Mămăliga la pirostrii
Moşul e cioban din copilărie. A învăţat meserie de la tatăl lui, apoi şi-a învăţat feciorul să păstorească, să dea oile la strungă şi să facă brânză bună. Acum e la târg cu aproape toată familia, numai “baba a rămas acasă, să vadă de bătătură”.
Din sacul mare cu făină, moşul ia o mână-două şi presoară peste apa pusă să clocotească în ceaunul fixat în pirostrii, în spatele tarabei, să se vadă când e bine de turnat şi restul de mălai. Până să fiarbă apa, moşul îi zice nepotului să mai crape câteva lemne, mai subţirele, să ardă repede, ca să nu şadă lumea flămândă la rând multă vreme.
Când apa dă în clocot, badea toarnă două căuşe mari de mălai şi dă uşor cu făcăleţul prin ea, să nu se facă niciun cocoloş. Mămăliga pentru bulz trebuie să fie niţeluş mai tare, ca să şadă bine la foc, să se topească brânza înăuntru. După ce o învârte bine în ceaunul mare, badea ia cu un şervet ceaunul şi răstoarnă mămăliga pe un fund din lemn, şters cu grijă, să nu fie vreo scamă sau praf. Apoi, după ce mai răceşte un pic, mămăliga e tăiată cu aţa sau cu furculiţa şi se face bulzul.
Preţuri de producător...
Muşterii, de toate vârstele şi cu buzunare mai mult sau mai puţin pline, se plimbau de colo colo, cântăreau din ochi marfa, ca apoi să se aşeze la vreo coadă. Preţurile erau alineate: brânza în coajă de brad sau pastrama crudă rar le puteai găsi cu mai puţin de 30 de lei kilogramul, doi lei paharul de must, 18 lei telemeaua şi 15 lei urda. Bulzul se vindea cu 8 lei, iar o porţie de pastramă, cu muştar sau castraveţi, făcută pe grătar cu 12 lei.
Cum locurile la mese erau puţine şi vânate îndelung, mulţi clienţi mâncau pe iarba verde. Unii nu au fost chiar norocoşi.
“Cred că au scos la vânzare ce era mai rău din pastrama asta. Nu e carne macră şi nici nu e făcută bine, aşa, la foc mocnit, să se pătrundă. Iar la bulz doar i-au arătat brânza”, se plânge un turist.
Un alt meşter aştepta clienţii aflaţi în căutarea unor chimire late sau a hamurilor pentru cai. Însă, turiştii veniţi pe acolo s-au mulţumit cu bice mici, făcute pentru jocurile copiilor.
Alţi comercianţi au fost mai norocoşi, semn că diversificarea ofertei creşte câştigurile. O măicuţă vindea alături de iconiţele şi cărţile de rugăciune jocuri de table şi suveniruri cu Dracula.
Ia din China
Urcând spre porţile Castelului, turistul ajungea în faţa tarabelor pline cu păpuşi din foi de porumb, coşuri din nuiele sau vase din ceramică sau lut. Nici aici preţurile nu erau la mica înţelegere.
Ca să îşi facă reclamă, unele vânzătoare tricotau sub ochii clienţilor, însă pe etichete se putea citi cu uşurinţă “made in China”. La doi paşi, pe alte tarabe erau înşirate ţesături cu motive tradiţionale. Vânzătoarea spune că sunt lucrate manual, într-o fabrică de la Cluj. Aceleaţi feţe de masă şi şervete pot fi găsite şi la Peştera Urşilor şi în magazinele de suveniruri din Bucureşti.
Diferenţa constă în preţ. La Bran, preţul era de festival. Pentru o faţă mare de masă, vânzătorii cereau aproape 200 de lei, iar pentru un şervet 15 lei. Cine era dispus să cumpere mai multe produse şi să se tocmească îndelung, căpăta o reducere de 20 de lei la faţa de masă şi de 5 lei la şervete.
Alături, bluze realizate de producători chinezi erau vândute ca ii româneşti, la preţ de festival.
“Ce vând ei aici găseşti la preţuri mult mai mici în piaţă. Te uiţi şi pleci căci nu are rost să cumperi de aici ce găseşti şi acasă, mult mai ieftin”, spune o altă turistă. Până la urmă femeia a trebuit să îi cumpere fetiţei o pălărie de vrăjitoare, pentru a-i potoli şuvoiul de lacrimi.
Mulţi dintre cei veniţi la Bran doar pentru sfârşitul de săptămână au găsit cu greu o cameră liberă. Administratorii nu acceptă clienţi care stau doar o singură noapte în pensiunea lor, decât dacă sunt dispuşi să plătească un tarif dublu.
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum