La 200 de kilometri pe oră avea o alcoolemie de 1, 70 de grame la mie. A sfârșit zdrobit de un gard

Medicii legişti au stabilit în urma biopsiei că tânărul care a provocat accidentul auto ce a avut loc ieri dimineaţă, în staţiunea Mamaia, avea o alcoolemie de 1,70 grame la mie.

George Parteca, în vârstă de 24 de ani, era fiul omului de afaceri Stere Parteca, din Constanţa, proprietarul hotelurilor ”Del Mar'” şi ”Select”, din Mamaia, precum şi al unor firme de construcţii şi comerţ. Accidentul auto a avut loc ieri, în jurul orei 4,00.

Pe fondul vitezei excesive, estimată de anchetatori la peste 200 de kilometri pe oră, tânărul care conducea un automobil Porsche 997 Carrera Turbo a pierdut controlul maşinii după sensul giratoriu din zona piaţetei Cazinou.


Maşina a intrat pe trotuar, în dreptul Căpităniei Mamaia, retezând un stâlp de iluminat public, un copac şi gardul ce delimitează spaţiul verde. Automobilul Porsche şi-a încheiat cursa în gardul din beton al unei vile unde a dărâmat poarta din fier forjat şi s-a răsturnat.

Şoferul, în stare de comă, a rămas captiv la volan, fiind scos pe targă de echipajul de descarcerare, dar martorii au declarat că acesta nu purta centura de siguranţă.

George Parteca a murit câteva ore mai târziu la Spitalul Judeţean Constanţa. Prietenii au declarat că tânărul îşi petrecuse Revelionul atât la hotelul ”Del Mar”, cât şi într-un local din Năvodari, iar în noaptea de 1 spre 2 ianuarie se întorcea tot de la Năvodari.

Taguri:alcoolemie, accident, constanta

Spune-ţi părerea!

  • sefu
    4 ianuarie, 09:17. sefu

    Bravo parinti...!!! Ati reusit...!!! Frustrarile voastre din tinerete cand foloseati tranvaiul ca mijloc de transport le stingeti cumparand copiilor vostrii mijloace pt sinucidere... Bravo...!!!

  • E mai bine sa n-aibe urmasi acesti domni
    4 ianuarie, 00:02. E mai bine sa n-aibe urmasi acesti domni

    ca ar fi fost jale cand ajungea si el pe tron, cu capul GOL pe dinauntru doar idei moderne de deapsit si viteza sunetului ... inca nu merge in tarisoara aia!!!

  • Raul Sofronie
    3 ianuarie, 21:04. Raul Sofronie

    Semne bune anul are....

  • beizadea
    3 ianuarie, 18:46. beizadea

    URA !!! A MAI MURIT UN GUNOI

  • Vico Almajeanu
    3 ianuarie, 16:15. Vico Almajeanu

    Est tragic cum,dacă unde şi cand te sinucizi:strivit de fiare şi beton,la nici 24 de ani,pe drumul vieţii ! Moartea nu trebuie ironizată.Este destinul,logodnica şi mireasa omenirii.Trebuie să trimitem cuvantari funebre tuturor odraslelor de bani gata şi tuturor celor de la volan,dar mai ales parinţilor şi bunicilor acestor descreiraţi care se cred zmeii şoselelor şi lasă în urmă, pustiuri şi umbre nemangîiate,să ţină odraslele acasă şi să le înveţe ce este modestia,toleranţa, respectul şi preţul vieţii! Dar ar folosi cuiva şi la ceva?Sunt sceptic, că nu va fi nici primul,nici ultimul dintre sinucigaşi de care ne scapă ei şi CEL de SUS ! Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ierte,ptr. că sinuciderea este un păcat capital-de neiertat- nu un păcat venial-care poate fi iertat-

  • Constanta Constantinescu
    3 ianuarie, 15:58. Constanta Constantinescu

    Sa inteleg ca au inceput fii machidonilor care au sufocat Constanta/Mamaia timp de 20 de ani sa se sinucida: satui, imbuibati, alcoolizati, dupa ce taticii lor au furat si inshelat si spaguit tot ce se putea pe aici? Vad ca se sinucid cu stil, cu Porsche nu cu shtreangul- mai bine ca fac si paguba taticilor care au fost si sunt ocupati cu furaciunile in loc sa-si educe odraslele. La mai multi!

  • asta-i viata
    3 ianuarie, 15:40. asta-i viata

    in mod sigur o sa-i faca tacsu un cavou frumos.

  • Bondaru'
    3 ianuarie, 15:34. Bondaru'

    Ce ma?! Ce...?! Avea Porsche! Era smecher! Tac-su e plin de bani! Tre' sa fii bengos sa conduci cu 200 la ora la limita comei alcoolice. Baiatu' are o gramada de merite. Nu va dati seama ce curajos a fost?!

    Doamne iarta-l!

    • Manelistul
      3 ianuarie, 15:37. Manelistul

      a fost meseriash asai jmecher da jmecher

      • Behehe
        3 ianuarie, 15:58. Behehe

        A fost machedon si la ei legile nu au valoare.

  • Manelistul
    3 ianuarie, 15:23. Manelistul

    un meseriash mai putin rip georgica

  • cap
    3 ianuarie, 15:15. cap

    Vreau sa fiu bine inteles, nu am nimic cu faptul ca acel om era bogat, ori conducea masina luxoasa (habar n-am cat costa si nu ma intereseaza). Faptul ca a condus beat, faptul ca a condus cu viteza uriasa il arata ca pe un ucigas cu premeditare care a murit din intamplare, inainte sa ucida.

  • alcoolistu
    3 ianuarie, 15:02. alcoolistu

    Alcoolemia este de 1,7 si nu 1,7 la mie.

    • obligatoriu
      3 ianuarie, 15:15. obligatoriu

      Alcoolemie provine de la \"alcool\" si \"hem\" adica alcool in sange si nu de la \"alcool\" si \"mie\". Pentru o pronuntie usoara, cum se intampla si in limba franceza, \"h\" a fost inlaturat. \"La mie\" se refera la unitatea de masura a concentratiei, desi cel mai corect ar fi sa se specifice mg/1000 ml sau g/1000 ml sau 1000 de orice alta unitate de volum.
      Pe scurt e corect.

  • Darwin
    3 ianuarie, 15:01. Darwin

    Un bizon mai putin in trafic. Apreciez ca a avut bun simtul sa crape singur, fara sa mai omoare si ceva nevinovati. Si lui nenea Stere.. La multi ani barosaneeeeeeeeee!!!!!!!!

  • oarecare
    3 ianuarie, 15:00. oarecare

    Bine macar ca n-a mai omorit si niste nevinovati, ca altfel si-a facut-o singur. Un bezmetic mai putin.
    Darwin Awards rulzzzz!!!

    • claudiu
      4 ianuarie, 06:26. claudiu

      suna crunt dar perfect adevarat!

  • cap
    3 ianuarie, 14:58. cap

    Propun ca stalpul, copacul si gardul sa fie decorati, au oprit prompt un pericol iminent.

  • Jeg
    3 ianuarie, 14:57. Jeg

    Selectie naturala...

    • cap
      3 ianuarie, 14:58. cap

      Copacul n-avea nici o vina !

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele