Mulţi şi-au asumat în fapt rolul de „portavoci” ale fraţilor Becali, impresarii care şi-au văzut o mulţime de jucători excluşi din lot. În plină criză economică, toată lumea vrea să-şi vadă cele mai bune „exponate” în vitrina echipei naţionale şi sub ochii scouterilor marilor cluburi.
Răzvan Lucescu e atacat la foc automat pentru că n-a adoptat poziţia „echer” în faţa impresarilor şi a şefilor de cluburi. Situaţia lui Lucescu junior seamănă cu cea a lui Aron Huzu, care a fost îndepărtat din fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor după o intervenţie în forţă a „tartorilor” din Liga I.
LAUDĂ DE SINE
Roman: „Am fost convocat pe drept”
Braşoveanul Mihai Roman crede că-şi merită locul la echipa naţională. „Răzvan mă cunoaşte bine de la Braşov, ştie ce pot şi cred că am ajuns la echipa naţională pe drept”, a afirmat mijlocaşul dreapta, care a evoluat 30 de minute în partida cu Franţa.
„Suntem motivaţi înainte de meciul cu Austria, vrem să câştigăm. Nu ne interesează ce şanse mai au adversarii la calificare. Ne interesează doar ce facem noi”, a conchis jucătorul.
FRF a pus în vânzare biletele pentru partida România - Austria, care se va disputa mâine-seară, în Ghencea, de la ora 20.30 (în direct la Antena 1). Tichetele au următoarele preţuri: peluze - 25 de lei, tribunele I şi a II-a - 50 de lei şi tribuna 0 - 80 de lei.
Casele de bilete ale stadionului „Steaua” vor fi deschise astăzi între orele 10.00 şi 18.00, iar mâine - de la ora 10.00 până la ora de start a partidei.
ATACURILE MURDARE CONTINUĂ
Borcea ameninţă cu boicotul
Zilele liniştite ale lui Răzvan Lucescu s-au terminat, chiar dacă n-a suferit nicio înfrângere în cele trei meciuri pe banca tricolorilor şi, mai mult, se poate lăuda deja cu o remiză pe terenul vicecampioanei mondiale, Franţa. Reconstrucţia naţionalei nu-i mai interesează pe niciunul dintre clovnii care îşi arogă titlul de „oameni de fotbal”. Zi de zi, oră de oră, aceleaşi personaje infestează ecranul televiziunilor cu frustrările lor.
Primul a sărit ca ars Borcea. Gigi Becali n-a ratat prilejul de a face rating şi a ţipat permanent pe la televiziuni. „M-a enervat selecţia făcută de Răzvan Lucescu. Franţa s-a distrat cu noi”, a ţipat Becali. Durerea sa era provocată de interesul financiar al verilor săi.
Lui nu i-au plăcut Max Nicu şi Mara, jucători pe care fraţii Victor şi Ioan nu-i pot vinde nicăieri. Gigi l-a pus la colţ şi pe Dani Coman, spunând că Pantilimon ar fi apărat cu un deget mingile scoase de braşovean pe „Stade de France”. Interesul este acelaşi. Pantilimon e al fraţilor Becali şi reprezintă o „marfă” mult mai vandabilă comparativ cu Coman.
Gigi n-a putut să se abţină nici ieri. „Îmi cer scuze, promit că nu mă mai bag. Nu mai comentez nimic de naţională cât e Răzvan acolo”, a promis Gigi. Saltimbancul din Ghencea le-a promis acelaşi lucru tuturor antrenorilor pe care i-a angajat la Steaua şi pe care a sfârşit prin a-i da afară fiindcă nu i-au ascultat sfaturile.
„Cristea ar fi jucat dacă Borcea nu dădea acele declaraţii”
Borcea nu s-a lăsat nici el mai prejos şi a sărit iarăşi la gâtul selecţionerului. „Răzvan nu a făcut nimic cu naţionala şi acum îl faceţi erou naţional. Nu trebuie să spuneţi că Lucescu face, că nu face, fiindcă nu jucăm nimic. Răzvan este un foarte bun antrenor de club şi o să lucrez cu el în curând. Ca selecţioner, dă dovadă de slăbiciuni şi nu cred că va obţine rezultate. Nu se vor mai obţine calificări prea curând. Piţurcă lua numai jucătorii care erau în cea mai bună formă şi dădeau totul pe teren”, a răbufnit, ieri, dinamovistul.
Nemulţumit de selecţia făcută de selecţia făcută de Lucescu junior, Cristi Borcea a ameninţat cu boicotul la adresa echipei naţionale, spunând că nu-şi va mai lăsa jucătorii la lot!
„Adrian Cristea ar fi jucat, dacă Borcea nu dădea acele declaraţii”, a menţionat, ieri, Mircea Sandu. Craioveanul Adrian Mititelu, nervos din cale afară pentru că Florin Costea, „perla” echipei sale, a fost lăsat pe dinafara lotului, s-a apucat să comenteze. „Nu vom ajunge niciodată la un turneu final cu un asemenea joc. Vreau să ştiu cine va fi responsabil de rezultate, pentru că şi eu, ca investitor, sunt afectat”, a ţipat Mititelu.
Primul care i-a luat apărarea lui Răzvan a fost George Copos, la fel ca şi Ionuţ Lupescu, directorul general de la FRF. „Preşedinţii de cluburi cred că aici e ca la echipele lor, vor să-şi impună oamenii deoarece este criză financiară şi vor să vândă cât mai bine. Trebuie să lăsăm la o parte aces te interese meschine”, a spus „Kaise rul”.
ARON HUZU N-A SUPRAVIEŢUIT LUPTEI CU CONDUCĂTORII
„Răzvan ar putea sfârşi demis de patroni”
Situaţia în care se află selecţionerul echipei naţionale se aseamănă din ce în ce mai mult cu postura în care s-a aflat, nu cu mult timp în urmă, Aron Huzu, fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor. După ce a refuzat să facă jocurile conducătorilor de club, sibianul a fost supus unui val de atacuri extrem de dure lansate de Cristi Borcea împreună cu alţi patroni din Liga I, sfârşind într-un final prin a-şi prezenta demisia după ce Mircea Sandu, preşedintele FRF, a adoptat o tăcere care le-a permis conducătorilor să-şi ducă la capăt planul.
„Sandu are datoria să-l apere”
La fel ca în cazul lui Aron Huzu, Răzvan Lucescu a fost sunat de Cristi Borcea, care i-a cerut să o favorizeze pe Dinamo, dar l-a refuzat pe şeful „câinilor”. Acesta a lansat critici dure la adresa selecţionerului, susţinut de Gigi Becali, Adrian Porumboiu şi Adrian Mititelu.
„Conducătorii care l-au criticat pe Răzvan Lucescu n-au făcut-o pentru că îi interesează binele echipei naţionale, ci pentru că au anumite interese. Ei sunt învăţaţi să facă presiuni atunci când nu mai au influenţă, aşa au făcut şi cu mine. Mircea Sandu a preferat să rămână echidistant, în loc să ia poziţie, şi aşa au reuşit Borcea şi ceilalţi să mă îndepărteze. Dacă Sandu nu-i va lua apărarea lui Răzvan Lucescu, atunci conducătorii de cluburi l-ar putea îndepărta de la echipa naţională. Selecţionerul este şi el om şi s-ar putea sătura la un moment dat. Nu poţi să stai să te acuze toţi şi nimeni să nu te apere”, ne-a declarat, ieri, Aron Huzu.
Fostul şef al CCA consideră că patronii care au aruncat cu noroi în antrenor şi în jucători ar trebui sancţionaţi drastic de FRF.
„Mircea Sandu are datoria să-l apere pe Răzvan Lucescu. El trebuia să iasă cu declaraţii dure la adresa conducătorilor imediat ce aceştia l-au atacat pe selecţioner. Când Mititelu şi Iancu l-au criticat pe preşedintele FRF, ei au fost amendaţi cu sume uriaşe. De ce în cazul criticilor aduse selecţionerului nimeni nu este pedepsit? De ce nu se aplică regulamentul şi acum?”, a completat fostul preşedinte al arbitrilor.
" Dacă Mircea Sandu nu-i va lua apărarea lui Răzvan Lucescu, atunci conducătorii de cluburi l-ar putea îndepărta de la echipa naţională. Selecţionerul este şi el om şi s-ar putea sătura la un moment dat. "
Aron Huzu, fost preşedinte al Comitetului Central al Arbitrilor

VICTIMĂ. Aron Huzu a fost îndepărtat fiindcă nu le-a făcut pe plac patronilor
Foto: Cosmin Marinescu








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum