„Poate numai dacă ar face Horia Alexandrescu un interviu cu Adrian Năstase, doar aia ar fi mai dură, mai intensă, decât a fost cea a domnului Cristoiu cu doamna Udrea”, a spus pe post Mircea Badea, adăugând: „Constat că mai am multe de învăţat de la maeştri (...). Avem ca exemplu: Elena Băsescu - care îi părea într-un fel, până când a cunoscut- o şi părerea Domniei Sale s-a întors la 180 de grade (...) -, avem Elena Udrea - nu mai comentăm, am văzut cu toţii emisiunea - şi acum, iată, doamna Ridzi! Domnul Cristoiu pare cumva atras - jurnalistic, desigur! - de femeile domnului Băsescu - din punct de vedere politic le putem considera aşa!”.
Ca replică la remarcile ironice ale lui Mircea Badea, Ion Cristoiu i-a „dedicat” acestuia un PS la editorialul său din ediţia de marţi a „Jurnalului Naţional”, în care sugerează că realizatorul TV ar primi telefoane în care i se dictează direcţia emisiunii pe care o face.
„Când am ieşit din studio, Mircea Badea nu asculta, ca de obicei, la telefon indicaţiile pe cine să înjure şi pe cine nu. Şedea pe canapea şi-şi mirosea subţiorile, convins că, de când trăncăneşte de unul singur la televizor, subţiorile lui nu put ca la toţi oamenii, ci miros a Sfântul Mir. Mai mult ca sigur a fost sunat după ce am plecat eu!”, scrie Cristoiu în „Jurnalul Naţional”.










Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum