vor dansa alături de opt copii de la o şcoală de balet.

Alex de la trupa Zero a revenit în ring alături de partenera sa din acest sezon, Cornelia, pentru un dans pe ultima piesă a trupei Zero. Nu au lipsit Roxana Ionescu, dar şi partenerul ei de la “Vocea României”, Pavel Bartoş, pentru un spectacol în paşi de dans.

CITIŢI ŞI:

Taguri:Dansez pentru tine, finala dansez pentru tine

Spune-ţi părerea!

  • Diana
    3 decembrie, 19:02. Diana

    Am citit comantariile si m-am crucit de atata rautate. Dragilor, ceea ce ati scris, nu este vb despre invingatori, ci despre voi insiva. Va iese rautatea si invidia pe toti porii. Sa va fie rusine! FELICITARI CASTIGATORILOR, care v-a scapat un mic amanunt. Au ajuns in finala pe munca lor si nu pe \"mila\"publicului. Chiar au meritat!

  • Buboiul
    3 decembrie, 17:57. Buboiul

    Cam penibila emisiunea, ar trebui intitulata \" Nu stiu sa fac nimic altceva, dar ma batzai pentru voi si va rog, va implor, votati-ma ca am nevoie de bani'.

  • ionel
    3 decembrie, 15:29. ionel

    Un final care se stia inca din prima saptamana.Daca esti atent la ce fel de cazuri sunt iti dai seama de la inceput cine va ajunge in finala si cine o va castiga.Restul este teatru ieftin si previzibil.Nu faca asta protv-ul ca sunt ei milosi ci numai pt audienta.Castiga din audienta miloane dar nu se da un ban din partea protv.Totul este de la sponsori.Normal ca de fiecare data nu au castigat cei mai buni dansatori ci cei care au avut un caz social mai deosebit si au stors cele mai multe lacrimi.Ar trebui sa se numeasca \"Mila pt mine\" si trofeul sa fie o mana intinsa cersind- silvuple monsieur.

  • Emanuela
    3 decembrie, 13:22. Emanuela

    Toate, cele trei echipe au dansat excelent. Fiecare dintre ele putea ocupa primul loc. Daca nu era Jojo si era Pepe, carcotasi ar fi fost ! Daca nu era Jojo si era Catrinel, la fel, carcoteala in floare. Felicitari castigatorilor !

  • ioana...
    3 decembrie, 12:44. ioana...

    daca nu va uitati la emisiune la ce mai comentati sub?

  • ioana...
    3 decembrie, 12:42. ioana...

    tare emisiunea ...imi pare rau k nu am putut sa vad finala ......si am aflat castigatorii de pe net.......

  • mihaela
    3 decembrie, 10:31. mihaela

    Un concurs cu final asteptat.Cei care urmaresc voteaza cazul si nu performanta.E trist.Jojo e penibila asa cum a fost tot timpul de cand a aparut pe ecranul tv.Maturizeaza-te draga mea,acum esti si mama.Catrinel,felicitari!Cei care au votat cazul si nu performanta sa se uite in oglinda si sa-si dea palme.Mona Segal pleaca ,te rog .Sunteti multi la PROTV care luati bani degeaba.

  • Red Wall
    3 decembrie, 09:14. Red Wall

    Ceea ce se intampla la \"Dansez pentru tine\", nu este un concurs, este un simulacru. Afirm acest lucru deoarece nu se finalizeaza cu un topal al valorii artistice, ci cu un clasament al gravitatii cazurilor sociale ale participantilor. De aceea, nu era greu de anticipat, chiar si dupa prima etapa, castigatorii. Asa ca juriul este bun pentru eliminari, nu pentru a stabili castigatorii. Din punctul meu de vedere, toti au fost foarte buni, insa Pepe si Andreea au fost cu o clasa peste toti.

    • ...nu erau greu de anticipat....
      3 decembrie, 09:29. ...nu erau greu de anticipat....

      GGGGGGGGGGGGGGGG

    • Mihai
      3 decembrie, 12:45. Mihai

      Exact asta spune si titlul emisiunii : \"Dansez pentru tine\" si nu \"Cine danseaza cel mai bine\". Oricum criteriile de selectie se fac si din punct de vedere al potentialului candidatilor la concurs : mobilitate deosebita, ureche muzicala si ritm bune...si de ce sa nu recunoastem....si aspectul fizic . De asta nu e greu sa ne dam seama. Dar cazurile in sine ii recomanda ca potentiali participanti la emisiune. Aceasta editie, se pare, a fost \"Dansez pentru mine\", ptr ca fiecare a dansat de data aceasta , mai mult pentru a se ajuta pe el insusi, sa-si poata duce mai departe visul de dansator. Toti concurentii de acum au fost alesi dintre cei cu probleme deosebite, dar care au avut tangente cu dansul. Oricum, felicitari castigatorilor si cinste celor care le-au fost alaturi in aceste saptamani, ajutandu-i sa ajunga la final, chiar cu pretul sanatatii. Este o emisiune pentru intrajutorarea celor care chiar au nevoie, si nu neaparat pentru a promova un talent, desi, in paralel, si acest lucru se intampla, Vezi cati fosti concurenti fac parte, acum din baletul ProTv.

  • Mariana Stanescu
    3 decembrie, 09:10. Mariana Stanescu

    Ma plec in fata tuturorr celor care prin munca si perseverenta au reusit sa-si infranga slabiciunile si sa demeonstreze valoarea lor. Il felicit pe Ionot Tanase pentru sinceritatea cuvintelor lui, acelea ca nu atat banii cat VALOAREA lui de OM si-a recastigat-o acum pentru tottdeauna.
    Ionut, as vrea sa stii ca gratia divina a coborat peste tine dupa atatea penitente traversate in aceasta viata.
    Sa fii binecuvantat si sa oferi celorlati ceea ce divinul ti-a oferit tie in acest moment.
    Mi-ar face placere sa-mi scrii , caci pentru mine esti ca si coilul meu si pot revarsa multa dragoste catre tine...
    Semneaza un suflet de mama care are iubire pentru toti copiii

  • bluesky89.jimdo.com
    3 decembrie, 07:33. bluesky89.jimdo.com

    si ce daca au castigat, pe cine intereseaza?

    • pt.bluesky89.jirndo.com
      3 decembrie, 12:10. pt.bluesky89.jirndo.com

      \"si ce daca au castigat, pe cine intereseaza?\" Pe unu` ca mine sau ca d-na Mariana Stanescu si pe atatia altii care se bucura din toata inima pentru succesele unor copii vitregiti de soarta ca Ionut Tanase, care, datorita calitatilor lor, isi depasesc conditia sociala reusind sa-si probeze valoarea! Un BRAVO din tot sufletul, Ionut si BAFTA la INVATATURA, copile!

  • Eu
    3 decembrie, 06:55. Eu

    ALO ROMANICA - VA TRECETI VIATA UITINDU-VA CE FAC ALTII, CIT DE RARATI PUTETI SA AJUNGETI ?????????? VAI DE CAPU' VOSTRU TOVARASI, O MERITATI

    • zyx
      3 decembrie, 09:31. zyx

      Ce tragi pe nas de obicei? Praf de copt cu bicarbonat? Vezi ca ti-a dospit inteligenta prea tare si suna a gol.

  • eu
    3 decembrie, 06:35. eu

    Ultimul coltisor in care mai vezi oameni adevarati...culmea...crescuti in strada. Eu una sunt satula de lichelele pe care le intalnesc in fiecare zi asa ca voi urmari in continuare emisiunea.
    Cui nu ii plac cazurile sa urmareasca doar dansurile, chiar e o emisiune de divertisment deosebita. Bravo PRO TV!

    Am fost surprinsa foarte placut de Jojo. Nu o credeam ataaaaaaaaaat de empatica si de muncitoare. M-a impresionat.

    Intr-adevar perechea cea mai buna de dansatori a fost Pepe si Andreea dar sa nu uitam nici ca ea face dans profesionist de multi ani iar Ionut s-a antrenat cum si pe unde a putut. Nu s-a pornit de la egalitate de sanse oricum.

  • em m
    3 decembrie, 05:06. em m

    Brava Pro TV:emotie, atentie pentru cei amarati si dovada ca prin munca te remarc.Si felul in care s-au alaturat oameni de succes cu anonimi pe care -i salveaza, totul cu emotie chiar daca castigati multi bani din asta macar faceti ceva!!!!Bravo Jojo, esti o femeie cu suflet si empatie!!!

  • Flaviu
    3 decembrie, 00:00. Flaviu

    Clar cazul conteaza! Cred ca emisiunea ar fi tb sa fie numita : \" Amarutul Romaniei\" pt ca nu conteaza talentul ci doar sa fie cat mai oropsit. Halal emisiune. Nu ma uit!

    • oanatm
      3 decembrie, 18:12. oanatm

      Felicitari castigatorului.E un exemplu pentru noi toti, tuturor ne da o lectie de viata.Clar a meritat sa castige.

  • dana
    2 decembrie, 23:37. dana

    nu-mi place, nu urmaresc, nu ma uit

  • mella
    2 decembrie, 21:52. mella

    si cine ti-a cerut parerea??????

  • bluesky89.jimdo.com
    2 decembrie, 20:58. bluesky89.jimdo.com

    chiar nu ma intereseaza cine castiga!!!

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele