Seara, organizatorii Festivalului de la Cannes au remis jurnaliştilor un comunicat de presă potrivit căruia von Trier s-ar fi scuzat. “Cineastul a precizat că s-a lăsat antrenat de o provocare. El şi-a prezentat scuzele”. Organizatorii Festivalului de la Cannes au atras şi atenţia asupra faptului că nu vor tolera astfel de declaraţii despre astfel de subiecte.
Joi, 19 Mai 2011. 3885 vizualizări, 168 comentarii, 1 vot
Lars von Trier: \"Îl înţeleg pe Hitler\"
După ce a declarat în conferinţa de presă \"ok, sunt nazist\", cineastul s-a scuzat într-un comunicat de presă.
"Îl înţeleg pe Hitler. Cred că a făcut lucruri rele, desigur, dar mi-l pot imagina stând în bunkerul său la sfârşit", a spus von Trier la conferinţa de presă de la Cannes, unde a prezentat lungmetrajul “Melancholia” (a cărui distribuţie le include pe Kirsten Dunst şi Charlotte Gainsbourg). A vorbit şi despre originile sale : “Am crezut multă vreme că sunt evreu şi eram încântat, dar apoi am aflat că eram nazist, proveneam dintr-o familie germană, Hartman, informaţie pe care n-am obţinut-o fără să îmi facă plăcere“.
De parcă n-ar fi comis suficiente gafe pe tema nazismului, regizorul a adăugat : “Spun doar că îl înţeleg pe Hitler omul. Nu era realmente curajos, dar înţeleg multe aspecte alte personalităţii lui şi îl simpatizez puţin. Sigur că nu sunt pentru cel de-Al Doilea Război Mondial sau contra evreilor”, crede von Trier. Astfel de declaraţii n-au fost bine primite de jurnalişti, iar Dunst i- a murmurat “Oh my God” lui Gainsbourg. Dar von Trier nu s-a lăsat atât de uşor: ”îmi place realmente mult Speer”, arhitectul lui Hitler, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii. Apoi a conchis: “ok, sunt nazist”.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:






Spune-ţi părerea!
Von Trier a facut glume periculoase cu scopuld e a provoca un mic scandal, pentru notorietate. In schimb, un alt element ar fi interesant de analizat: probabil ca ceea ce s-a intamplat in perioada celuid e al doilea razboi mondial va fi reamintit lumii in urmatorul mileniu, in mod constant de catre diversele organizatii de studiu evreiesti. In schimb, nimanui nu ii prea pasa si nu comenteaza de genocidul armenesc, de exemplu ( 1.500.000 macelariti din considerente de apartenenta etnica). Sa nu mai vorbim de situatia din Cambodgia, sau de Rwanda ( 800.000), Srebrenica etc etc. Cumva, insa, evreii au masina de PR/propaganda setata asa incat urmatoarelor 30 de generatii din toata Europa sa li se reaminteasca in mod constant si sa li se insufle un sentiment de culpabilitate pentru lucruri de care nu au nicio raspundere...
rahat cu sclipici. omu' a jucat tare, si-a bagat picioarele intr-un festival de unde nu avea ce sa castige (nu era intre favoriti, poate doar o staueta de consolare, un rahatel ceva), in schimb a creata suficienta atentie asupra sa si asupra filmului (acum toata lumea e curioasa sa vada ce se intampla pe acolo). \"il simpatizez pe hitler\". alt rahat cu swarowski. \"sunt comunist!\" putea sa spuna la fel de bine, il simpatizez pe mao\" sau pe stalin. nimeni n-ar fi fost scandalizat... evreimea n-ar fi spus nimic, cativa mai cu sange alabastru (sic!) ar fi ridicat ironic cate o spranceana si atata tot. soap opera. bull.
Ce e aia il \"intelege\" ? Adica il aproba sau il \"intelge\" ca posibil personaj de film ? Ca asa sunt \"intelesi\" si criminalii in serie de actorii care interpreteaza roluri, de regizori sau scenaristi . il \"intelege\" \"stând în bunkerul său la sfârşit\" - adica poa sa creada ca inteleg psihologia unui paranoic megaloman care neaga realitatea ( ca o lua in barba crunt) si care delireaza \"sa ma ierte Dumnezu ptr ultima jumatate de ora de razboi\" visand la arme secrete )pe care nu le avea) suparat ca realitatea nu se pliaza pe visurile sale (poporu german trebe sa piara ca nu s0a ridicat la \"bivelul\" pretins de nebun) Asa poa sa il \"inteleaga\" si al mai sionist regizor israelian (daca ar face un film si nu ar vrea sa faca o caricatura)
Ma rog mie nu imi place regizorul asta ... adica nu imi plac filmele lui
Bleah! Scandal intre evrei. Ca doar si Hitler a avut sange evreiesc in vine, la fel si Heidrich. S-au macelarit intre ei, noi ceilalti ce treaba avem sa tinem parte unora sau altora?
hitler o avut sange de evreu in el cat ai tu, Toadere, de chinez.
\"Ebreu\" nu e uzual, dar e corect etimologic, din biblicul \"Eber\", un stramos indepartat al lui Avraam si, fireste. al nepotului sau Iacob (Israel).
Eu cred ca oricine poate spune ce vrea, si cata vreme putem sa fim atei ori sa scuipam pe insemnele statale ori sa ne spanzuram (in efigie) regii ori presedintii, putem sa ne declaram si intelegerea fata de Hitler (ca doar nu si-a dat si acordul pentru faptele sale). Dar nu e mai putin adevarat ca societatea ascunde un antisemitism difuz ce asteapta mereu astfel de supape.
@DIASPORA
Daca tii sa raspunzi ceva - raspunde CU CEVA .
Poftim- ai cuvintul:
1.Care sint lucrurile exact lucrurile \"neadevarate\" scrise de mine. Numeste-le!
2. Care sint \"demonstratiile\" mele, ca n-am facut nici o demonstratie, am enuntat fapte. Si care este \"baza lor falsa\" si care ar fi cea adevarata dupa dumneata? Dar intii trebuie sa si spui macar la ce te referi !
3. Imi cer iertare- Nu imi extrag informatia din evz! nu stiu ce a publicat sau evz nu, si daca da - n-ai decit sa prezinti contra argumente macar pe baza asta si o sa-ti raspund. Din poacate nu am la ce pt ca nu spui nimic !
4. \"Statul ebreu\"- NU exista asa ceva si nu exista cuvintul \"ebreu\"in limba romana ceea ce ma face sa inteleg ca e o inventie ad hoc care iti apartine. In loc de orice altceva.
5. Nu am motive \"sa-mi corectez postarea\", corecteza-mi-o dumneata daca ai cu ce!
Ebreu, de la ebraic, e o vocabula foarte uzitata. Ceva care nu ti-e cunoscut nu inseamna ca nu exista.
Cine a vazut macar cateva din filmele lui Lars...intelege ironia cu Hitler...
heil hitler
o.k. sa traiesti ca el
Eu cred ca declaratia regizorului danez face parte dintr-un marketing interesant,asa ca nu vad ceva grav in acest demers de imagine.Cei de la Canes sunt prea pudibonzi.Daca sunt atat de oftucati, mai repede s-ar uita la tarii precum Coreea de Nord,tarile africane si atunci sa-i vad pe acesti oamenii mimoza cum se ofilesc.
Coreea de nord si tarile africane participa la festival?
Nu ai voie sa vorbesti de rau de: evrei fiindca esti antisemit, de negrii fiindca esti etichetat de rasist, grasilor trebuie sa le zici weight challenge, sau Doamne fereste sa exprimi vreo parere despre nazism, toate astea in numele LIBERTATII DE EXPRIMARE!!!! Pai si cum ramane atunci cu libertatea de a spune ce gandesc?? Nu ca as fi un fan al lui Hitler si al nazismului, dar sa nu uitam ca la fel de vinovati de inceperea WW2, au fost comunistii, URSS si Stalin, cu ei doar a incheiat Germania pact de neagesiune in 1939, cind au impartit estul Europei, si cu toate astea NIMENI nu interzice afisarea simbolurilor comuniste, nu s-a facut nimic pentru condamnarea comunismului cum s-a facut cu nazismul. TRAIM INTR-O FALSA DEMOCRATIE, E DEMOCRATIA INVINGATORULUI. APROPO, DACA GERMANIA AR FI CASTIGAT RAZBOIUL, AM FI INVATA LA SCOALA DE PROCESUL DE LA LONDRA, CU INCULPATII CHURCHILL, STALIN SI TRUMAN.
si lista celor care au ajutat nazismul nu e completa fara seful lor: lordul Chamberlain, seful \"conciliatorilor\" carora li s-a facut mila de cite sanctiuni li s-au impus nemtilor dupa WWI si i-a lasat liberi sa faca ce vor...
Eu detest conceptul de nazism. Il detest pe Hitler pentru ce le-a facut evreilor si chiar pentru ce a facut poporului german la acea vreme, obligati sa se supuna dictaturii lui.
Dar, pe de alta parte, ii detest si pe evreii si cine au mai fost in cardasie cu ei, toti ceilalti care au adus comunismul la noi. Nu-mi plac indivizii care introduc o ideologie prin manipulare sau cu forta.
Impartirea Europei s-a facut la Yalta. Anglia si America au acceptat ca Romania sa faca parte din sfera ruseasca. Cu greu au reusit sa scoata Grecia din labele ursului care vroia toata peninsula balcanica.
De cei ai vorbi de rau pe evrei in general, de ce ai vorbi de rau persoanele de culoare, de ce ai vorbi de greu persoanele supraponderale? Si, pai cum nu ai voie sa vb rau de evrei si persoanele de culoare? Multa lume o face, chiar si pe acest forum? Ce ti se intampla daca-i vorbesti de rau. Nimic, decat ca, daca o faci la servici iti pierzi serviciul, sau daca esti o persoana publica iti pierzi partenerii de business (organiz. festivalului de la Cannes) sau fanii (clientii). Sunt de acord, e la fel de jignitor sa afisezi ciocanul si secera, si ar trebui tratate la fel ca svastica in societate.
TRIER ESTE UN ORAS SPLENDID IN VESTUL GERMANIEI INFIINTAT DE ROMANI. ROMANII CUCERITORI AU CONSTRUIT O CLADIRE SPLENDIDA URIASA CARE A FOST ACOPERITA CU O BISERICA CERSTINA. GERMANII AU DEMOLAT BISERICA SI AU SCOS LA IVEALA SPLENDIDA CONSTRUCTIE ROMANA . IN TRIER EXISTA UN URIAS SI SPLENDID CIMITIR EVREIESC VECHI DE POATE 1200 ANI SAU MAI VECHI CONSERVAT. POATE CEL MAI VECHI CIMITIR EVREIESC DIN GERMANIA. REPET BISERICA DEMOLATA A FOST CRESTINA.
Cine este Lars von Trier ? Unde e Cannes ?
Lars von Trier esti chiar tu...cannes este chiar aici !!
idiotule
Intr-un fel Hitler, ca si Napoleon dealtfel este un precursor al ideii de unitune europeana... difera nitzelush la mijloace , rezultatul este cam acelasi :-)))
Nu compara un om de geniu (Napoleon) cu un imbecil (Hitler). Daca lui Napoleon i-ar fi iesit pasenta acum Europa era 10 clase peste toti; daca i-ar fi iesit lui Hitler ar fi fost la fel ca si comunismul \"fratilor\" de la rasarit.
Bulakov a facut o gluma, degeaba sari cu explicatiile...
nu-i nimic ca s-a dus hitler, a ramas basescu
cum ai ajuns tu la basescu? te bantuie?
adevarul este ca si eu il inteleg pe Hitler.
vorbesc germana din frageda pruncie.
Ihre IP-Nummer wurde soeben der Staatsanwaltschaft mitgeteilt. Verstoß gegen § 86a sowie §13
DIESE ARSCHLOCH IST EIN TRAURIGER LINKS-WICHSER.(EINE ART MUTTERFICKER)
mai spart cu google translator...:-))))))))))
na´so was, ehrlich gesagt geht mir am Arsch vorbei...gel?
BREAKING: Danezul von Trier a fost declarat \"persona non grata\" si...pleaca acasa. Filmul ramane!
DE UNDE STII CA E DANEZ?
...nu scrie nicairea!
acum e MAI DANEZ
E ciudat dar asa scrie - br. news Le Monde.
Asa cum scrie si \"persona non grata\"!
Lars von Trier spune : “Îl înţeleg pe Hitler” , asta nu inseamna ca-i da dreptate , ca este un adept al sau sau ii place de el
Mie nu-mi place de Lars , nu-l inteleg si nici nu vreau sa-l inteleg
Ce mai tzipa umanismul in piepturile forumistilor!!!
Subiectul holocaust este unul mult uzat si consumat , oferit pe tava prostilor care au chef de hartza...
Alooo, dar nu tzipa nimic in voi in acest moment cand jumatate de Africa este macelarita?
Caci razboiul pornit de medio- orientali se numeste sec: act de terorism, in timp ce razboiul pornit de triada Franta -Anglia-America este doar \"o interventie militara in scop umanitar\"!!!!
Toti oamenii care mor zilnic ,oriunde,in acest razboi crud si absurd , nu este oare un holocaust al zilelor noastre?
O,dar sigur ca este , insa e mai comod sa privim spre victimele de acum 70 de ani decat sa intoarcem ochii si sufletele pline de frica spre sangele ce inroseste apele Africii ...si alte pamanturi.
Holocaustul zilelor noastre = crime impotriva umanitatii, pe ordinea de zi a Tribunalului International, la Haga.
E plina lumea de ,,dastepti\" care tot ii da ca, comunismul a facut maimulte victime decat nazismu. Pai asa putem spune si ca, capitalismul a facut ma multe victime decat comunismul. Dar nu asta e problema de fond, pentru care nazismul este cel mai condamnat, prezentat, analizat in opinia publica si in mass media din occident, inlcusiv pe posturile de specialitate gen History, Discovery etc.
Eu-s unul dintre \"dasteptii\" aia si-ti zic asa: o sa te bage cineva in seama cand o sa-ti dai seama ca \"dasteptii e mai multi\", virgula nu te scapa de cacofonie, frazele trebuie sa aibe sens etc. Pana atunci esti o nulitate care trebuie in primul rand sa invete sa se exprime corect in scris/verbal si dupa sa aibe pretentia sa fie bagata in seama.
cacacofonika sau nu, exprimarea exprima un adevar exprimat; cas a fac si eu la cat mai multe; ma simt si eu victima a capitalismului; stai sa vezi matalutza un picutz mai incolo - nu prea departe - cand s-o mai strange atza la tzarush shi din libertatile astea fluturate ca pamblicutza lu mascul in campiile nudistice.. ramane doar prafu dupe toba:) shi scavi cu acte scrie pa ashtia dashteptii shi democratzii precum shi pe proshtii care s-au lamurit mai demult... recunsoc ca puteam sa scriu mai putin colorat dar.. mi-ash fi stricat bunatate de placere
Ironia isi are rostul ei, insa oricat de ironic as vrea sa fiu n-o sa va inteleg gandirea vostra de \"stanga\" si nu as putea copia o exprimare ca a ta (ai talent sau asa ti-e vorba de fapt?) Nu va place democratia, nu va place munca? China, Coreea de Nord, Cuba va primesc cu bratele deschise si nu le intereseaza ca va curg bale printre dinti cand incercati sa legati 3 cuvinte.
uitandu-ma la basescu, si eu il inteleg...
Tatal regizorului a fost evreu , vezi Wikipedia , asa ca totul este reclama , marketing isi bate joc de cei care il cred
Sorry, mon cher ... La evrei merge pe linia mamei, nu a tatalui or a fiului or a duhului sfint. Asa ca nu e evreu decit pe jumatatea aia mai mica. Dar Hitler, da, evreu sadea, dupa mama. De nu vor jii dan ii sa se stie ca Hitler era unul d-ai lor?
Esti un mincinos.....tu ar trebui sa fii baronul...:-))
Hitler nu a fost evreu si nu a avut nici un stramos cunoscut ca atare.
Nu ca asta ar fi fost vreo vina sau vreun lucru rau...as zice dimpotriva...Doar ca nu a fost !
\"Hitler a fost evreu!\" zise Munchausen. Hai, nu fi Munchausen ca-ti va creste nasul ca la \"evreul\" Pinocchio!
Cel mai mare rau si cele mai multe victime le-a facut comunismul. Multi condamna nazismul (fascismul) si se gandesc cum ar fi fost lumea fara aceasta doctrina insa nimeni nu spune cum ar fi fost lumea fara comunism. Ia ganditi-va un pic ce-ar fi insemnat sa nu fi avut parte de 60 de ani de \"razboi rece\"? Daca in loc de 60 de ani de inarmare sau regimuri comuniste am fi avut 60 de ani de progres? Unde ar fi fost azi Romania, Rusia, Cambogia, Vietnam etc. fara comunism? Oare zecile de milioane de victime ale comunismului nu merita, formal cel putin, condamnarea comunismului si recunoasterea raului pe care l-a facut aceasta doctrina?
De ce am vorbit despre comunism si nu depre nazism? Deoarece sunt la fel, sunt acelasi lucru si nu mi se pare normal sa fie condamnat unul si celalalt sa fie \"la moda\"! Daca aparea cu un tricou cu Che si zicea \"Sunt comunist!\" il aplauda toata sala in picioare si castiga si ceva premii la Cannes, acum o sa mai ia fix p#@a!
Nu dati dovada de ipocrizie sa ma catalogati drept nazist sau sa ma injurati. Urasc nazismul aproape la fel de mult pe cat urasc comunismul. Insa cel mai mult urasc idiotii care inca sunt nazisti, comunisti sau care (in orice tabara ar fi) nu-s in stare sa scoata subiectivismul din discutie. Daca-s anti comunist asta nu ma face nazist si invers! Amandoua doctrinele au fost factori ce-au dus omenirea cu 200 de ani in urma, insa nu-i normal sa fie condamnat unul si celalalt aplaudat!
Ca un P.S. Ii inteleg pe evreii care au fost de partea comunistilor in timpul razboiului insa nu-i inteleg pe cei care au ramas de partea lui dupa terminarea acestuia! Romanii nu au fost nazisti in timpul razboiului. Romanii, din pacate, au putut face comparatie pe pielea lor intre duritatea germanilor si prietenia rusilor si mi se pare normal si-i inteleg cand \"din principiu\" se simt mai apropiati de cei care au fost, cel putin teoretic, antiteza \"fratilor\" rosii.
Domnule Virgil,dar restul tarilor socialiste care la fel ca si noi au avut parte de 60 de comunism,de ce sint cu mult inaintea noastra ? Nu mai punem la socoteala China care probabil ca stiti si D-vs la ce nivel este in acest moment .
Daca-mi spui si ce nivel de trai au Chinezii atunci e ok.
Domnule Danescu,
Noi suntem in urma datorita unor factori nationali. Nu vorbeam despre cum ar fi fost Romania neaparat ci despre cum ar fi fost lumea. Nu comunismul le-a ajutat sa fie inaintea noastra ci ne-a ajutat si pe noi si pe ei sa regresam cu 200 de ani.
Da, sigur ! Cum spune John. Cum traiesc chinezii, stii ?
Spune-ne !
Bai Virjile, cateaua aia de ma_ta stie ca esti asa prost?
@cucu
Daca este sa-ti analizez propozitia nu stiu daca sa rad sau sa plang. Gramatica zero, argumente zero, prostie 100% cam asta ar fi comentariul tau minunat.
Apropo: sper sa nu ai un soc, dar mama a fost om; daca a ta a fost catea nu presupune ca asa se intampla si cu restul oamenilor.
Eu cred ca cei care vorbesc precum Cucu, Etienne, Gica Latu si altii, sunt fascisti.
Barbatii, fara nicio deosebire de rasa, varsta, culoare, statut social, educatie, religie, etc., toti cei care au ganduri asa urate despre femei, sunt fascisti.
Poate daca nu ar fi existat nemtul Marx, nu ar fi aparut nici comunismul, si cu siguranta daca germanii nu-l trimiteau cu trenul peste granita pe Lenin, nu exista nici revolutia bolsevica. Ei au deschis cutia Pandorei, asa cum tot ei au nascut, in contrapondere, nazismul. Ai zice ca, acolo Sus, cineva a zis: ajunge...!
D-le Virgil, comiteti o mare eroare! daca comparati comunismul cu nazismul, nu stiti ce vorbiti!
Va spun ce a insemnat nazismul pt. nemtii de rand:
Locuri de munca, disciplina, respectarea legilor, eradicarea coruptiei, dezvoltare economica (autostrazi, industrie de varf etc.), mandrie nationala (nu patriotism ieftin), prestigiu, arta si cultura (festivaluri Wagner etc), credite cu dobanzi mici pentru firme mici si mijlocii, la fel pt. populatie etc.
Ce a insemnat comunismul :
Saracie lucie, mizerie, frig, produse de proasta calitate, patriotism ieftin, penurie de orice produs de stricta necesitate,inclusiv hartie igienica etc.
Nazismul a scos Germania din mizerie pe cand comunismul a impins tara in mizerie. Germania a devenit o forta, pe cand Romania comunista se putea compara numai cu tarile lumii a treia.
Nazismul, dvdv economic si social este un concept foarte bun care ar putea fi aplicat si astazi cu succes. DEmocratia in schimb, este un factor de coruptie, este o societate in care companiile mari dicteaza prin cumpararea diversilor politicieni, care se rotesc la guvernare o data la 4 ani....
nazismul este pt. popor, pe cand democratia este exclusiv pentru liderii politici, prietenii si sustinatorii lor (sponsori)
Domnule Vasile,
Argumentele dumneavoastra sunt precum trucurile unui bun scamator: aratati doar o fata care creeaza iluzia pe cand principalul (si realul, implicit) este ascuns. Argumentele dumneavoastra le au si comunistii si daca este sa judecam stramb au dreptate, deci si dumneavoastra.
Deci ridicati in slavi o doctrina politica, deoarece nazismul nu este un concept economic, care este 100% aceeasi cu aceea comunista, doar anumite definitii difera.
Cand o sa va dati seama ca o economie functionala poate fi condusa doar de o politica de dreapta (nu extrema care oricum nu este nazista) o sa realizati ca democratia, chit ca este cel mai prost sistem, este singurul sistem bun inventat de omenire (oare cine o fi spus asta?) Probabil ca sunteti uimit ca va vorbesc de politica de dreapta cand dumneavoastra aveti impresia ca sunteti \"de dreapta\"...Partidul nazist din Germania a fost de fapt un partid socialist-muncitoresc, deci comunismul poate fi considerat sora neariana a lui (si p-asta a zis-o tot unul destept.)
De ce NSDAP a fost de stanga? Credite ieftine, locuri de munca create aiurea pentru toti, persecutarea \"burghejilor\"... a ce va suna? A comunism, a socialism, a populism?
\"Va spun ce a insemnat nazismul pt. nemtii de rand\" Zau?
Pentru unii nemti de rand, asa, cateva milioane \"doar\" (nu uita ca evreii din Germania erau cetateni germani deci nemti de rand) nazismul a insemnat mersul la \"dus\" si apoi la cuptorul cu \"UV\". Diferenta dintre nazism si comunism? Nici una. Ambele dictaturi.
\"Nazismul a scos Germania din mizerie\". De unde stii ca nu iesea fara nazism, ca Anglia de exemplu, dupa perioade mizerabile? Stii pe banii cui a iesit din mizerie? Pe banii unor cetateni germani, pe motiv ca erau evrei. Cum ti-ar place acum sa fii bagat la gaz din cauza ca parintii tai au un business foarte bun si la fel si prietenii lor din aceeasi etnie care-s buni la business, dar pe motiv ca esti ungur, oltean, moldovean, sau ardelean????
Asa au zis si comunistii \"pentru popor\".
A mers bine la nazisti ca aveau de unde lua, ca sa dea la popor. Luau de la evreii macelariti sau de la altii pe care i-au cotropit (resurse, etc). Cand s-a terminat, s-a terminat. Si banii de puscoace li s-au terminat pana la urma.
să mă pupe-ncur toţi demenţii (în special forumiştii) care-l \"înţeleg\" pe hitler!
:))))))))))))))))))))))))))))
asemenea...dar nu la fund ca e pericol de iritare!!
:-)) si pe pisicile mele asisderea !!!
Crimele facute de americani incepind cu Hirosima si terminind pina la ora actuala, sint de citeva ori mai mari decit ce a facut Hitler si totusi noi si la fel restul tarilor europene le lingem bombeurile la americani si ii privim ca pe niste bine facatori de bine.
noi, cine? pe cine reprezinti TU Adamescule?
Cum ai calculat?
Numai nemti au murit 20 de milioane in razboiul lui hitler..
Si cum ar fi trebuit americanii sa se apere de bunii japonezi de atunci? Sa arunce in ei cu petale? Sau sa faca precum conationalii stramosi ai nostri, adica \" sa intoarca armele\"???
Ba sa faci bine adamescule si sa ne privesti ca pe niste facatori de bine, ca altfel ai fi fost sapun pt nazisti -- sigur nu esti prea blond, dupa nume.
Uneori si eu il inteleg.....................Ia incercati sa va ganditi la dragii nostri tigani si la bolsevismului care a urmat si care a distrus idealurile a zeci de generatii????
aberezi! ia sa vedem daca ai fi tu cel torturat, umilit, violat, deposedat de tot si de toate, daca copiii tai ar fi omorati in fata ta etc, ai mai fi atat de tolerant cu acesti criminali????
ma oripileaza gandul ca Holocaustul este inca posibil! dar daca urmatoarea tinta suntem noi? romanii blonzi si cu ochii albastrii????imaginati-va privelistea aceasta inainte sa proliferati teoriile acestea imbecile.
Ia imagineaza ti tu o satra de tigani cum te chinuie si te chinuie si te chinuie pana faci \"POC\"!!!!!
Culturile NU pot fi amestecat, iese rasismul la suprafata pentru ca nu exista intelegere pentru nevoile celuilalt!
Culturile sunt amestecate la ora actuala? Si ce propui ca sa le separi?
Heil Hitler. Heil Hitler. Heil Hitler.
JOE THE CA\"CAT\"MEL
DUPA FUTAI SA MANACI LINDICUL MATII,(CU USTUROI CA MIROASE RAU)
Sa traiesti so tu, Iosif Camila, precum hitlar.
Cred ca nu intelegi nimic nici macar uneori. Ai impresia ca nu existau tigani in Romania inainte de WW2? Ti-a trecut vreodata prin cap ca poate bolsevismul a exploatat antisemitismul si situatia din Europa (razboaie, etc) cauzate de extremisti nazisti?
In timpul asa-zisei \"ocupatii fasciste\" (fascicul), o domnisoara putea linistita sa vina acasa noaptea de la un bal, fara nici o problema deoarece, in orase, peste tot, patrulau soldatii germani care, dupa ce o legitimau, o lasau sa mearga in drumul ei, semnalizand cu lanterna (prevazuta cu doua lumini, rosie si verde), patrulei urmatoare, sa o lase sa treaca, deoarece fusese legitimata. Violuri, crime, talharii? Nici pomeneala. Intrebati-va bunicii! Mancarea era multa buna si extrem de ieftina. Lumea manca zilnic la restaurant, unde o friptura uriasa, cu cartofi prajiti, o \"zona\" si o bere Luther sau Bragadir, costa 2 lei. Cea mai scumpa stofa englezeasca, costa 350 de lei/m. In situatia in care, cel mai mic salar era de 3500 de lei. Asta pana la sosirea ciumei rosii eliberatoare, cand femei tinere sau batrane, erau violate in plina zi, sub privirile consternate ale trecatorilor, care, erau siliti sa se faca ca nu vad nimic, altfel, riscau sa-si piarda viata. Au fost cazuri cand dupa violul colectiv(ist), femeilor li s-au taiat efectiv burta sau sanii. Au instaurat peste tot, un regim de teroare omniprezenta, foametea endemica, delatiunea, tradarea, apostazia.
Heil Hitler!
btw - pe vremea din urma a comunismului din Romania era la fel, intrebarea este ce preferi? in principiu orice dictatura aduce ordine ...
ciombe, esti cam bou. Se vede ca nu citesti nimic doar propaganda invechita iesita din uz. Era vorba de perioada interbelica, unde Bucurestiul era micul Paris si se traia asa de bine incat emigrau chiar italienii in Romania. Asa ca las-o balta cu ocupatia ta, cred ca esti tu ocupat de nistei idei pentru care ar merge sa intri dupa gratii. Ai vazut ce au facut legionarii, dupa ce au terminat economia inlocuind toti directorii de fabrici, au fost eliminati. Asa si ei ca tine, doar gura de tine.
D-le Ciombe, cumva esti zamislit dintr-un astfel de viol?
Si eu il inteleg pe Stalin si pe Horthy.
In timpul ocupatiei germane a Frantei, nici macar o singura femeie nu a fost violata. E un fapt documentat istoric. Armata germana din al doilea razboi mondial a fost si este inca considerata ca cea mai disciplinata forta militara din lume.
mai camila Joe au fost violuri in Franta. Insa erau pedepsite (impuscare). Insa in Est era \"liber\"
Mare e gradina ta Doamne si multi prosti i-au sarit gardul. Vrei sa vorbim despre cat de corecti au fost nemtii, in timpul celui de-al doilea razboi mondial . Ce parere ai? daca legitimau o femeie pe strada si se dovedea a fi evreica? ar fi lasat-o sa treaca mai departe? SAU O VIOLAU LA DRUMUL MARE SI APOI O IMPUSCAU .Ai copii? Dar ce parere ai despre camerele de gazare in care erau bagati deopotriva copii si femei goi, spunanduli-se ca merg la dus si apoi erau gazati? Ce parere ai avea daca acum te-as ridica cu arcanul, pe tine, pe mama ta, pe tatal tau, pe fratii sau surorile tale, pe sotia ta , pe copilul sau copiii tai si in fata ta as pune sa fie violate, sodomizate, infometate, umilite toate femeile din familia ta, iar pe copii tai i-as gaza si apoi la sfarsit te-as lasa sa traiesti? Ai mai spune HEIL HITLER? Daca da, atunci esti o scama de om, daca nu esti doar PROST . Oricum ai fi, s-ti fie de bine !
Ciombe, las o jos ca macane.Germania n'-a ocupat romania.trupele erau in tranzit si nu ele legitimau pe strada ci politia romana.normal ca soldatii se purtau civilizat eram aliati.intreab'-i isi pe polonezi de trupele germane si o sa ai un soc sa vezi ce violuri se comiteau.dar asa cum am mai scris mai sus sa fi nazit tinede psihiatrie Chiar daca soldatii germani s'-au purtat mai bine decat cei rusi per ansamblu astanu tine de ideologie ci de diferenta de civilizatie dintre cele 2 popoare
Hai ca esti un bou
Unde patrulau ma germanii ? In Romania !?! In Romania condusa de Antonescu?!! Fii cucoana serioasa . Siguranta erqa asigurata de fortele de ordine romane. In rest esti cam la el de \"precis\" . Lefurile incepeau de pe la 800 de lei ... Ma rog exista birtu leul si carnatul si la 5 lei . Nu 2 lei . 3500 era leafa deja buna .... iar haine de stofa engelzeasca nu isi permitea chiar oricine.. Ca mia era si Dorobantu.
Doar cu partea legata de ororile comunismului pe care le descrii sunt de acord. In rest , nu.
Ciomba, ai vazut tu \"pe sticla\" cum de disciplinati erau soldatii germani? N-ai vazut nici un film in care se imbatau si poshteau cate o \"untermensch\" evreica, frantuzoaica, poloneza, romana, rusoaica, etc? Nici pe alea cu doctorul nazist si disciplinat Mengele care avea o grija ceva grozav la Auschwitz, ca femeile sa fie \"safe\"?
Bata-te Dumnezeu de nazist.
\"History is written by the victor.\"
Ce a declarat L. von T., nu mi se pare a fi o gafa. A si explicat ca el il intelege pe Hitler omul. Asta poate insemna ca intelege ce l-a condus pe H sa ia deciziile pe care le-a luat. Ceea ce nu e egal cu a agreea deciziile in sine. Propun tuturor citirea Coranului. Veti gasi acolo versete indreptate impotriva evreilor, care indeamna la ura, violente si genocid. De ce nu e interzis Coranul sau de ce nu sint inlaturate pasajele respective?
de ce? simplu, pentru ca totul e relativ.. iar teoria relativitatii in politica se poate rezuma la vechea zicere romaneasca, aia cu interesul poarta fesul..
Pentru ca astia, se pregatesc, s-ar putea sa vina in curand, si te vor aranja si pe tine daca nu pui mintea la treaba macar cat de putin. Ideologiile extremiste sunt periculoase. Inante de a adera la o ideologie sau alta, trebuie sa gandesti, sa te intrebi daca este buna sau nu pentru om.
In ce-l priveste pe Hitler, putem discuta pana la Craciun, si nu vom ajunge la o concluzie ... A facut si bune si rele, depinde cum privesti problema. Insa nu de spre asta e vorba in articol.
Cred insa ca acest domn din fotografie era intr-o avansata stare de ebrietate cand a facut acele declaratii. Nu de alta dar declaratiile sale ii vor ajuta in cariera viitoare la fel de mult ca lui Kahn acuzatiile de tentativa de viol. A crezut ca e evreu?! Mai important era ca au crezut cei care controleaza industra cinematografica, iar acum ca s-a dezis, s-a lepadat de Satana cum se spune, adio contracte la Hollywood!
Si in momentul de fata sunt omorati oamenii in diferite zone ale globului. De ce nu ne mai miram si indignam????
Nu e nicio diferenta si totusi stam linistiti sau cel putin acei oameni care s-au simtit jigniti de discursul astuia. De ce nu ajuta oamenii macelariti din moment ce propriul lor trecut a fost plin de sange?
S-ar putea spune ca ei cunosc \"holocaustul\". Dc nu fac ceva sa impiedice \"holocaustul\" celorlalti??
Nu cred ca putem compara ce se intampla azi prin Africa cu Holocaustul. In plus, s-a suprapus peste cel mai mare dezastru umanitar din istoria moderna, WW2.
Habar n-ai ce spui! Dar absolut deloc! Numai in razboaiele civile pentru controlul DIAMANTELOR din ultimii 30 de ani din Africa au pierit peste 6 milioane de oameni, in foarte mare majoritate civili exterminati pe criterii etnice. Atrocitatile de acolo intrec cu foarte mult in cruzime ceea ce s-a intamplat in Europa anilor 40. Daca te mai intrebi si cine oare a finantat acele razboaie, poate vei gasi niste raspunsuri. Nu mai scrie ceea ce nu stii, doar ca sa te afli in treaba!
Dar tu de ce scrii ce nu stii, ba mai si umfli cifrele ca basica porcului ?In razboiul declansat de Germania, au urit 40 milioane de rusi, vreo 2o milioane de nemti, plus polonezi, evrei, francezi, engezi, italei, americani etc. Si peste jumatate de milion de soldati romani la Stalingrad si la cotul Donului.
Per total sunt mai multe victime in razboiul de control asupra resurselor naturale insa nu asta e ideea!
Pe mine ma macina ideea urmatoare: daca tot ai fost haituit, stigmatizat, pus la respect, omorat intr-o pertioada din istoria ta, de ce acum nu arati cu degetul pe cei care fac altora ceea ce ai patit tu sau mai rau ci dimpotriva??
Problema este destul de spinoasa si din pacate oamenii, suntem de rahat...ce sa mai!
Am scris si eu un comentariu. Ma cenzurati?