Luptă pentru o Dacie până în mormânt

Mihai Dogaru, preşedintele Asociaţiei Păgubiţilor de Autoturisme din România, spune că, până acum, Ministerul Finanţelor a soluţionat 37.478 de astfel de cazuri: „Treaba nu e încă închisă cu păgubiţii. Imediat ce CEC-ul strânge alte 10-20 de cereri de validare, le înaintează ministerului. Interesul e ca, pentru a fi privatizat, CEC-ul să fie eliberat de aceste creanţe”.

Şapte miliarde de dolari, în conturile lui Ceauşescu

Suma strânsă de CEC pentru aceste autoturisme se ridica la şapte miliarde de lei. La cursul valutar din 1989, 70.000 de lei, atât cât costa o Dacie, însemnau vreo 15.000 de dolari. Dacă unii dintre deponenţi au renunţat la despăgubiri, altora nu li s-au validat cererile.

Unul dintre motivele pentru care acest lucru se întâmplă este şi birocraţia complicată atunci când nu există beneficiari direcţi, ci moşteni tori. Norocoşii au fost însă cei care aproape 20 de ani au trăit pentru asta - să-şi recupereze banii. Nimic n-a mai contat la fiecare guvernare decât abordarea problemei.

21 de ani şi-o Dacie veche

Familia Nache, din Bucureşti, parcă a tras lozul câştigător anul trecut, când s-au văzut pe listele sucursalei CEC din sectorul 1. Îşi luaseră gândul de la bani imediat după Revoluţie, când nu le-a mai trebuit nimic altceva decât libertate. Totuşi, s-au gândit că puterea poporului înseamnă şi să nu te laşi minţit de alţii. Aşa s-au înscris în prima asociaţie care încerca să recâştige drepturile păgubiţilor.

Primul experiment a fost un eşec. Foti şi Haida Nache îşi luaseră iar gândul de la contul CEC, în care puseseră, în 1987, 45.600 de lei, ceea ce era cam 60% dintr-o Dacie. Îi strânseseră în 10 ani de muncă la Ministerul Energiei Electrice, unde lucrau amândoi. El câştiga 3.000 de lei pe lună, ea doar 1.600.

„Salariile erau cum erau, de asta am şi depus doar 60% din valoarea maşinii”, îşi aduce aminte Haida Nache. Prima Dacie o cumpăraseră în '69 - un model 1100 de care voiau să scape la bătrâneţe. S-au nimerit în prima tranşă de despăgubiri. După devalorizare, inflaţii şi reforma leului, în schimbul celor 45.600 de lei, au primit 14.000. N-ar putea spune dacă acum sunt mulţi sau puţini, dar pot fi plata zilelor în care au stat mai mult la mitinguri decât acasă. Noua lor Dacie, avansată la modeul 1310, ar fi trebuit să sosească în 1991.

„Ne-am gândit atunci că n-ar fi rău să depunem nişte bani, să luăm o maşină nouă la bătrâneţe. Trebuia să vină în 1991”, povesteşte Foti Nache. Aşa a rămas să conducă, până anul trecut, vechea Dacie din ’69. „Ne-a dus 40 de ani fără probleme. Am făcut cu ea 110.000 de kilometri. A fost perfectă. Bine, şi singurul nostru moment liber de a merge cu maşina era concediul”, continuă Foti.

Soţia, Haida, ţine să-i amintească totuşi cum au rămas cu ea în mijlocul drumului: „Se uita lumea la noi şi vedeau doi bătrâni într-o maşină veche. Sunau fetele noastre acasă şi nici nu mai întrebau de el, ştiau că şurubăreşte în faţa blocului”. Aşa s-au hotărât, în 2008, să o dea la programul Rabla, în schimbul unui Logan. „Eu n-am vrut. Mi s-a rupt inima, dar Loganul e o maşină care merge perfect - frâne, direcţii, lumini. Şi ne e suficientă pentru câte drumuri facem noi - la piaţă şi la cimitir”, încheie Foti.

PROTESTE

Cu pancartele în stradă

Poveştile celor care au făcut în fiecare zi drumul casă-guvern pentru a recupera măcar un pic din conturile parcă evaporate ale CEC-ului s-au lăsat cu nopţi albe în faţa instituţiilor statului. Bucureşteanca Maria Wardella a făcut parte din prima linie a protestatarilor. S-a agăţat de fiecare lege, ca mai apoi, să-şi recâştige banii. „Nu ni s-a spus niciodată unde s-au dus banii, ce s-a făcut cu ei şi de ce au trebuit să treacă 20 de ani. Am ieşit pe străzi cu pancarte, am luptat pentru banii mei. Am aşteptat ani de zile, dar s-a terminat cu bine. Nu mai spun că n-am primit nicio dobândă”.