Doar că, în lipsa unor măsuri serioase de pază şi a unor specialişti care să le vegheze, lebedele negre şi păunii ajung să-şi găsească sfârşitul înecate cu gumă de mestecat ori „servite la cină” de câini comunitari. „De aceste păsări trebuie să ai mare grijă, doar un specialist poate să le supravegheze. Trebuie să ştii că, dacă li se schimbă culoarea penelor, dacă umblă altfel decât este normal sau le cad prea multe pene, este o problemă. Două lebede au murit pentru că au înghiţit gumă, iar câţiva păuni au fost mâncaţi de câini”, ne-a explicat Gheorghe Nistor, patronul Aqua Nereida SRL, principalul „furnizor” de păsări.
Preţuri duble pentru păsări ucise de neglijenţă
Concret, pe 27 noiembrie anul trecut, ALPAB a achiziţionat de la firma lui Nistor primele păsări exotice: 10 gâşte Călifar aurii, 24 de raţe Mandarine-Caroline şi două lebede negre. Potrivit anunţului de atribuire a contractului publicat pe site-ul e-licitatii.ro, ALPAB a încheiat cu Aqua Nereida SRL - singurul ofertant - un contract numit „Serviciul de dezvoltare experimentală a adaptării păsărilor exotice în regimul de agrement al parcurilor Bucureştene”, pentru care a plătit 70.000 de lei.
Procedura prin care s-a încheiat acest contract a fost „invitaţie de participare”.
Întrebat cu cât a vândut păsările ALPAB-ului, Nistor a explicat că perechea de lebede negre a costat 1.000 de euro, perechea de gâşte Călifar aurii - 300 de euro, iar raţele Mandarine-Caroline, 150 de euro perechea. Asta, în timp ce pe piaţa liberă o pereche de lebede negre mature costă maximum 500-600 de euro, o pereche de raţe - 75 de euro, iar gâştele se vând cu aproximativ 175 de euro.
„Preţurile nu sunt fixe. Ele diferă de la un crescător la altul, chiar dacă este aceeaşi pasăre. Ca şi la maşini, nu iei acelaşi preţ pe două maşini, chiar dacă sunt aceeaşi marcă şi sunt din acelaşi an, fiecare cere cât vrea”, a motivat preţul de vânzare a păsărilor patronul firmei. Apoi a continuat să explice cum va câştiga şi a doua licitaţie, anunţată de ALPAB la începutul acestei săptămâni.
„M-am dus în audienţă la primarul general, Sorin Oprescu, căruia i-am propus o donaţie de păsări exotice care să fie expuse pe lacurile bucureştene. Mi-a spus că aşteaptă de mult o asemenea ofertă, astfel că am donat, timp de un an, 69 de păsări pentru lacurile Cişmigiu şi Bordei. O să particip şi eu la licitaţie. Dacă nu câştig, o să-mi iau înapoi păsările pe care le-am donat”, a conchis Gheorghe Nistor.
"O să particip şi eu la licitaţie. Dacă nu câştig, o să-mi iau înapoi păsările pe care le-am donat pe timp de un an pentru cele două lacuri: Cişmigiu şi Bordei."
- Gheorghe Nistor, proprietar al SC Aqua Nereida SRL








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum