Suporterii lui West Ham şi cei ai lui Millwall s-au adunat în faţa stadionului Upton Park şi au început să arunce cu pietre şi sticle unii în alţii. Poliţia a despărţit cu greu cele două grupuri, din rândul cărora mai multe persoane au fost rănite uşor. Un purtător de cuvânt al federaţiei engleze a condamnat violenţele de aseară. "Ne aşteptăm ca vinovaţii să fie suspendaţi pe viaţă de pe stadioanele engleze". Mai mult, FA va investiga şi scandările rasiste ale fanilor lui Millwall către atacantul Carlton Cole (West Ham), care ar fi răspuns cu gesturi obscene.
Meciul din turul al doilea al Cupei Ligii Angliei dintre formaţia de primă ligă West Ham United şi echipa de ligă secundă Millwall s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-1. Partida a fost una dramatică, deoarece Millwall a condus până în minutul 87 cu 1-0, însă "ciocănarii" au revenit şi au câştigat la două goluri diferenţă. Partida de aseară a fost prima întâlnire dintre Millwall şi West Ham din ultimii patru ani.
Rivalitatea locală dintre West Ham şi Millwall este una foarte veche, duelurile dintre cele două echipe (derby-ul Estului Londrei) fiind mai mereu scena unor incidente violente. La începutul secolului XX, cele două echipe erau susţinute de muncitorii celor mai importante uzine metalurgice din zonă, iar rivalitatea dintre cele două formaţii a crescut mult în anii '20, când muncitorii care îi susţineau pe West Ham au intrat în grevă, în timp ce fanii lui Millwall au refuzat să le susţină mişcarea sindicală.
Rivalitatea dintre cele două echipe a fost inspiraţia din spatele filmului "Green Street Hooligans" (2005).








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum