Lanţul evaziunii fiscale

Autor: Ana Bâtcă

Bugetul statului român pierde aproape 2 miliarde de euro pe an numai din taxele şi impozitele pe care nu le încasează în urma vânzării băuturilor alcoolice, fructelor şi legumelor.

Lupta împotriva evaziunii fiscale se află de ani de zile pe agenda guvernanţilor, reprezentând marea speranţă de fiecare dată când se caută metode de creştere a veniturilor la buget. Însă, lucrurile se complică atunci când vine vorba de punerea în practică.

Noul premier, Mihai-Răzvan Ungureanu, le-a dat un ultimatum miniştrilor responsabili de lupta cu fraudele şi şefilor de instituţii implicate în proces.


"Avem la dispoziţie două surse importante pentru creşterea veniturilor bugetare şi a produsului intern brut: accesarea şi gestionarea eficientă a fondurilor europene şi combaterea evaziunii fiscale. (...) Vă cer ca în termen de 60 de zile acţiunile dumneavoastră de combatere a evaziunii fiscale în zonele alcool şi produse vegetale, cu respectarea prevederilor legale, să aducă venituri la buget de cel puţin 1,5% din PIB", le-a spus premierul.

Câţi bani se pierd


An de an, statului român îi scapă printre degete sume enorme din cauza evaziunii. În timp ce statisticile ofi­ciale indică o pierdere anuală cauzată de fraudele fiscale realizate în sectorul fructelor şi legumelor de 250 milioane de euro, agricultorii vorbesc despre o cifră de patru ori mai mare: peste un miliard de euro. Anul trecut, Sorin Blejnar, şeful ANAF, declara că numai în Bucureşti evaziunea fiscală cu fructe şi legume depăşeşte 100 milioane de euro pe an.

La rândul său, evaziunea fiscală cu băuturi alcoolice generează pierderi la buget de circa 750 milioane de euro pe an, potrivit lui Romulus Dascălu, preşedintele patronatului GARANT.

Conform datelor oficiale, în primul semestru al anului trecut, Autoritatea Naţională a Vămilor a confiscat aproape 130.000 litri de băuturi alco­olice ilegale. Iar Garda Financiară a făcut circa 2.500 de controale pe întregul lanţ de import, producţie şi comercializare a băuturilor alcoolice.

\

750 milioane de euro pe an
este suma la care este evaluată evaziunea fiscală din domeniul băuturilor
alcoolice

Taguri:evaziune fiscala, Mihai Razvan Ungureanu, anaf, legume, fructe, bauturi alcoolice, TVA

Spune-ţi părerea!

  • goe
    24 februarie, 00:10. goe

    ptr asemenea aiureli nu trebuia schimbat un guvern

  • Roland
    23 februarie, 11:09. Roland

    Becali, Patriciu, si alti miliardari de carton (cum ar fi SARCINA) isi platesc taxele si impozitele? Dar tiganii aia cu palate platesc taxe si impozite?????

    Ne legam tot timpul tot de băuturi alcoolice, fructe şi legume si aia fac averi din furt de zeci de ani.

    I-ati verificat pe aia???

    Tot timpul va legati de amariti si de cei mai slabi.

    • roland
      23 februarie, 11:39. roland

      Evaziunea fiscala se numeste furt din banii statului.

      In tarile civilizate se numeste \"criminal offense\" pentru care a ajuns la puscarie si Al Capone. Cum e posibil ca toti astia care afiseaza opulenta sa nu fie nici macar intrebati???

      Fiscul in tarile civilizate e mai de temut ca politia. Ia sa il vad pe Borcea daca se mai afisa la TV daca i cereau astia impozit pe tot ce aer el inclusiv pe profitul pe care pretinde ca il are din afacerile lui prospere.

      Ce nu inteleg oamenii din Romania este ca ei sunt jupuiti de stat pentru ca sunt mici si cei mari sunt lasati sa adune din ce in ce mai mult.

      De ce nu va adunati fraierilor si sa trageti statul la raspundere pentru ca NU I IMPOZITEAZA PE BOGATI. Nu uitati ca in Romania nimeni nu s-a putut imbogati cinstit.

  • POPA
    23 februarie, 07:52. POPA

    Evaziunea fiscala: un rau necesar, dar trebuie tinut sub control.

  • tase
    20 februarie, 09:29. tase

    Stoparea evaziunii se face NUMAI dupa schimbarea din temeli a comisiilor de control si justitiei!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • Dana
      20 februarie, 09:32. Dana

      Asa este ,degeaba ne certam cu tarabistii cand justitia doarme-n front.RUSINEA NATIUNII.

  • Ed____
    20 februarie, 06:59. Ed____

    Pai fondurile europene au fost suspendate... iar evaziunea fiscala nu se combate cu vorbe...

    sa lasam cele 60 de zile sa vedem DUPA FAPTE ce poate noul guvern Basescu, prin acest dl Ungureanu.

    Pana acum au inceput cu stangul.. .

  • Din poza reiese clar cine a organizat totul!
    20 februarie, 04:47. Din poza reiese clar cine a organizat totul!

    Intrebare ajutatoare, statul?
    Nu, statul nu.
    Reprezentantii lui, da!
    Dar nu asta-i raul cel mare, aia-i buba, e putin mai groasa ca sa zic asa.
    Buba de fapt e ceva extrem de banal.
    Ii zice ceva de genul,.., 'revenirea oamenilor la stadiul anterior'.
    Pacat, parea o rasa cu oarece sclipire-n ochi, ai fi zis ca-i inteligenta.
    Mare pacat dar, asta e.

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele