Ken Loach: „Ne-am jucat puţin cu filosofia lui Cantona”

 
În filmul lui Loach, Cantona e proiecţia minţii unui fan, Eric Bishop (Steve Evets), care îşi pune în ordine viaţa cu ajutorul idolului său. După cum povesteşte într-un interviu acordat EVZ, la Cannes, Ken Loach n-a rezistat tentaţiei de a include la montaj şi antologicul panseu al lui Cantona, de la o conferinţă de presă: „Pescăruşii urmăresc vasele de pescuit pentru că au impresia că sardinele vor fi aruncate în mare”.
 
EVZ: Cum aţi reacţionat când v-a întins Cantona un proiect de film? Avea deja rolul principal?
Ken Loach: Nu, nu avea rolul principal. A venit doar şi mi-a propus să facem un film despre relaţia lui cu fanii. Era foarte deschis şi m-a întrebat doar cum am putea duce asta la capăt împreună.

Vă place fotbalul?
Am fost dintotdeauna microbist. Când eram mic, mergeam la meciuri cu tatăl meu şi jucam în echipa locală. Pentru mine, e important să mergi pe stadion, nu să te uiţi la televizor, pentru că e cu totul altceva. Oamenii sunt foarte pasionali la meciuri, e cel mai bun tip de entertainment de care poţi avea parte.

În schimb, dacă viaţa ta în seamnă numai fotbal, atunci e pu ţin cam trist. Aşa se întâmplă şi cu personajul lui Steve. Câ nd pierde echipa ta, lumea se prăbuşeşte, când câştigă, e grozav.

O idee a filmului ar fi şi faptul că fotbalul, început ca un sport pentru muncitori, a devenit unul VIP.
E un aspect important, însă e doar parţial adevărat. Sumele mari de bani se învârt în prima ligă, însă foarte mulţi oameni susţin echipe mici, care nu au bani. Fotbalul nu înseamnă doar Manchester United sau Arsenal, dar ai dreptate, e păcat că miliardarii au pus monopol pe el.

Există un element corporatist care fură din bucuria jocului. Una dintre cele mai importante replici din film este „pasa e mai importantă decât golul”, pentru că asta înseamnă o echipă. Cultura individului, ca unitate supremă, a fost cultivată în epoca Margaret Thatcher şi a fost continuată de Tony Blair. Poate acum ne întoarcem la ideea că suntem mai puternici în echipă decât ca individualităţi.

„Majoritatea filmelor nu sunt despre noi”

Există acest paradox: filmele dv. cu tentă socială puternică nu sunt văzute tocmai de cei vizaţi.
Cele mai multe filme pe care le vedem nu sunt despre noi. Sunt despre bărbaţi frumoşi şi femei perfecte care au câte o armă în mână. Lumea nu e aşa. Ce facem noi e la polul opus. Punem întrebări, căutăm o altă perspectivă, însă asta poate lăsa spectatorul cu o stare de disconfort.

Se ştie că vă ţineţi actorii în tensiune, nu le spuneţi ce urmează. Funcţionează metoda?
Când faci un casting, speri ca oamenii pe care îi ai în faţă să fie cât mai deschişi, să devină vulnerabili şi generoşi. Şi atunci când îşi dezvăluie personajul, să dezvăluie şi ceva despre ei. Metoda funcţionează.

L-aţi lăsat pe Cantona în rolul lui în special pentru audienţă?
Nu m-am gândit aşa, să spun drept. Pur şi simplu, era cel mai potrivit în propriul rol (râde).

De ce aţi ales să inseraţi şi celebra scenă cu pescăruşii?
Pentru că e amuzantă şi validează tot ce apare în film. E o scenă-cheie. Ne jucăm puţin cu „filosofia” personajului.

Citisem că, din cauza lui Eric Cantona, aţi avut de-a face cu paparazzi?
Da, au fost câţiva fotografi care ne-au tot pândit. Dar n-a fost nimic deosebit, n-au fost agresivi. Am fost destul de discreţi şi în acelaşi timp am păstrat legătura cu ziarele quality, au fost destule poveşti încât să se simtă că subiectul a fost acoperit.

Cum a primit Cantona ironiile din film la adresa lui?
Nu i-a păsat absolut deloc, ba chiar i-a plăcut, cred.

PROTAGONIST

„La un moment dat, am încetat să ghicesc ce se va întâmpla cu personajul meu”

• Ken Loach, renumit şi pentru filme ca „Sweet Sixteen”, „Bread and Roses”, „Hidden Agenda” sau „Carla’s Song”, a vizitat de cel puţin două ori România.
  
  
• Şi-a lansat mai toate filmele în marile festivaluri, de la Cannes la Veneţia şi Berlin şi a făcut parte, în 2007, din juriul Festivalului Anonimul.

După comedia „În căutarea lui Eric”, Loach s-a îndreptat spre zona care va confisca atenţia cineaştilor în următorii ani, Irakul, în pelicula „Route Irish”, aflată acum în post-producţie. Adevăratul erou al filmului care are premiera astăzi e Eric, dar nu Cantona. Eric Bishop (Steve Evets) e un bărbat din Manchester, singur, cu doi adolescenţi problematici pe cap şi cu o istorie de iubire nerezolvată. Personajul e preluat de un actor puţin cunoscut la noi - dar care pare că s-a născut pentru rol - el însuşi fan Eric Cantona.

Ca să amplifice efectul apariţiei „regelui” de la Manchester United, Ken Loach nu l-a anunţat pe Steve Evets că fotbalistul francez îşi va juca rolul.

„Într-o zi, filmam scena în care eu vorbesc cu posterul lui Eric Cantona. O repetasem deja de vreo 5-6 ori şi Ken mi-a spus să iau o pauză de ţigară, să schimbe lumina. Când m-am întors, în timp ce spuneam replica, din spatele meu s-a auzit vocea aia groasă a lui Cantona! M-am întors şi nu-mi venea să cred”, povestea Evets pentru EVZ, la Cannes.
 
Întreg procesul „facerii” unui film cu Loach e o mare surpriză: „La un moment dat, am încetat să mai ghicesc ce se va întâmpla cu personajul meu pentru că, din secunda în care făceam asta, se răsturna totul la 180 de grade. Asta îţi face Ken, ăsta e stilul lui”, spunea actorul.
 
Evets i-a rămas „fidel” lui Cantona şi atunci când acesta a lovit în plină figură un fan şi a primit 9 luni de suspendare, în 1995: „A făcut greşeli, dar are un fler şi o personalitate foarte puternice”.