Liber la căsătoriile între homosexuali în Argentina

După ce Senatul a votat pentru, Argentina a devenit prima ţară din America Latină care legalizează căsătoriile între cuplurile de gay, relatează BBC.

Camera Deputaţilor a aprobat deja legislaţia în acest sens, iar votul din Senat a venit după 14 ore de dezbateri aprinse.

Cum era de aşteptat, decizia de a da undă verde căsătoriilor între homosexuali a stârnit un val de critici în sânul Bisericii Catolice şi organizaţiilor religiose.

Mii de oameni au protestat în faţa clădirii Parlamentului chiar în timp ce aveau loc dezbaterile.

"Am venit să apăr căsătoria între bărbat şi femeie, deoarece orice încercare împotriva acestei uniuni este una împotriva legii naturale", spune un protestatar, citat de BBC.

Sloganul manifestaţiei a fost "copii au nevoie de o mamă şi de un tată".

Există deja un număr de mariaje între cupluri de gay în Argentina, multe dintre ele anulate de Curtea Supremă, lucru care a dus la o controversă legislativă.

Aceeaşi lege peste tot

"Famiile cu parteneri de acelaşi sex există deja, sarcina Senatului nu este decât să legalizeze situaţia acestora", e de părere un al manifestant.

Totuşi preşedintele Argentinei, Cristina Fernandez, a spus că nu-şi va da acordul dacă lege ajunge pe biroul ei.

Până una alta, capitala Argentinei, Buenos Aires, este văzută ca un oraş tolerant cu homosexualii. Aici şi în alte provincii căsătoriile între homosexuali sunt legale. În plus, capitala Argentinei a fost primul oraş din America Latină care a legalizat relaţiile de acelaşi sex.

 

 

Taguri:gay, gay fest, Gay Pride, Argentina, homosexuali

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele