Lupta antidiscriminare, uitată pe hârtie după integrare

Acestea sunt concluziile unei analize realizate de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) şi dată publicităţii ieri. Potrivit raportului, „aplicarea principiului egalităţii de gen şi de şanse, la nivel naţional, rămâne la stadiul declarativ”, în ciuda unei „legislaţii antidiscriminare satisfăcătoare”, care se dovedeşte însă insuficientă. Opinia specialiştilor CRJ e susţinută, la unison, de reprezentanţii categoriilor discriminate în România şi de sociologi.

Persoanele cu handicap, cele mai discriminate

„Şi România, şi Uniunea Europeană au obosit până la sfârşitul procesului de integrare, aşa că, după acest moment, a intervenit un regres în privinţa efortului făcut de România”, a subliniat consilierul guvernamental Csaba Astalosz. Acesta a pus situaţia pe seama lipsei de informare a oamenilor care nu ştiu cum să reacţioneze în faţa discriminării.
 
Potrivit analizei CRJ, realizată în şase judeţe din cinci regiuni ale ţării, cele mai afectate de discriminare sunt persoanele cu handicap, urmate de cele fără adăpost, de seropozitivi, de pendenţi de droguri şi de romi.

Când vine vorba însă de combaterea discriminării, doar 15,7% dintre reprezentanţii autorităţilor locale cred că aceste grupuri vulnerabile sunt protejate, în timp ce aproape jumătate spun că asta „nu prea” se întâmplă.

Mai mult, peste 60% dintre aceştia recunosc că nici măcar nu înregistrează in formaţiile legate de acte de discriminare, aproape 35% au admis că fac asta doar când sunt legate de un caz la care lucrează şi doar în jur de 5% au declarat că au pus la punct o bază de date pentru asta.

„Dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în realitate, vedem clar că politicile şi legile au rămas pe hârtie. Lucrurile nu s-au schimbat. Şi asta în ciuda legislaţiei europene, care trebuia implementată. Iar situaţia este evidentă dacă ne uităm la persoanele cu dizabilităţi, pentru care nici măcar instituţiile publice nu au pus la punct sistemele de accesibilizare”, e de părere sociologul Marian Preda.

Şi directorul executiv Uniunii Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, Iulian Petre, spune că situaţia e „dramatică” pentru seropozitivii ro mâni: „Cele mai mari probleme sunt accesul la serviciile medicale şi pe piaţa muncii. Toţi găsesc motive pentru a-i discrimina”.

DECALAJ ISTORIC

Modelul Italiei - bun, dar greu de urmat

Experţii CRJ au făcut şi o paralelă cu sistemul italian de protecţie împotriva discriminării, care ar putea deveni un „ghid de bune practici” pentru autorităţile române.

Astfel, raportul arată că „România este la început în privinţa înţelegerii şi implementării principiului egalităţii de şanse şi de gen”, decalajul între noi şi italieni - unul dintre cele mai evoluate state europene la acest capitol - fiind unul istoric. Motivul: în timp ce italienii au trecut prin etapa de testare a diferitelor formule de combatere a acestui fenomen, România le-a preluat de-a gata, după ce fuseseră însuşite de UE.

O altă diferenţă care ne îndepărtează de sistemul italian e lipsa unor fonduri distincte, care să fie alocate la nivel local egalităţii de şanse. „Considerăm un avantaj la nivelul Italiei descentralizarea fiscală şi decizională”, mai arată specia liştii.

Cu alte cuvinte, în timp ce la noi banii pentru ajutorarea celor defavorizaţi sunt alocaţi cumulat, iar egalitatea de şanse rămâne uitată mai ales în timp de criză, italienii au un buget distinct pentru aşa ceva, explică Delia Niţă, managerul programului Antidiscriminare, derulat de CRJ.

Statistici de „codaşi”

Mai mult, spune Niţă, dacă în România rata de ocupare în rândul persoanelor cu dizabilităţi este undeva la 1%, în UE, media e de 40%. „Discrepanţa este uluitoare. În timp ce în Italia există o cooperare între instituţiile statului şi reuşesc, astfel, să angajeze câte 100 de per soane cu dizabilităţi mintale, noi ne bucurăm că la Timişoara şase astfel de persoane au intrat într-un program de două ore de ucenicie”, explică managerul.

Concluzia: lupta antidiscriminare ar trebui să înceapă din instituţiile statului, care ar trebui să accepte în rândul celor care le reprezintă şi persoane considerate „vulnerabile”.