Libertatea a rărit sita pentru toţi românii

În cele din urmă, din ţară ieşeau românii care aveau rude în străinătate dispuse să le cumpere libertatea cu bani grei. Astfel, cine din afară dorea întregirea familiei trebuia să plătească între 10.000 şi 15.000 de dolari. Treceau maximum 48 de ore până ce era eliberat paşaportul, chiar de către Securitate, bineînţeles, nu fără a fi semnat un acord de colaborare.

Existau, de asemenea, tinerii cu spirit de aventurieri care îşi doreau „ să ajungă dincolo” cu orice preţ. Adesea erau auzite, şoptit, veşti despre „cutare” care a încercat să treacă graniţa şi a fost împuşcat. În 1978, 273 de tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani au cerut, în masă, să li se acorde dreptul de a emigra în Statele Unite. Securitatea nu a stat pe gânduri, aşa că absolut toţi au fost judecaţi pentru vagabondaj şi huliganism, iar copii ale sentinţelor au fost imediat trimise la ambasadă.

Marea evadare

Dincolo de toate aceste „pilde” care-i cutremurau aproape periodic pe români, o veste i-a ţinut cu sufletul la gura. În noiembrie ’89, Nadia, gimnasta de aur a ţării, copilul-minune care a promovat România şi altfel decât cu Dracula şi Ceauşescu, a fugit din ţară.

Acţiunea, care a purtat numele de „Operaţiunea Nadia”, s-a desfăşurat în noaptea de 27 spre 28 noiembrie. Folclorul pe această temă a fost imediat creat, puţini fiind aceia care au putut explica reuşita gimnastei şi a celorlalţi şase care făceau parte din grupul ei.

Sindromul Timişoara

Libertatea a venit odată cu Revoluţia, iar strigătul ei a răzbătut din piepturile tuturor celor care au ieşit în stradă. Năuciţi de şansa de a putea face dintr-o dată aproape orice, românii au interpretat libertatea aşa cum s-au priceput.

Dacă unii şi-au luat bocceluţele cu cărţi şi s-au dus să studieze la şcoli de prestigiu, alţii au dat buzna peste Occident, văzând că-i rost de căpătuială.

După fierbintele decembrie ’89, a apărut un prim efect al libertăţii de mişcare: Sindromul Timişoara. „Martorii acuzării în procesul de la Timişoara încep să dispară...peste hotare!”, scria presa din ’90.

Ipoteza că Ianoş Paris, despre care, iniţial, se anunţase că a fost împuşcat pe 18 decembrie, ar trăi în Ungaria sau în alte ţări Germania a determinat deja Curtea Supremă să ceară darea în urmărire a acestuia prin Interpol. Răspunsul Interpolului a fost că ipoteza nu se confirmă.

„Probele administrate confirmă în mod neîndoielnic faptul că, în seara zilei de 18 decembrie 1989, acest inculpat (maiorul Iosif Veverca – n.r.)  s-a deplasat cu o parte din militarii ce făceau parte din dispozitivul pe care îl comanda, la intersecţia străzii Ştefan Stîncă cu Calea Girocului, unde a deschis foc de pistol mitralieră asupra unui grup de tineri, împuşcîndu-l mortal pe Ianoş Paris”, se precizează în rechizitoriul procesului de la Timişoara.

În cadrul procesului a apărut, la un moment dat, şi informaţia că Ianoş Paris ar trăi în Timişoara, ascuns la o familie. 

Şi maiorul MApN Judele, unul dintre principalii martori ai acuzării, dar şi „colecţionar” al bunurilor din casele arestaţilor, a degajat şi el terenul peste graniţă, cerând azil politic.

Perfecţionare pe whisky şi Kent

În  perioada imediat următoare Revoluţiei, românii au călătorit în afara ţării cu tot felul de ocazii. Priviţi cu compasiune de către europeni, concetăţenii noştri au uitat de măsură. Deschiderea economică a României către Europa, pe plan economic, a atras după sine şi deplasările unor specialişti pentru perfecţionare. Văzuţi plecaţi din ţară, un grup de trei români, un tehnician şi doi ingineri, au început să „lucreze” la renumele conaţionalilor lor. Ajunşi la o firmă din Vest, pe banii gazdelor, românii „s-au dedat la cheltuieli deosebit de mari, cerând la fiecare masă whisky şi ţigări în scopul aducerii în ţară la întoarcere”. Şi nu s-au mulţumit doar cu atât. La plecare au pretins cadouri – ceasuri, electronice, PC-uri. Directorul firmei a declarat după plecarea românilor: „Cu astfel de delegaţii se poate da faliment”.

După 20 de ani, românii se pot lăuda că au călătorit nestingheriţi peste tot în lume. Însă, nu se pot lăuda la fel de mult că sunt primiţi peste tot cu braţele deschise. Purtăm în frunte stigmatul care poartă numele „Mailat”, „hoţie”, înşelătorie”, „viol”. Ne străduim să readucem ţara şi numele de român pe lista albă.