Probleme asemănătoare cu circulaţia au mai avut Daniela Diaconu, Daniel Mirăuţă, soţul Oanei Lăcustă şi cel al Lilianei Cocor. Toţi au câştigat procesele cu Poliţia Rutieră. Şi pentru ca înşiruirea de nume de mai sus să capete un sens, toate aparţin unor judecători de la instanţele ieşene. Toţi şi-au rezolvat problemele personale cu Poliţia Rutieră în timpul programului de lucru, luând în arendă o porţie mare din actul de justiţie.
Nici măcar 78 de lei amendă
Doar 30%-35% din contestaţiile la contravenţiile rutiere au succes în justiţie, la nivel naţional. În cazul judecătorilor ieşeni, rata de succes a fost de 100%. După ce au călcat pe bec, toţi, fără nicio excepţie, au câştigat procesele cu Poliţia Rutieră, sentinţele fiind date de propriii lor colegi de serviciu.
Într-un caz, soţia judecătoare a venit ca martor la proces apărându-şi soţul, iar suspendarea permisului a dispărut ca prin farmec. Opt judecători ieşeni sau, în câteva cazuri, partenerii lor de viaţă, au contestat, în ultimii trei ani, procese- verbale de contra venţie întocmite de Poliţia Rutieră.
În aceşti ani s-au adunat 11 dosare în care apar judecători care au comis erori la volan. În toate cele 11 dosare, magistraţii au câştigat fără probleme, obţinând anularea proceselorverbale întocmite de poliţişti. Judecătoarea Daniela Brânduşa Diaconu a fost amendată, a contestat actul, amenda s-a transformat în avertisment, n-a fost mulţumită nici măcar cu această decizie, a dat din nou în judecată Poliţia Rutieră, a câştigat din nou, anulând până şi avertismentul.
Dionisie Lăcustă, soţul unei judecătoare, a fost amendat cu 150 de lei. A fost iertat în justiţie, locul de muncă al soţiei. La fel Alin Cocor, soţul altei judecătoare, care a contestat o amendă de circulaţie de numai 78 de lei. A primit avertisment, dar a făcut recurs şi nu s-a lăsat până n-a obţinut şi anularea acestui act cu valoare pur simbolică.
I-au luat de două ori carnetul
Alţi judecători au fost amendaţi, colegii lor de serviciu le-au dat câştig de cauză anulându-le pedepsele, apoi au comis alte contravenţii rutiere pe care acum le contestă în instanţă, dosarele fiind pe rol. Sunt cazurile lui Romulus Ghercă şi Dragoş Şerbănescu. Primul a rămas fără permis în 2007, dar instanţa l-a absolvit de vină şi i-a redat dreptul de a conduce.
În octombrie 2009, Ghercă rămâne iar fără permis după ce n-a acordat prioritate unui pieton care traversa pe zebră. Primul termen e acum, în ianuarie.
Contactat de EVZ, judecătorul s-a abţinut de la orice comentarii. Tot în 2007, colegul său Dragoş Şerbănescu a obţinut în instanţă anularea unei amenzi de circulaţie în valoare de 234 lei, iar acum a primit o nouă amendă pentru care se judecă încă o dată cu Poliţia Rutieră.
Şeful tribunalului, prins cu 95 la oră
E ca un perpetuum mobile. Judecătorul Ştefan Tarlion a contestat în 2008 suspendarea permisului. Alt caz: Samir Bosoc, soţul unei judecătoare de la tribunal, a fost apărat în instanţă chiar de consoartă, venită ca martor. Cazul e spumos: Bosoc fusese filmat în timp ce depăşea în zonă interzisă, însă soţia l-a scos basma curată susţinând în instanţă că încercase doar să evite coliziunea cu alt autoturism. Colegul judecător care a instrumentat dosarul a subliniat în motivaţia sentinţei cele spuse de „martorul ocular”.
Tot în această vară, judecătorul Daniel Mirăuţă a fost sancţionat în trafic, dar şi-a rezolvat problema în instanţă. Inclusiv preşedintele Tribunalului Iaşi, Dumitru Tărniceru, a fost prins pe radar cu 95 km/oră pe raza oraşului. A contestat amenda, iar dosarul este instrumentat la această oră de propriii subalterni.
Fluierând a pagubă, juristul Poliţiei Rutiere nu a depus decât un singur recurs în cele 11 dosare în care s-a confruntat cu judecători contravenienţi, dar şi acela a fost respins, fiind tardiv.
„Depunem recurs în care evaluăm că avem şanse de câştig”, a spus un mare adevăr, fără să-şi dea seama, subcomisarul jurist Augustin Capră.
„Ce vrei, să mergem în Bora Bora?!”
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Iaşi, Daniela Amancei, are o variantă oficială la toate aceste dosare, în numele tuturor colegilor: „O posibilă explicaţie a câştigării proceselor este buna cunoaştere a legii de către colegii mei şi faptul că ştiu unde să găsească punctele slabe ale proceselor-verbale. Legea permite judecarea cauzelor în aceeaşi instanţă în care activează şi cel care a depus plângerea”. A completat- o judecătoarea Cristina Vâlcu: „Şi noi suntem cetăţeni ai României şi avem dreptul să ne judecăm aici, nu în Bora Bora!”.
Un contraexemplu ironic: Nelly Pascal este judecătoare la Vaslui - ghinionul ei - şi a fost prinsă cu viteză neregulamentară în Iaşi. A contestat amenda, dosarul s-a instrumentat la Iaşi, dar a pierdut. A primit 2 puncte-amendă, judecătorii ieşeni arătându-se necruţători faţă de colega din Vaslui: unde-i lege, nu-i tocmeală.
Judecătorii ieșeni, sub lupa CSM
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat, astăzi, că va demara o anchetă în urma articolului publicat de EVZ.
„Vom face verificări prin Inspecția Judiciară, sub toate aspectele”, a precizat magistratul Cecilia Morariu, purtător de cuvânt al CSM.
Ştire publicată la 00.00 şi actualizată la 20.34.
Marţi, 05 Ianuarie 2010. 0 vizualizări, 77 comentarii, 0 voturi
Judecătorii, inamovibili şi inamendabili
Magistraţii îşi judecă între ei dosarele de contravenţie, câştigând de fiecare dată. Oricâte permise le-ar suspenda Poliţia Rutieră, judecătorii şi le recâştigă lejer în instanţă.
De 11 ori au încercat poliţiştii să-i amendeze sau să le suspende permisele unor judecători şi de fiecare dată aceştia le-au anulat procesele-verbale în instanţă. De exemplu, soţul judecătoarei Bosoc a rămas fără permis pentru depăşire interzisă, iar consoarta i-a sărit în ajutor la proces, ca martor ocular. Iar judecătorul, coleg cu martora, le-a dat câştig de cauză.
Ieşeanul Romulus Ghercă a trecut cu maşina pe roşu, iar Poliţia Rutieră i-a suspendat permisul. Se întâmpla în 2007. S-a adresat instanţei şi a obţinut anularea deciziei. Alt ieşean, Dragoş Şerbănescu, a fentat un limitator de viteză, iar un poliţist l-a amendat cu 234 de lei. La fel, şi-a rezolvat problema în justiţie, contravenţia fiind anulată.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum