Kelemen Hunor, dezamăgit de ONG-uri
Mai multe organizaţii, printre care şi Societatea Academică din România – SAR, ActiveWach – Agenţia de Monitorizare a Presei şi Miliţia Spirituală, au trimis ieri o scrisoare deschisă guvernului în care au atras atenţia că lucrările s-au derulat, până în acest moment, fără un aviz din partea Ministerului Culturii şi Patrimoniului pentru proiectul în ansamblu.
„Considerăm scandalos ultimul gest al ministrului Culturii, prin care a sfidat decizia Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, cel mai important organism profesional în protejarea patrimoniului. Deşi Comisia a solicitat oprirea lucrărilor de demolare în proiectul Buzeşti-Berzei, ministrul a consimţit la emiterea avizelor de demolare pentru alte 27 de imobile”, le-au transmis reprezentanţii a 17 ONG-uri lui Emil Boc şi Kelemen Hunor.
Acesta din urmă a reacţionat susţinând că „este trist şi dezamăgitor faptul că o serie de ONG-uri, altminteri prestigioase, s-au angajat într-un demers excesiv, emoţional şi, cel mai grav, incorect în prezentarea faptelor şi argumentelor. (...)Nu vrem să fim pedanţi, dar, din păcate pentru demersul ONG-urilor, această bâlbâială a raţiunii se regăseşte sistematic într-o scrisoare redactată în grabă (de ce oare?, de ce acum?) şi în care torentele de cuvinte dramatice covârşesc logica şi orice fel de spirit constructiv”.
Mai mult, ministrul le-a transmis semnatarilor scrisorii deschise că dacă cred că argumentele lor sunt solide, ministerul „aşteaptă să fie acţionat în instanţă, locul cel mai potrivit pentru clarificarea lucrurilor”.







Spune-ţi părerea!
LOL, ca doar am mai avut parte de instanta si inainte si in ciuda EVIDENTEI ilegalitati a actelor municipalitatii, spaga sau amenintarile voalate au avut intaietate. La noi nu conteaza daca esti sau nu cu justitia in mana - conteaza cat esti dispus si cat poti sa platesti pentru ea.