Bursa şi leul erau pregătiţi de căderea Guvernului

Căderea Guvernului Emil Boc îşi face simţite efectele pe Bursă şi pe piaţa interbancară, deşi nu la fel de mult pe cât era de aşteptat. Leul s-a depreciat până la 4,2985 lei/euro, iar indicele BET-C a scăzut cu 0,64% până la închiderea şedinţei de tranzacţionare.

Dealerul BCR, Narcis Noaghea, a explicat pentru evz.ro că nu am asistat la o prăbuşire a monedei naţionale, deoarece "investitorii luaseră deja în calcul riscul politic". Astfel, dacă înainte de anunţul privind căderea Guvernului cursul urcase la 4,2950-4,2970 lei/euro, după anunţ, paritatea varia în jurul a  4,2900-4,2930 lei/euro.


În acelaşi timp, dealerul se arată optimist, estimând că leul îşi va consolida poziţia în perioada următoare, chiar dacă au fost jucători care au încercat să profite de demiterea Cabinetului Boc.

De aceeaşi părere este şi directorul operaţional al companiei de brokeraj WBS, Florin Şerban, care ne-a declarat că Bursa de la Bucureşti a rămas neschimbată în urma căderii Guvernului, pentru că " în piaţă era luată în calcul această cădere".

În plus, brokerul a mai spus că Bursa nu dă semne că ar mai scădea din această cauză, iar investotorii se aşteaptă la o creştere, pe fondul schimbării acestuia.   

Curs oficial de 4,2897 lei/euro

Cursul de referinţă anunţat astăzi de Banca Naţională este de 4,2897 lei/euro şi de 2,9008 lei/dolar. Astfel, cursul a urcat la nivelul maxim al ultimelor şase luni şi jumătate.

Imediat după anunţul privind căderea Cabinetului Boc, euro a câştigat teren în faţa leului, moneda naţională depreciindu-se cu 0,4%, după ce s-a apreciat uşor în debutul şedinţei interbancare. Ulterior, pe fondul dezinteresului investitorilor, generat de dezbaterile privind
moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, leul a început să piardă teren.

Astfel, moneda naţională s-a depreciat de la 4,2820 lei/euro la 4,2910 lei/euro, în timpul şedinţei interbancare.

Referinţa anunţată de BNR a urcat cu 0,13% faţă de paritatea stabilită ieri, de 4,2840 lei/euro. Aceasta s-a plasat cu 0,64 bani peste cotaţia de vineri.

Un curs oficial superior, de 4,2924 lei/euro, a fost publicat de banca centrală la 24 martie.

Bursa, în scădere

Nici Bursa nu a evoluat pozitiv astăzi. În primele ore de tranzacţionare, acţiunile SIF-urilor au scăzut cu 1,36%,  într-o piaţă care aşteaptă rezultatul disputelor politice din Parlament. Indicele BET-C, creat pentru a reflecta evoluţia de ansamblu a preţurilor tuturor societăţilor listate la BVB (cu exceptia Societăţilor de Investiţii Financiare - SIF), a înregistrat o scădere de 1,02%, faţă de ieri.

La jumătatea şedinţei, evoluţia negativă a Bursei s-a temperat, cele mai însemnate pierderi fiind înregistrate de SIF-uri.

După anunţul privind căderea Guvernului Boc, indicele BET-C a scăzut cu 1,05%. Ulterior, BET-C a avut o evoluţie pozitivă, scăderea fiind de 0,64%.

La ora 16:00, doar indicele BET-FI, care reflectă tendinţa de ansamblu a preţurilor fondurilor de investiţii tranzacţionate în cadrul BVB, era pe verde, cu o creştere de 0,58% faţă de ieri.


Senatorii şi deputaţii au votat în favoarea moţiunii de cenzură "11 împotriva României", iniţiată de PNL şi UDMR şi susţinută de PSD, în şedinţă de plen comună.


CITIŢI ŞI:
PREMIERĂ: GUVERNUL BOC II A FOST DEMIS!
Băsescu intră în scenă, pentru desemnarea premierului

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele