Înainte de şedinţa de ieri, preşedintele Traian Băsescu a susţinut marţi seara la TVR 1 că nu vede „de ce ar exista o opoziţie” a liderilor din UE faţă de o astfel e măsură, inspirată „din soluţia germană”.
„Eu m-am limitat la a-mi informa colegii (şefi e stat şi de guvern din UE - n.r.), nu la a le cere aprobarea. Toate statele au dat un tratament special celor care şi-au pierdut cetăţenia fără voinţa lor. România nu va ruga pe nimeni pentru o legislaţie privind cetăţenia, care să fie în acord chiar cu istoria noastră”, a spus Băsescu.
Din evaluările autorităţilor de la Bucureşti, „circa 65%-70% este populaţie de origine română”, a spus şeful statului. Din patru milioane de moldoveni, 800.000-1.000.000 au cereri de cetăţenie română în aşteptare. „Sunt depozitate la ambasada noastră 650.000 de plicuri cu cereri de cetăţenie. Sunt cel puţin 800.000-1.000.000 de solicitări de cetăţenie, pentru că sunt familii întregi”, a explicat preşedintele.
La Ministerul Justiţiei sunt însă în procesare doar 22.000 dintre acestea, analiza prelungindu-se până acum de la 9-10 luni până la câţiva ani. Beneficiarii simplificării procedurilor nu vor fi însă decât cei care şi-au pierdut cetăţenia fără voia lor, fiii şi nepoţii acestora. „Nu trebuie să vă imaginaţi că în şase luni se vor rezolva toate cererile”, a adăugat Băsescu, explicând că aplicaţiile moldovenilor de ori gine rusă rămân pe procedurile de până acum.
CITIŢI ŞI:
Eroul din Transnistria, bătut crunt de torţionari
Fără „izolarea” Moldovei
EDITORIALUL EVZ: Colacul de salvare a Basarabiei
SENATUL EVZ: Republica Moldova
Natalia Morar, femeia de la care a pornit revoluţia de la Chişinău







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum